News Flash:

Guvernul isi bate joc de campionii Romaniei

22 Mai 2010
828 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipa, a anuntat ieri ca sportivii gruparii din Soseaua Stefan cel Mare nu si-au primit sumele promise de Ministerul Administratiei si Internelor pentru medaliile obtinute la Jocurile Olimpice de la Beijing. "Din pacate, sportivii clubului Dinamo, medaliati la Jocurile Olimpice de la Beijing, nu si-au primit banii, este vorba despre o suma de 1.700.000 lei. In anul 2008, imediat dupa Olimpiada nu s-a reusit premierea, iar conditiile economice nu au permis achitarea acestor prime nici anul trecut, astfel ca sportivii au ajuns ca nici dupa doi ani sa nu îsi primeasca acesti bani", a spus Lipa. Elisabeta Lipa a mentionat ca nu se pune problema ca aceste sume sa nu fie platite, însa, în contextul economic actual, nu se poate da o data exacta. "Nu se pune problema ca acestea sa nu se achite. Domnul ministru Blaga (n.r. - Vasile Blaga) a promis, vrea sa dea acesti bani, dar în situatia aceasta delicata prin care trecem... Trebuie hotarare de guvern, semnata de ministrul de Finante si de primul ministru, din punctul meu de vedere o sa mai dureze, dar nu pot spune cat", a explicat fosta mare sportiva, care este si presedintele Federatiei Romane de Canotaj. Sportivii Clubului Sportiv Dinamo Bucuresti au obtinut, la JO de la Beijing, trei medalii de aur prin Georgeta Andrunache, Viorica Susanu (canotaj, S/2 rame fara carmaci feminin canotaj) si Constantina Dita Tomescu (atletism, maraton), si sase medalii de bronz prin Mihai Covaliu (sabie), Doina Ignat, Simona Musat, Elena Georgescu, Constanta Burcica si Ioana Papuc (canotaj). Georgeta Andrunache si Viorica Susanu au declarat ca au de primit de la Ministerul de Interne cate 55 de mii euro fiecare, dupa participarea la JO din 2008.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1797 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028286 (s)

loading...