News Flash:

Greva generala !

4 Noiembrie 1999
856 Vizualizari | 0 Comentarii
•Protestul a inceput la Medicina, Politehnica si o parte dintre facultatile de la "Cuza" •"Guvernantii sa traiasca dintr-o bursa studenteasca!"

Studentii de la Universitatile Tehnica si Medicina au intrat ieri in greva generala. La aceasta au aderat si cei de la facultatile de Fizica, Matematica si Informatica din Universitatea "Al.I.Cuza" Iasi care nu s-au raliat grevei de saptamina trecuta, organizata de LS "Cuza". Ieri, protestatarii au organizat un mars la care au participat circa 3.000 de studenti. Acesta a pornit din fata Universitatii de Medicina si Farmacie si a avut ca punct final primaria si prefectura. Deoarece Constantin Simirad, primarul Iasului, a fost plecat din localitate, revendicarile studentilor au fost primite de Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al pimarului. El le-a precizat grevistilor ca vor fi contactati de primarul Simirad atunci cind acesta va reveni in Iasi.
La prefectura, grevistii au discutat cu Florin Vitan, prefectul judetului, care a stabilit o intilnire pentru vineri la prinz impreuna cu reprezentantii politiei municipale. "Prefectul ne-a spus ca in ceea ce priveste revendicarile locale nu ne poate ajuta decit in privinta celei cu ordinea si linistea din campusurile studentesti, problema de care ar trebui sa se ocupe politia. Celelalte revendicari locale tin de primarie, deci le vom discuta vineri cind se intoarce primarul", a declarat Daniel Oajdea, presedintele LS cu Profil Tehnic din cadrul UTI Iasi. Studentii ieseni au doar trei revendicari locale - transport local gratuit pentru studenti, repararea, amenajarea, intretinerea si iluminarea aleilor din campusurile studentesti si asigurarea ordinii publice in acestea. La acestea se aduga revendicarile nationale - garantarea procentului minim de 4% din PIB pentru educatie, prin legi organice; acordarea de alocatii bugetare pentru reparatiile capitale ale caminelor, cantinelor studentesti, spatiilor destinate activitatilor didactice si finalizarea investitiilor deja incepute; reducerea pentru studenti cu 50% a pretului biletelor la trenurile accelerate si rapide; compensarea integrala a medicamentelor pentru elevi si studenti; asigurarea asistentei medicale gratuite si de calitate; dreptul organizatiilor studentesti legal constituite de a verifica modalitatea de cheltuire a fondurilor la nivel de universitate, respectiv facultate; studentii straini, bursieri ai statului roman, sa beneficieze de plata integrala a burselor de la bugetul de stat fara a afecta bugetele universitatilor.

Radu Vasile - persoana indezirabila pentru studenti

"Nu vom trimite o delegatie la Bucuresti ca sa negocieze pentru noi, deoarece am facut acest lucru anul trecut. Atunci, chiar daca am semnat un protocol cu primul ministru, nu s-a rezolvat nimic. Anul acesta dorim sa vina guvernantii la Iasi sa negocieze cu noi. Insa vrem sa discutam cu oricine altcineva decit Radu Vasile. In el nu mai avem incredere", a mai spus Daniel Oajdea. "Prefectul Florin Vitan a spus ca miine trimite lista cu revendicari nationale la Bucuresti. Am insistat sa o trimita astazi. De asemenea, ne-a promis ca va trimite cite un memoriu la MEN si Ministerul de Finante pentru ca doi reprezentanti ai acestor ministere sa vina la negocieri. Noi nu vom renunta la greva pina nu ni se vor rezolva revendicarile. Studentii din Iasi sint o forta si merita sa aiba drepturi macar egale cu cei din Bucuresti care, printre altele, beneficiaza de transport comun gratuit", a precizat Ionel Aga, presedintele Societatii Studentilor Stomatologi. Studentii nu vor mai organiza nici un mars de protest, decit dupa primele runde de negocieri cu autoritatile locale, dar ramin in greva generala.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1903 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017129 (s)

loading...