News Flash:

Guvernul este in continuare amenintat cu greva fiscala

14 Ianuarie 2000
813 Vizualizari | 0 Comentarii
Palatul Victoria
•Discutiile privind declansarea grevei fiscale au fost reluate •Micii patroni ieseni continua sa adere la initiativa Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, filialele din teritoriu ale Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMM) au lansat ideea declansarii unei greve fiscale, in urma unor hotarari pe care Guvernul Romaniei intentiona sa le aplice odata cu trecerea in noul an. Astfel, de la 1 ianuarie 2000, plafonul platilor in numerar executat zilnic de catre o persoana juridica urma sa fie redus de la 10 - 30 de milioane de lei, la 5 - 20 de milioane de lei, in acelasi timp valoarea maxima a platilor si incasarilor realizate zilnic in relatie cu o singura persoana juridica urmand a fi stabilita la 1 milion de lei.

In aceste conditii, reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) considera ca aprobarea acestui proiect de modificare si completare a Ordonantei nr.15/1996 ar duce la intarirea blocajului financiar din economia romaneasca, blocaj care a dus deja la ruinarea unui numar important de agenti economici privati, altadata viabili din punct de vedere economic. Desi, initial, se preconiza ca noul sistem sa se aplice de la 1 ianuarie, aparitia Ordonantei se lasa inca asteptata. Ca urmare, membrii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii considera ca, cel putin pana in prezent, anuntarea intrarii in greva fiscala s-a dovedit a fi un succes.

Cum noul an a dus la un val de noutati in ceea ce priveste fiscalitatea, iar facilitatile promise s-au dovedit a fi departe de ceea ce intreprinzatorii asteptau, CNIPMM a reluat discutiile privind iminenta unei greve fiscale. Astfel, pana la aceasta data, pe lista de aderare la greva fiscala s-au inscris deja 60 de firme, insa, pentru ca aceasta lista sa "capete credibilitate", dupa cum a declarat presedintele filialei iesene, Traian Dobre, ea ar trebui sa cuprinda cel putin 150 de nume.

Facilitatile au fost sterse cu buretele

"In urma initiativei noastre, lansata la sfarsitul anului trecut, discutiile privind intrarea in vigoare a modificarilor Ordonantei nr.15/1996 stagneaza, ceea ce poate fi considerat un mic succes. Intre timp, au mai aparut insa noi modificari in ceea ce priveste fiscalitatea, cum ar fi Ordonanta nr.217, din 29 decembrie 1999, care anuleaza toate facilitatile existente pana la aceasta data. Practic, acest act normativ sterge cu buretele toate facilitatile acordate agentilor economici prin Legea nr.133, privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor private.

Personal, nu doresc declansarea grevei fiscale, deoarece aceasta ar duce la sistarea platilor darilor catre stat, care ar agrava si mai mult situatia economica. Aceasta pentru ca la ora actuala intreprinderile mici si mijlocii asigura peste 50% din bugetul de stat", a precizat Traian Dobre. "Prin modificarea bazei de impozitare si prin trecerea unor cheltuieli deductibile in categoria celor nedeductibile, impozitul a crescut la 50%, astfel ca reducerea impozitului pe profit de la 38% la 25% nu este decat o gogorita a Executivului. Acest lucru se poate verifica prin efectuarea a doua calcule paralele, dupa vechea si noua structura.

Reducerea TVA este o alta gogorita, deoarece mai mult de 70% din veniturile unei familii se indreapta catre achizitionarea de alimente si medicamente, adica exact produsele care s-au scumpit in urma stabilirii unei cote unice a TVA-ului. Iar cele trei procente cu care aceasta taxa a fost redusa au fost deja xacoperitex de cursul de schimb leu - euro, astfel ca nu se poate spune ca aceasta cota unica a TVA-ului a adus beneficii populatiei", a mai subliniat Traian Dobre.

Patronatul iesean considera relaxarea fiscala un mare bluf

Reprezentantii patronatului din firmele afiliate la Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii sustin pozitia stabilita la nivel national. "Asa-zisa relaxare fiscala s-a dovedit departe de asteptarile noastre. In prezent, profitul reinvestit este impozitat, astfel ca nu mai exista nici o facilitate in ceea ce priveste investitiile. Sunt de acord cu impozitarea profitului reinvestit, insa numai in cazul societatilor care nu desfasoara activitati de productie.

Firmele de productie ar trebui sprijinite, mai ales ca majoritatea dintre ele necesita un proces rapid de retehnologizare. In ceea ce priveste firma pe care o conduc, aceasta necesita investitii importante, deoarece unitatea functioneaza de peste 30 de ani", a precizat Adrian Cehan, directorul general al firmei Ceramica SA.

"Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii este o organizatie apolitica. Singura politica pe care aceasta organizatie o poarta este cea economica. In ceea ce priveste noile hotarari referitoare la fiscalitate, singura concluzie care poate fi desprinsa este aceea ca la Bucuresti exista niste consilieri care doresc transpunerea sistemului practicat in tarile din vest la realitatea economica a tarii noastre. Aceasta transpunere va fi practic imposibila, pana cand sistemul bancar romanesc nu va ajunge la nivelul celui din tarile occidentale", a subliniat Neculai Vitelaru, presedintele Consiliului de Administratie al IMA SA.

Noile modificari in ceea ce priveste fiscalitatea lovesc foarte tare si in cercetare, un domeniu care in ultimii ani a recunoscut un regres spectaculos.

"Ordonanta nr. 217 ne-a linistit, deoarece nici o firma nu va mai apela la noi pentru analizarea unui produs ce urmeaza a fi lansat pe piata. In cadrul institutelor de cercetare, activitatea economica nu se mai poate desfasura, zeci de brevete de inventii urmand fi lasate de izbeliste. Cert este ca, in Romania, inventatorul plateste impozit. Scutirea pe cinci ani a impozitului pe profit de care beneficia o firma ce breveta un produs a fost anulata.", si-a prezentat punctul de vedere Octavian Baltag, patronul firmei de cercetare Terra Lux Control si cercetator in cadrul Institutului de Fizica Tehnica.

Inscrieri pe lista de aderare la greva fiscala Firmele care doresc sa-si depuna optiunea pentru declansarea grevei fiscale pot contacta filiala ieseana a Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii la numarul de telefon 032/156.300. Pana acum, la aceasta lista au aderat 60 de firme, fiind necesar un minim de 150, "cel putin in aceasta prima faza a initiativei noastre, pentru ca demersul sa capete o oarecare credibilitate", a mai precizat Traian Dobre.

cnipmm guvernul romaniei imm traian dobre ceramica sa
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018994 (s)