News Flash:

Fotbal, Euro 2000: Figo sau Zidane?

28 Iunie 2000
1248 Vizualizari | 0 Comentarii
•Asta seara, de ora 21.45, Portugalia intalneste Franta la Bruxelles, in prima semifinala de la Euro 2000 •Partida de pe Roy Boudoin Stadium ii opune si pe doi dintre cei mai buni fotbalisti ai Europei la ora actuala, Luis Figo si Zenedine Zidane

In aceasta seara, cocheta arena din capitala Belgiei gazduieste antepenultima partida de la Euro 2000, semifinala ce opune reprezentativele Portugaliei si Frantei. O disputa latina care promite un fotbal de calitate, intre doua combatante ale caror evolutii la acest turneu final nu au dezamagit, atat lusitanii cat si "cocosii galici" ajungand pe merit in "careul de asi". Daca Franta, actuala campioana mondiala, este creditata cu prima sansa in acest meci, Portugalia nu trebuie privita deloc ca un outseider, cele patru victorii in tot atatea partide sustinute pana acum vorbind de la sine de potenta gruparii lusitane. Daca s-a spus ca victoria in fata Angliei a venit surprinzator, in urma relaxarii premature a elevilor lui Keegan, daca succesul in fata Romaniei s-a conturat in ultimele secunde ale prelungirilor, atunci victoriile categorice in fata nemtilor si a turcilor vin sa confirme cele afirmate mai sus, formatia pregatita de mustaciosul Coelho devenind pe merit, in urma unui joc deosebit de spectaculos, "frumoasa intrusa" in "careul asilor", cu sanse dintre cele mai mari de a fi prezenta in ultimul act la Rotterdam. Cu un lot plin de vedete, cateva dintre ele la apus de cariera in echipa nationala, Portugalia a calcat pana acum tot in picioare si spera s-o faca si in continuare, desi nu va fi la fel de facil ca in precedentele intalniri. Oricum, indiferent de formula pe care o va alinia Humberto Coelho la start, sa nu uite francezii ca rezervele au zdrobit in urma cu cateva zile Germania, iar titularii Figo, Nuxo Gomes, Rui Costa etc., au predat o lectie de fotbal turcilor in sferturi, rezultatul de 2-0 inregistrat pe tabela la final nereflectand intru totul situatia din teren. De partea cealalta, Roger Lemerre are la dispozitie un lot la fel de omogen ca si al adversarilor, triumful de acum doi ani la Campionatul Mondial fiind realizat in mare cu aceleasi vedete. La fel ca lusitanii, "cocosii" au avut parte in grupa de adversari dintre cei mai puternici, atat titularii cat si rezervele prestand un fotbal de calitate, indiferent de rival.
In alta ordine de idei, semifinala din aceasta seara poate fi decisa de sclipirile gigantilor Figo sau Zidane, doi dintre titanii Europei si ai lumii la aceasta ora. Un "portughezo-spaniol" si un "franco-italian" (Figo evolueaza in Spania, la Barcelona, iar Zidane in Italia, la Juventus), doi dintre cei mai valorosi mijlocasi prezenti la Euro 2000, doua repere in timp ale sportului rege din cele doua tari, au prilejul astazi de a demonstra intregului continent ca-si merita apelativele si culorile tarilor pe care le reprezinta sunt intr-adevar indreptatite sa fluture pe altarul celor mai galonate patru puteri fotbalistice ale Europei.
NP
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1720 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020075 (s)

loading...