News Flash:

Goana dupa vanzarile de pensii

8 Septembrie 2007
1539 Vizualizari | 3 Comentarii
• Incepe batalia vanzarilor de pensii private • Grupul financiar britanic Aviva a cooptat o mie de ieseni, agenti de marketing in domeniu • Dupa data de 17 septembrie, persoanele sub 35 de ani au la dispozitie 4 luni sa aleaga un fond de pensii administrate privat


Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat SA, filiala a unei importante firme din Marea Britanie, si-a prezentat campania de promovare in materia pensiilor private. Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu national, desfasurat pana in prezent in noua orase din tara. La conferinta au participat Marius Mocanu, directorul de vanzari, Corina Cucoli, director de asigurari bancare si parteneriate, Ovidiu Galatanu, director de operatiuni sistem si IT, dar si reprezentantii filialei locale. Tot ieri, o mie de agenti de marketing ieseni, angajati sa vanda pensii private pentru Aviva, s-au intalnit in cadrul unui seminar de dezbatere. Intalnirea completeaza stagiul de pregatire al acestora, desfasurat in trei etape de instruire si testare. "Scopul acestui eveniment este sa ne intalnim cu cat mai multi dintre agentii economici. Este foarte important ca, pe langa cunostintele si abilitatile de vanzare, sa instituim si un eveniment motivational", a declarat Corina Cucoli.

In cadrul seminarului, s-au dezbatut oportunitatile pe care le aduce reforma pensiilor si rolul fortei de vanzari, respectiv al agentilor de marketing. Astfel, Aviva doreste sa se intalneasca cu cei 30.000 de agenti de marketing din toata tara, subscrisi inainte de 17 septembrie, data la care se va da startul oficial pentru campania de strangere de acte de aderare pentru pensiile private obligatorii. Incepand cu aceasta data, persoanele cu varste pana in 35 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii, vor trebui sa aleaga un fond de pensii administrate privat. Aceasta categorie de persoane are la dispozitie patru luni pentru a opta, dupa care, daca nu si-a ales un fond de pensii la care sa contribuie, va fi distribuita aleatoriu de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Participarea la un fond de pensii administrate privat este obligatorie pentru persoanele sub 35 de ani si optionala pentru salariatii care au intre 36 si 45 de ani. Astfel, pensiile private creeaza o noua piata de concurenta pentru societatile de profil, care se intrec in oferte si campanii de promovare. Aviva este un important grup financiar din Europa, care opereaza pe piata pensiilor si asigurarilor de viata si are in jur de 530 miliarde de Euro in administrare, o suma care reprezinta de cinci ori Produsul Intern Brut al Romaniei.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

icsulescu  | #18488
cati bani ai luat Roxanica de la Aviva?
de ce nu scrii si de celelalte grupuri intr-adevar profesioniste???? de ce Aviva Anglia se dezice de filiala din Romania???...mai informeaza-te si apoi spune si altora ;-)
icsulescu  | #18489
Roxanica, cati bani ai luat de la Aviva? De ce nu zici si ca Aviva Anglia se dezice de filiala din Romania? Si de datoriile de zeci de ani pe care le are Aviva Romania unor asigurati ramasi cu buza umflata?
Pe cand un articol obiectiv cu situatia pensiilor private?
icsulescu  | #18490
De ce nu zici si ca Aviva Anglia se dezice de filiala din Romania? Si de datoriile de zeci de ani pe care le are Aviva Romania unor asigurati ramasi cu buza umflata?
Pe cand un articol obiectiv cu situatia pensiilor private?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2955 (s) | 24 queries | Mysql time :0.148475 (s)

loading...