News Flash:

Gelozia a facut victime la Mosna

24 Decembrie 2002
897 Vizualizari | 0 Comentarii
Un localnic din comuna Mosna isi va petrece Sarbatorile de Iarna dupa gratii pentru ca si-a ucis concubina. Danut Anghelache, de 35 de ani, a fost arestat ieri de procurorii ieseni sub acuzatia de omor calificat. La sfarsitul saptamanii trecute, vineri, barbatul a stalcit-o din bataie pe Rodica Adochitei, de 33 de ani. Agresorul era cunoscut de satenii din comuna Mosna ca un mare consumator de bauturi alcoolice si ca o persoana extrem de geloasa. De aceea, in urma unui scandal aparut intre cei doi, Anghelache a batut-o pe femeie cu pumnii si cu picioarele pana cand a obosit. Dupa aceea, barbatul a plecat in sat sa se dreaga lasandu-si iubita in casa. Din cauza multiplelor leziuni femeia a murit peste noapte. A doua zi, barbatul s-a dus la medicul de la dispensarul din Mosna si i-a spus ca Rodica Adochitei a murit in urma unui avort, declarand ca femeia era insarcinata in luna a IV-a. Cand medicul a vazut leziunile de pe corpul victimei a solicitat interventia politistilor. Dupa efectuarea necropsiei cadavrului, medicii legisti au concluzionat ca moartea femeii a survenit ca urmare a numeroaselor lovituri pe care le-a primit. "Victima nu era insarcinata, insa prezenta leziuni multiple in zona genitala, fracturi costale multiple si un traumatism cranio-cerebral. Din raportul medicilor legisti a reiesit faptul ca moartea a survenit ca urmare a fracturilor costale care i-au provocat rupturi ale plamanilor si ale ficatului", a declarat subcomisarul Stefan Dascalu de la Serviciul Judiciar din cadrul IPJ Iasi.
Angela MAFTEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021840 (s)

loading...