News Flash:

Handbalistii au fost bagati in sedinta

25 Iunie 2006
790 Vizualizari | 0 Comentarii
•La sediul CS Politehnica Iasi a avut loc o intalnire intre handbalistii Politehnicii Iasi, antrenorii echipei si conducatorii clubului iesean •De la aceasta sedinta au lipsit doar Dimofte, Moraru, Tancau si Pralea •Conducerea CS Politehnica a purtat discutii individuale cu fiecare jucator si spera ca nimeni sa nu plece de la Iasi in aceasta vacanta competitionala

Dupa ce au evitat in ultimul moment retrogradarea si au aflat ca pot conta pe sprijinul consistent al Consiliului Local, handbalistii ieseni au fost bagati in sedinta de conducerea CS Politehnica. In afara de seful gruparii din Iasi, de antrenorul Costel Schender si de noua dintre cei mai importanti jucatori, la aceasta intrunire a mai participat si noul director sportiv al echipei de handbal, Dan Constantinescu, fost chiar antrenor la Politehnica, in cateva randuri. Astfel, la sediul CS Politehnica s-au prezentat Spiridon, Dediu, Mironescu, Bondar, Elisei, Craescu, Velicu, Csike si Turcu. Toti cei noua jucatori vor fi angajati in societatile comerciale din subordinea Consiliului Local, urmand sa fie remunerati de aici, iar pentru fiecare victorie acasa, Dimofte si compania vor mai incasa 2,5 milioane lei (250 RON) si 4 milioane lei (400 RON), pentru un succes in deplasare. De partea cealalta, de la sedinta au lipsit Dimofte, care nu a putut pleca de la serviciu, Moraru, care este in armata in aceste zile, dar si Tancau si Pralea, ambii foarte aproape de un transfer de la Politehnica. Atat fostul jucator nemtean, cat si portarul Bogdan Pralea sunt asteptati la discutii in cursul saptamanii viitoare, conducerea CS Politehnica sperand chiar sa-i convinga pe cei doi handbalisti sa continue la Iasi. Totusi, Pralea este foarte aproape de un transfer la Uztel Ploiesti, echipa cu pretentii europene in sezonul viitor, in timp ce Tancau s-ar retrage acasa, la Bacau, de unde are si o oferta consistenta din punct de vedere financiar. Singura mare problema ar fi reprezentata insa de Claudiu Dediu, care este in continuare tentat sa accepte oferta formatiei Steaua Bucuresti. Golgeterul iesenilor in sezonul trecut este dorit in capitala atat de antrenorul Vasile Stanga, dar si de presedintele sectiei, fostul mare international Stefan Birtalan. Daca jucatorul va dori sa plece la gruparea din Ghencea, CS Politehnica va solicita in schimbul lui Dediu, care mai are contract cu iesenii inca un an, o suma de bani si cativa jucatori de perspectiva. Pana atunci insa, sefii Politehnicii par tentati sa accepte oferta clubului Dinamo Bucuresti de a parafa un parteneriat intre cele doua grupari, alb-rosii urmand sa trimita la Iasi jucatorii de care nu au nevoie.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3383 (s) | 22 queries | Mysql time :0.170753 (s)

loading...