News Flash:

Furt ca in condru la Transmixt (III)

16 August 2001
1472 Vizualizari | 0 Comentarii
Continuam in acest numar sa semnalam neregulile de la Transmixt, asa cum rezulta dintr-un memoriu semnat de 11 actionari. Acestia anexeaza la dosar o proba scrisa prin care FPS (pe atunci) Bucuresti instiinteaza FPS Iasi ca "Mihai Olan nu este manager si in consecinta trebuie organizat, conform legilor in vigoare, un alt concurs pentru ocuparea locului de director". Adresa este datata 31 august 1994, cu numarul 1003, in aceasta mai specificandu-se "anularea concursului pentru ocuparea postului de manager la SC Transmixt Moldova SA Pascani deoarece nu s-a respectat legea si normele de aplicare a acesteia".
Acuzatorii mentioneaza si sprijinul politic pe care l-a avut somerul Mihai Olan inainte de a fi angajat la Transmixt. "Cum el era somer si disperat ca de cateva luni umbla pe drumuri, a fost ajutat de PDSR, atunci aflat la putere, sa ocupe postul de manager", scrie in memoriu.
FPS Iasi, desi detinea majoritatea actiunilor (74,25%), nu a mai luat masurile necesare prin AGA. Cum, intre timp, ing. Olan a sarit in barca "taranistilor", noul FPS Iasi de dupa 1996 n-a mai avut interesul sa-l schimbe. Pentru aceasta, memorandistii ii acuza pe fostii reprezentanti ai FPS, Felix Hrestic si Edi Roman.
O alta acuza se refera la haosul care domneste in patrimoniul societatii, de cand Mihai Olan este director. "El nu a preluat nimic de la fostul director, nici macar sigiliile(!), ca sa nu mai vorbim de averea societatii. Dupa ce s-a scos la licitatie unitatea, a vandut mijloacele fixe si a casat masini fara expertiza tehnica si licitatie. Sunt dovezi concludente si martori pentru vanzarea din unitate, in interes personal, de ansamble si subansamble de masini (motoare RABA, grup spate, ax cardanic, arcuri fata si spate RABA, fonta, fier vechi si aluminiu etc). Toate acestea s-au facut fara a aduce bani in unitate, decat, cel mult, a zecea parte", mai semnaleaza semnatarii memoriului.
Pentru a nu se crede ca toate acestea au fost inventate, redam numele semnatarilor unora din memorii. Numele celor care inca mai sunt angajati la Transmixt le vom trece sub tacere. Sesizarile au fost semnalate de Ovidiu Balota, Gheorghita Baiceanu, Vasile Ilie, Gheorghe Ursu, Marian Rachieru, Adriana Rachieru, Gheorghe Palog, Costica Ursu, Ion Plescan, Viorel Costea si Minodora Costea. Ei sunt si actionari la Transmixt si ii doare sufletul ca societatea la care au muncit o viata a trecut de mult timp pragul de jos al dezastrului.

Mihai Olan vorbeste

Sunt semnale ca noul APAPS nu mai este dispus sa toleze astfel de fapte la Transmixt Pascani. In urma articolelor din ziarul nostru se vorbeste despre crearea unei comisii de ancheta care sa verifice toate cele semnalate.
Dupa eforturi sustinute, am reusit sa dam si de cel incriminat in articolele noastre, care s-a aratat foarte amabil. Dupa ce si-a laudat meritele, pomenind si de discutata medalie, acesta ne-a declarat: "Am fost plecat la Bucuresti, asa ca era mai greu sa ma gasiti saptamana trecuta. E bine ca ascultati ambele parti, cum este si normal. Am cam fost facut cu ou si cu otet in ziar si cred ca la doctoratul meu, nu am fata de borfas, cum reiese din articole. Cei care fac reclamatiile sunt plecati din unitate pe diverse motive. Acestia nu au facut nimic in viata si vor sa distruga si ceea ce au lasat in urma. Problema e ca trebuie sa stau papusa in unitate si sa-i mangai pe chelie ca sa ma laude. Asta ne-a adus noua democratia. Cred ca sunt dosare pentru fiecare".
Cu tot apelul acestuia la "pace", cotidianul ZIUA de Iasi este hotarat sa scoata la iveala adevarul si sa arate cine a pus pe butuci societatea, care este singura de profil din zona in stare de faliment, asta in timp ce transportul pirat infloreste la Pascani. (Z.I.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1864 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025050 (s)

loading...