News Flash:

Greva iminenta in sistemul sanitar

30 Mai 2002
697 Vizualizari | 0 Comentarii
"Sindicatul SANITAS a decis, in data de 29 mai, inceperea miscarilor sindicale. Autoritatile s-au obisnuit ca sistemul sanitar sa iasa in strada pentru a-si obtine drepturile. Am constatat ca, in cazul a aproximativ 1500 de salariati din sistem, nu sunt respectate prevederile contractului colectiv de munca. Drept urmare, vor fi declansate miscari sindicale, cum ar fi greva de avertisment si greva generala cu sistarea activitatii", a precizat Viorel Tanase, liderul SANITAS.
Data exacta a declansarii acestor proteste nu este inca stabilita, dar se estimeaza ca va fi dupa 6 iunie.

•Protest spontan

Cadrele medicale care lucreaza in cadrul Ambulatoriului de Stomatologie (Bolta) a Spitalului "Sf. Spiridon", nemultumite ca nu au primit nici cel de-al 13-lea salariu si nici tichete de masa, au dat ieri buzna in biroul directorului. Nu au avut nororcul sa-l gaseasca pe directorul general, insa l-au gasit pe dr. Valentin Ambarus, directorul adjunct. "Pe noi de ce nu ne baga nimeni in seama? De ce nu ne sunt respectate drepturile?" intrebau cele aproximativ 20 de asistente medicale. A venit si raspunsul dr. Ambarus: "Ambulatoriul are venituri mai mici decat cheltuielile pe care le efectueaza".
Acesta este motivul pentru care personalul medical din ambulatoriul stomatologic nu a primit tichete de masa. Dupa cat de repede a fost declansat acest conflict, tot la fel s-a si stins, ambele parti urmand a gasi o solutie in rezolvarea problemei.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018537 (s)

loading...