News Flash:

Haos pe aeroporturile din Spania. Guvernul declară starea de alertă

4 Decembrie 2010
1173 Vizualizari | 0 Comentarii

Guvernul spaniol a decis să declanşeze starea de alertă în Spania şi cere controlorilor de zbor să revină la serviciu. Personalul civil din mai multe aeroporturi spaniole şi-a luat liber subit pe motiv de boală. Zeci de mii de călători aşteaptă să plece.  Printre aceştia, se află şi peste o mie de români. Toate cursele aeriene dinspre si inspre Spania au fost anulate ca urmare a grevei controlorilor spanioli de trafic.


Spania este în stare de alertă pentru prima dată în istoria democraţiei sale, informează cotidianul El Pais. Haosul aeroportuar provocat de către controlorii de trafic a condus Guvernul să decreteze declanşarea stării de alertă, măsură prin care doreşte să-i constrângă pe controlorii de zbor să revină la muncă.


"Toate zborurile au fost anulate până mâine ora 06.00", a declarat purtătorul de cuvânt al Iberia, din cauza închiderii spaţiului aerian, care paralizează de vineri seara traficul în aproape toată ţara, informează Mediafax.


Iberia le-a cerut clienţilor săi să "nu meargă în aeroporturi" şi "celor care se află deja acolo să se întoarcă acasă", potrivit unui comunicat, care le solicită, de asemenea, pasagerilor să nu mai telefoneze, pentru a evita blocarea centralei sale.


De altfel, mai multe companii aeriene mari, între care Air France, KLM, Thai Airways, EasyJet şi Ryanair, şi-au anulat zborurile cu plecare de la Madrid sâmbătă, din cauza grevei ilegale a controlorilor de trafic aerian, potrivit panoului de informaţii de la aeroport.


Militarii spanioli au preluat vineri seara controlul asupra traficului aerian al ţării, după ce personalul civil s-a declarat bolnav în masă, informează BBC. Mişcarea ordonată de guvern survine imediat după ce mai multe aeroporturi din Spania au fost închise după ce controlorii de trafic aerian au renunţat să mai muncească. Majoritatea aeroporturilor spaniole rămân închise, iar zeci de mii de pasageri sunt lăsaţi la sol.


Controlorii de trafic aerian din Spania au inceput sa revina la lucru, insa cursele aeriene inca nu au fost reluate. Controlorii se află într-o dispută cu autoritatea aeroportuară spaniolă Aena asupra orelor şi condiţiile de muncă. Vicepremierul spaniol Perez Rubalcaba a ameninţat încă de vineri seara că dacă protestul controlorilor va continua şi sâmbătă, guvernul ar putea declanşa starea de urgenţă, forţându-i astfel pe oameni să se întoarcă la muncă sau riscând să fie puşi sub acuzare. “Dacă un controlor nu apare la muncă va fi reţinut imediat şi pus sub acuzare ceea ce ar putea însemna ani  buni de închisoare”, a declarat Rubalcaba.


1.500 de români afectaţi de greva din Spania


Circa 1.500 de pasageri sunt afectaţi de anularea curselor spre şi dinspre Spania de pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa ca urmare a grevei controlorilor spanioli de trafic aerian. "Suntem în aşteptare să vedem cum se va rezolva această criză a traficului aerian. Pasagerii sunt în directa asistenţă a reprezentanţiilor companiilor aeriene. Ei vor fi reprogramaţi de companiile aeriene sau pot alege să-şi recupereze banii", a declarat la Realitatea TV, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă.


 


Sursa: realitatea.net

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1856 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017095 (s)

loading...