News Flash:

Grosul recursurilor în dosarul “Regele maneliştilor” se judecă astăzi

5 August 2010
676 Vizualizari | 0 Comentarii
• “greii” reţelei de contrabandă cu ţigări – Paul Iova, Fănică Iova, vicovenii Constantin Nistor - “Copilu” şi Gheorghe Tăraţă - “Cuşu” sunt programaţi astăzi la judecata recursurilor de către Curtea de Apel • pentru alţi cinci arestaţi – Mihaela Butnăraşu, Adrian Arcadie Isopescu, Ghiocel Liviu Zabavschi, Ioan Sorin Parasca şi Titi Vasile Ieremciuc, avocaţii angajaţi au solicitat termen pentru studierea dosarelor, care a fost stabilit tot azi • Adrian Militaru şi Paul Roman din Bucureşti, care au avut doar avocaţi din oficiu, vor rămane în arest, fiindu-le respinse recursurile

Judecătorii Curţii de Apel Suceava au avut ieri o misiune mai uşoară decat se aşteptau, după ce, anterior, fuseseră anunţate pentru 3 august recursurile depuse de cei 11 arestaţi în lotul Paul Iova – “Regele maneliştilor”, şi compania.
Ieri au fost stabilite termene de judecare a recursurilor înaintate doar pentru şapte din cei 11 arestaţi, greii reţelei – Paul Iova, zis Ion Petrişor, fiul său – Fănică Iova – Gigi, dar şi Constantin Nistor – “Copilu”, din Vicovu de Sus, respectiv Gheorghe Tăraţă - “Cuşu”, din Vicovu de Jos, avand programate pentru astăzi judecările recursurilor, întrucat dosarele lor au ajuns mai greu de la Tribunal. Din cei şapte care s-au prezentat ieri în faţa instanţei de recurs, numai pentru doi acesta s-a judecat. Este vorba despre doi dintre membrii bucureşteni ai reţelei de contrabandişti de ţigări – Paul Roman şi Adrian Militaru. Niciunul dintre ei nu a avut avocat angajat, fiind apăraţi din oficiu.
Paul Roman, cercetat pentru complicitate la contrabandă şi aderare la un grup infracţional organizat, pe seama lui fiind puse de procurori şapte acte materiale de învinuire, nu ar prezenta, în opinia avocatului, pericol social concret dacă ar fi lăsat în libertate şi nici nu există probe în acest sens. In plus, din cele şapte acte materiale, numai în două cazuri ar exista probe concrete că ar fi părtaş la operaţiuni de transport de ţigări de contrabandă. S-a mai invocat faptul că nu are antecedente penale şi are în întreţinere trei copii minori.
Procurorul a arătat însă că există dovezi suficiente, de la înregistrări telefonice, la cele video şi foto, precum şi amprente ale lui Paul Roman pe ţigările descoperite în urma percheziţiilor. Roman a încercat să se apere, măcar pentru o parte din învinuirile ce i se aduc, prin aceea că a rămas fără permis din data de 15 mai, astfel încat nu ar fi putut conduce maşini cu ţigări de la Suceava la Bucureşti în aceste condiţii după această dată - ultimul transport în care le este indicat ca fiind implicat datand din 29.06 a.c.
Cel de-al doilea recurent, Adrian Militaru, din Bucureşti, acuzat, de asemenea, de aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la contrabandă, a fost apărat de o manieră asemănătoare de avocatul din oficiu, în sensul că DIICOT nu a indicat şi dovedit pericolul concret pe care l-ar avea punerea în libertate a clientului. In plus, Militaru, tată a doi copii, în calitate de taximetrist, nu a făcut altceva decat să răspundă la solicitarea unor clienţi, neavand nicio implicare în ceea ce priveşte marfa transportată. In sarcina lui au fost reţinute cinci acte materiale de transport de ţigări de contrabandă, dar toate au fost făcute doar în calitate de taximetrist. Procurorul a explicat că argumentele invocate nu stau în picioare. Avand ultimul cuvant, inculpatul a cerut milă din partea instanţei, arătand că “sunt taximetrist. Dacă cineva mă roagă să-l duc cu maşina, îl duc. Ce să fac, am greşit, nu mai fac aşa ceva. Au venit, m-au percheziţionat, mi-au speriat copiii. Cu ce aş putea eu să încurc Poliţia? Vă rog să mă lăsaţi acasă să-mi văd de copiii mei”. Acest gen de argumente nu au prins la magistraţii Curţii de Apel Suceava, care au decis, şi în cazul lui Adrian Militaru şi în cel a lui Paul Roman, respingerea recursurilor înaintate şi păstrarea celor doi în arest pană la expirarea celor 29 de zile stabilite anterior de Tribunal.
(Sursa - Obiectiv)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2249 (s) | 22 queries | Mysql time :0.062189 (s)