News Flash:

FPS incearca sa vinda Autotransport SA

26 Mai 1999
1057 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pina ieri, o singura firma a parut interesata de aceasta tranzactie

Astazi, FPS incerca sa vinda, prin licitatie cu strigare, pachetul de 84,89% din actiunile pe care il detine la societatea Autotransport SA. Intrucit pretul de pornire al unei actiuni este de 25.000 lei, FPS intentioneaza sa obtina din aceasta tranzactie peste 4 miliarde lei. Este extrem de greu de crezut ca acest obiectiv va fi atins atita timp cit starea societatii este extrem de grea din punct de vedere economic. Actuala conducere de la Autotransport a recunoscut ca societatea are datorii importante, pierderile societatii depasind, la sfirsitul anului trecut, capitalul social. Actualul director, Adrian Iurcan, pune aceasta situatie pe seama "mostenirii" preluate de la fostul manager, Sergiu Popov care a iesit la pensie la inceputul acestui an. In calitatea sa de administrator al avutiei nationale, FPS nu si-a pus problema calitatii managementului societatii sub fost conducere, astfel incit acum s-a ajuns in situatia ca aceasta sa nu mai poata fi salvata decit cu foarte mari eforturi financiare ale (im)probabilului viitor patron. Privatizarea este considerata ca fiind una din ultimele sanse pentru Autotransport insa pentru aceasta ar fi nevoie de mult prea multi bani comparat cu capitalul social si starea societatii. Trecerea sa in proprietate privata ar fi benefica pentru intreprindere numai daca noul proprietar ar avea bani pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni, pentru acoperirea pierderilor si pentru investitii. Este extrem de dificil ca FPS sa convinga un investitor sa aloce peste 15 miliarde lei in aceasta afacere. Se pare ca acest lucru nici nu a fost realizat atita timp cit ieri, cu citeva ore inainte de incheierea termenului de depunere a ofertelor, o singura firma isi prezentase dosarul de participare la licitatie.
Ovidiu BUNEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1758 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020835 (s)