News Flash:

Gheorghi Plai anunta restructurarea din temelii a Politiei iesene

29 Aprilie 2005
1018 Vizualizari | 0 Comentarii
•O serie de jafuri petrecute in comuna Scanteia nu au fost raportate la timp comandantului Politiei, comisarul sef Gheorghi Plai •Acesta a declarat ca agentii de politie au tolerat infractorii si ca acest fenomen este extins la nivelul mai multor comune •Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi va intra intr-un amplu proces de restructurare, proces ce l-ar putea costa scump pe adjunctul Costel Drumea

Pornind de la o serie de evenimente petrecute in urma cu cateva zile in comuna Scanteia, satul Tufesti de Sus, comisarul sef Gheorghi Plai, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, a dezvaluit o serie de aspecte negative pe care promite sa le indrepte prin intermediul unor masuri ce vor fi aplicate in cel mai scurt timp. Este vorba de aspecte precum lipsa de implicare a agentilor de politie din mediul rural, de lipsa de comunicare si promptitudine in cadrul Inspectoratului si chiar de suspiciuni de coruptie. Mai precis, in urma cu cateva zile, un grup format din cinci persoane a vandalizat, distrus si furat din mai multe gospodarii din satul Tufesti de Sus. "Este vorba de fapte grave. Acesti indivizi au terorizat o intreaga comuna. Evenimentul a fost raportat abia a doua zi, la ora 17.00, iar eu am fost informat in a treia zi. Fata de aceste fapte am dispus inceperea unei anchete si am cerut lucratorilor sa nu se intoarca fara autorii faptelor identificati si prinsi", a declarat ieri comisarul sef Gheorghi Plai. Desi cei mai multi dintre membrii gastii au fost prinsi, comandantul Politiei iesene a dispus demararea unei anchete cu privire la potentiala tolerare a infractorilor de catre agentii de politie din comuna Scanteia.

La bar cu golanii

Gheorghi Plai a dezvaluit ieri faptul ca cei trei agenti ai Postului de Polite Scanteia au facut obiectul mai multor sesizari venite din partea locuitorilor din comuna. "La sectia de politie din comuna nu a fost inregistrat acest fenomen infractional. Pentru aceasta se poate ajunge la excluderea agentilor din structurile Politiei sau chiar la demararea unei anchete penale. Am solicitat si parerea primarului si a consilierilor locali si am aflat ca agentii erau zilnic bauti si stateau in baruri cu diferiti infractori. Cat despre tinuta lor, pot spune ca sunt si boschetari mai curati", a precizat Plai. Totusi, acesta a mai aratat ca nu este vorba de o situatie singulara, ci ca se poate vorbi chiar de un fenomen, fapt pentru care va fi aplicat un program de restructurare si de imbunatatire a imaginii Politiei iesene. "Si in alte comune sunt situatii similare. Toate acestea au fost tolerate. Este vorba de o toleranta nejustificata", a adaugat comisarul sef Plai. Cele mai multe dintre aspectele reclamate de comandantul Politiei iesene privesc ordinea publica, astfel incat este de asteptat ca cel responsabil de acest segment sa fie tras la raspundere. Mai precis, este vorba de adjunctul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, Costel Drumea, care a fost chemat din concediul de odihna sa dea socoteala pentru cele petrecute la Scanteia. "Nu stiu daca Drumea avea stiinta de aceasta situatie. Acesta se afla in concediu de odihna, dar l-am chemat de urgenta la mine", a spus Plai. De asemenea, Drumea a mai fost obiectul unei anchete demarate de superiorii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, ancheta ce facea referire la o tranzactie suspecta cu terenuri in care a fost implicat acesta.

Mai multi politisti

Dupa cum a precizat Plai, in perioada imediat urmatoare Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi va scoate la concurs un numar de 40 de posturi de agenti, posturi ce vor fi repartizate in mediul rural. De asemenea, Politia ieseana va angaja cat de curand un psiholog si un sociolog. "Exista, de asemenea, mai multe persoane care nu-si justifica leafa. Acestea stau in prezent la birou, dar in zilele care urmeaza vor deveni operative", a spus Gheorghi Plai. In ceea ce priveste ordinea publica, efectivele de jandarmi vor fi retrase treptat de la activitatile stradale, iar patrulele vor fi alcatuite din cate un politist si cate un gardian public, viitor politist comunitar.

Schimbari majore in Jandarmerie

Incepand cu data de 5 mai, in cadrul Corpul Jandarmeriei Judetene (CJJ) Iasi se vor produce schimbari importante. Pentru o mai buna eficientizare a actiunilor jandarmilor, acestia vor renunta la serviciul de mentinere a ordinii publice si se vor specializa in asigurarea si restabilirea ordinii publice. "Misiunile de mentinere a ordinii publice vor fi efectuate de catre agentii de politie. La solicitarea politistilor si a autoritatilor locale, jandarmii vor coopera in functie de cerintele impuse si de situatia operationala. Noua structura nu va afecta in nici un fel ordinea publica din municipiul Iasi, noi urmarim o mai buna eficientizare a serviciilor oferite de Corpul Jandarmeriei Judetene Iasi", a declarat colonel Irimia Proca, purtator de cuvant la Jandarmeria Iasi. Incepand cu data de 5 mai, agentii de la Jandarmerie vor prelua si paza la institutiile Ministerului Justitei, cum ar fi Judecatoria. Agentii distribuiti dupa noua structura a Jandarmeriei nu vor mai efectua servicii de paza la scolile, liceele si parcurile din municipiul Iasi, aceste obiective ramanand sa fie pazite de catre politisti. Jandarmii vor continua si unele actiuni de mentinere a ordinii publice, insa numai in baza unor date si informatii care rezulta din anchete interne. Exista informatii conform carora actualul purtator de cuvant, colonelul Irimia Proca, va fi inlocuit de locotenent Mihai Cojocariu, actualul sef al Sectiei I Jandarmi Iasi.
(C.E.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025725 (s)

loading...