News Flash:

Guvernul, din nou repetent la legiferare

1 Noiembrie 2010
528 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu

In ultima vreme, aproape nu este zi in care Guvernul Boc, tinut sub presiune de Traian Basescu, sa nu faca cate o gafa monumentala intr-unul dintre cele mai importante domenii de activitate, cel de promovare al actelor normative. Consecintele inseamna haos si uriase pagube. Pe care le inregistreaza fie statul, fie societatile comerciale, fie cetatenii si, cel mai adesea, toti la un loc. Azi a iesit la iveala inca o nevazuta in materie legislativa. Guvernul a promovat o ordonanta de urgenta care, apreciaza expertii Fondului Monetar International, aduce prejudicii grave bancilor din Romania. Ca este asa sau ca nu este asa, pentru demonstratia pe care urmeaza sa o fac e mai putin important. Mai important este ca respectiva ordonanta, care de altfel a si fost motiv de blocaj in tratativele cu Fondul, a incalcat norme imperioase stabilite de Uniunea Europeana. Cu alte cuvinte, ordonanta de urgenta este ilegala. Cel putin atata vreme cat Romania este membru al acestui organism. Pentru ca nu avem voie, sub nicio forma, sa edictam acte normative care contravin celor stabilite la nivel european. Ce se intampla? Cum se explica, obiectiv vorbind, o asemenea brambureala?


Domnul Emil Boc s-a batut de nenumarate ori in piept cu o diploma de specialist in drept. In drept constitutional. Mai mult chiar, in toate CV-urile sale sta scris ca are o vasta experienta in acest domeniu, ca a publicat nenumarate lucrari de specialitate si ca este si cadru didactic. In realitate, el a facut Facultatea de Drept nu la zi, ci prin corespondenta. Ceea ce nu trebuie sa insemne neaparat ca nu stie carte. Pana la urma, daca stie sau nu stie carte ramane sa demonstreze prin ceea ce face. Eu cred ca demonstratia in acest sens a fost facuta. De mult timp. Si in mod definitiv. Emil Boc a semnat, in calitate de premier, un mare numar de documente care au incalcat prevederile Constitutiei. Fie ordonante de guvern, fie hotarari de guvern, fie norme de aplicare a unor legi, fie chiar legi prin care Guvernul si-a asumat raspunderea. De mai multe ori pana in prezent, Curtea Constitutionala s-a pronuntat. Si a stabilit, fara echivoc, faptul ca acte normative promovate de Guvern contin prevederi anticonstitutionale. Acesta este un lucru extrem de grav. Si la fel de grav este ca niciun alt prim ministru din istoria Romaniei nu a gresit atat de mult.


In aceste cazuri, Curtea Constitutionala, odata sesizata, atrage atentia pronuntandu-se si urmeaza ca ceea ce a stricat domnul Emil Boc sa repare altii. Fie Parlamentul, fie Presedintele. Sunt insa alte situatii in care Curtea Constitutionala nu este sesizata pentru ca, pentru moment, reprezentantii opozitiei nu au sesizat sau nu au fost interesati sa sesizeze greseala. Si atunci, nenorocitul de act normativ isi produce efectele anticonstitutionale. Sunt alte situatii in care nu se incalca prevederile Constitutiei, in schimb legea respectiva se bate cap in cap cu alte legi, creand haos. Aici dureaza mult pana cand lucrurile pot fi indreptate. Si iata, mai nou, s-a ajuns inevitabil si in situatia in care sunt incalcate norme ale Uniunii Europene.


Chiar daca premierul este submediocru ca jurist, el ar fi avut obligatia sa se consulte cu specialisti, inainte sa-si puna semnatura pe diverse initiative legislative. Nu a facut-o. Sau are specialisti slabi. Ceea ce este inca o dovada nu numai ca este slab jurist, ci si ca este slab ca priemier.

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1684 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018154 (s)

loading...