News Flash:

Front comun la Halaucesti impotriva actualului primar

29 Mai 2000
1319 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma cu doua zile a avut loc o conferinta de presa la care a participat candidatul la functia de primar al comunei Halaucesti din partea ApR Felix Sescu, un candidat independent la aceasta functie, Ioan Bisoc, si candidatul la functia de consilier local din partea PNL, Alois Cojocaru.
Desi pentru conferinta de presa isi anuntasera prezenta si alti contracandidati al actualului primar PDSR Cecilia Hodea, ei s-au dovedit de negasit in ziua respectiva.
La intalnirea cu mass-media cei trei candidati la functii administrative in comuna au prezentat carentele si neregulile actualei administratii din comuna Halaucesti si implicit ale primaritei Cecilia Hodea, prezentata de acestia ca un adevarat "dictator local". "Desi exista un Consiliu Local care aproba diferite hotarari, acestea ori nu sunt puse in practica deloc, ori sunt executate dupa placerea primarului Hodea. Chiar daca Legea administratiei sociale prevede ca hotararile de interes local, si in primul rand cele referitoare la bugetul local, trebuie aduse la cunostinta populatiei, nici macar consilierii locali nu cunosc care a fost bugetul comunei pe anul trecut. Mai mult decat atat, primarita promoveaza cu prioritate hotarari ce o avantajeaza pe ea sau pe apropiatii ei, lasandu-le la o parte pe cele ce intereseaza mai mult autoritatea locala", a declarat Felix Sescu, candidatul ApR la functia suprema pe plan local.
Prezent si el la discutiile cu presa pascaneana si judeteana, unul dintre candidatii Partidului National Liberal - filiala Halaucesti a atras atentia asupra mai multor nereguli savarsite de aceeasi primarita pe parcursul anilor de cand "guverneaza" comuna.
Reprezentantul liberal a tinut sa atraga atentia asupra modului abuziv in care actuala primarita a inteles sa aplice Legea fondului funciar in comuna, acuzand-o ca s-a folosit dupa bunul plac de calitatea sa de presedinta a comisiei locale de aplicarea legii respective, avantajand pe o parte dintre apropiatii sai. Mai mult decat atat, liberalul Alois Cojocaru a declarat ca "Organizatia PNL Halaucesti are de gand sa ii ceara primaritei Hodea sa prezinte in fata populatiei un raport al activitatii sale din ultimii ani. Vrem sa vedem si noi ce s-a intamplat cu banii de la bugetul local din ultimul mandat, pentru ca in comuna nu s-a schimbat nimic in bine".
In finalul discutiilor, cei trei contracandidati ai actualului primar si-au exprimat optimismul in ceea ce priveste apropiatele alegeri locale, sperand ca macar in ceasul al 12-lea satenii se vor destepta si vor decide o soarta mai buna pentru comuna.
Mihai HOGAS
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1718 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019561 (s)

loading...