News Flash:

Grecia protesteaza fata de incursiunile avioanelor turce

3 Septembrie 2009
509 Vizualizari | 0 Comentarii
Grecia a protestat fata de Turcia pentru incalcarea normelor privind tranzitul aerian al avioanelor turce care au pus in pericol un zbor civil deasupra Marii Egee, a anuntat marti seara purtatorul de cuvant al Ministerului grec de Externe, relateaza AFP. "In ceea ce priveste instructiunile ministrului Afacerilor Externe, Dora Bakoyannis, ambasada Greciei la Ankara a intreprins luni un demers de protest insistand pe inconvenient si pe profunda noastra ingrijorare fata de comportamentul Turciei", a declarat intr-un comunicat purtatorul de cuvant, Grigoris Delavekouras. El a precizat ca Bakoyannis a avut marti o discutie telefonica pe aceasta tema cu omologul sau turc, Ahmet Davutoglu. "Zborurile avioanelor turce in Marea Egee fara plan de zbor si patrunderea continua in spatiul nostru aerian prin incalcarea dreptului international sunt periculoase si pot provoca accidente", a insistat Delavekouras. El a precizat ca Grecia va informa Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (ICAO), Uniunea Europeana si NATO despre acest incident. Atena si Ankara se confrunta de zeci de ani cu privire la delimitarea spatiului aerian si maritim in Marea Egee. Atena a protestat in iulie fata de multiplele incalcari ale spatiului sau aerian prin survolarea de catre avioanele turce a insulelor elene din estul Marii Egee. Aflat in vizita, saptamana trecuta, la Atena, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a insistat ca Grecia sa nu pericliteze misiunile NATO din cauza diferendurilor cu Turcia si a cerut o mai buna cooperare intre cele doua state. Atena si Ankara si-au normalizat relatiile in 1999, dar continua sa se confrunte pe probleme de suveranitate in Marea Egee si pe dosarul cipriot.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1581 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014569 (s)

loading...