News Flash:

Gripa porcina a inchis Consulatul roman de la Nicosia

15 Iulie 2009
579 Vizualizari | 0 Comentarii
Sectia Consulara a Romaniei la Nicosia (Cipru) a fost inchisa temporar dupa ce personalul s-a imbolnavit de gripa AH1N1, potrivit Ministerului roman al Afacerilor Externe (MAE). "Sectia consulara a Ambasadei Romaniei la Nicosia a fost inchisa temporar pana luni, 20 iulie 2009, in urma imbolnavirii cu gripa AH1N1 (gripa porcina) a personalului consular si diplomatic din cadrul misiunii. Masura a fost decisa pentru a preveni contaminarea cetatenilor care solicita servicii consulare si pentru a permite tratarea angajatilor care s-au imbolnavit. In prezent toate cele sapte persoane aflate la post (personal diplomatic, administrativ si membri de familie) se afla sub tratament de specialitate si sub supraveghere medicala in ambulatoriu. Dintre acestea, cinci persoane, inclusiv ambasadorul Romaniei la Nicosia, Andreea Pastarnac, s-au imbolnavit cu virusul AH1N1, iar doi angajati primesc tratament profilactic", se arata intr-un comunicat al MAE. Primele simptome au aparut in timpul ultimului sfarsit de saptamana iar luni seara a fost obtinuta confirmarea medicala a virusului, in urma analizelor efectuate, starea celor cinci persoane contaminate fiind stabila. "Ministerul Afacerilor Externe a informat Ministerul Sanatatii in legatura cu aceasta situatie, pentru a lua masurile ce se impun. Astazi (ieri - nr), MAE va transmite la misiune 12 doze de tamiflu, puse la dispozitie de Ministerul Sanatatii, care sa fie folosite atat pentru tratarea persoanelor contaminate, cat si pentru a preveni imbolnavirea personalului care urmeaza sa revina la post din concedii in perioada urmatoare. De asemenea, ministerul a luat o serie de masuri interne suplimentare pentru atentionarea personalului aflat la post in legatura cu riscul de imbolnavire in timpul exercitarii misiunii in strainatate", se arata in comunicat. Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza si face apel la toti cetatenii romani care au fost la sectia consulara a Ambasadei de la Nicosia in ultimele zile sa-si urmareasca evolutia starii de sanatate si la aparitia primelor simptome ce pot sugera riscul unei imbolnaviri cu virusul AH1N1 sa se prezinte la doctor. "Pe perioada in care sectia consulara de la Nicosia este inchisa, cetatenii romani care au nevoie de servicii consulare se pot adresa consulatelor de la Atena si de la Salonic. Ministerul Afacerilor Externe a luat deja masurile necesare pentru a putea asigura preluarea fluxului de solicitari la cele doua misiuni din Grecia. Ambasada la Nicosia a demarat deja masurile pentru informarea cetatenilor romani din Cipru in legatura cu aceasta situatie", precizeaza ministerul.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1575 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019516 (s)

loading...