News Flash:

Guvernul isi apleaca urechea si catre Iasi

14 Decembrie 2001
537 Vizualizari | 0 Comentarii
•Persoanele asistate vor primi ajutoare de la Guvern •Se incearca si dezamorsarea problemei caldurii, tot cu sprijinul executivului

Au fost alocate fonduri de la Guvernul Romaniei pentru realizarea unor pachete cu alimente, dulciuri si fructe, care sa fie distribuite persoanelor asistate cu ocazia serbarii Pomului de Craciun. Valoarea materiala a continutului fiecarui pachet va trebui sa atinga suma de 166.000 de lei. Fondul a fost alocat printr-o Hotarare a executivului si va fi administrat de catre Prefectura judetului Iasi, care, prin intermediul serviciului social, va derula operatiunea de constituire a acestor ajutoare, care sa ajunga la cei aproape 5000 de asistati. "Guvernul ne face cunoscut ca va da ajutoare pentru Pomul de iarna, in cuantum de 166.000 de lei pentru fiecare asistat, adica persoane handicapate si copii", ne-a informat ieri prefectul Rusu Banu, care a adaugat ca aceasta initiativa a ministrilor a fost votata si adoptata la ultima sedinta de Guvern.
Tot ieri urma sa se discute in sedinta executivului posibilitatea suplimentarii fondurilor Consiliului Judetean, necesare pentru dezamorsarea problemei furnizarii agentului termic. Presedintele CJ, Lucian Flaiser, a declarat ca in urma repetatelor demersuri ale oficialitatilor judetene la Bucuresti, i s-a promis, cu ocazia ultimei discutii cu membrii Guvernului, includerea pe ordinea de zi a propunerii de acordare a unor fonduri destinate subventiilor la energia termica. "Pastrez speranta ca in sedinta executivului se va adopta o Hotarare prin care sa se aloce judetului Iasi un fond cu destinatia acoperirii subventiilor la energia termica furnizata consumatorilor persoane fizice si juridice", a adaugat Flaiser.
Sumele propuse spre a fi alocate sunt in cuantum de 10-12 miliarde lei, pentru municipiul Iasi si cate 4 miliarde pentru Pascani si Harlau. Presedintele CJ este increzator si are convingerea ca aceste fonduri vor veni catre CJ, daca nu anul acesta, in primele luni ale lui 2002, fiind una din problemele care vor fi discutate astazi cu reprezentantul Guvernului prezent in Iasi, ministrul Miron Mitrea.
Marius NECULA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1867 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019733 (s)

loading...