News Flash:

Hora baronilor PNL

27 Mai 2005
1282 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ieri, deputatul Traian Dobre si-a anuntat inscrierea in PNL •"PDSR (PSD - n.r.) si presedintele Ion Iliescu doresc, stiu si vor realiza o reala reforma economica structurala in Romania, in ciuda faptului ca dupa cei patru ani de guvernare catastrofala a coalitiei tradatoare de tara - PNL, CDR, PD si UDMR - va fi extrem de greu, insa nu imposibil ", spunea Traian Dobre in cartea sa Atitudine Parlamentara •A tradat Dobre PSD pentru a se pune la adapost de eventuale anchete cu privire la afacerile dubioase in care este implicat? •Traian Dobre este un vechi partener de afaceri al lui Relu Fenechiu •Surprinzator, prefectul liberal Radu Prisacaru a declarat ca va verifica afacerile in care sunt implicati atat Relu Fenechiu, cat si Traian Dobre •Firma Comat SA a pus umarul la prabusirea Tepro SA

Deputatul Traian Dobre s-a inscris ieri intr-un partid despre care a afirmat ca a facut parte dintr-o coalitie care a tradat Romania. "PDSR (PSD - n.r.) si presedintele Ion Iliescu doresc, stiu si vor realiza o reala reforma economica structurala in Romania, in ciuda faptului ca dupa cei patru ani de guvernare catastrofala, a coalitiei tradatoare de tara - PNL, CDR, PD si UDMR - va fi extrem de greu, insa nu imposibil ", spune Traian Dobre in lucrarea sa Atitudine Parlamentara, pe care inca n-am reusit sa o vindem. Astfel, cu mare tam-tam, ieri in cadrul unei conferinte de presa, Traian Dobre s-a straduit sa convinga presa locala ca, dupa ce a activat peste zece ani in PSD, si-a descoperit dintr-o data veleitatile de liberal, dupa care si-a depus adeziunea la PNL, care de altfel i-a si fost acceptata fara nici un fel de retinere. In cartea mentionata mai sus gasim note care demonstreaza respectul pe care-l avea Dobre fata de liderii PSD. Este vorba despre inceputul discursului rostit in anul 2000, cand si-a lansat candidatura la primarie. "Stimate domnule primvicepresedinte Adrian Nastase, Stimate domnule presedinte al organizatiei PSD Iasi...". Sunteti niste nemernici!, ar putea completa acum deputatul Traian Dobre. Cartea ii este dedicata senatorului Ion Solcanu. "Dedic aceasta carte mentorului meu politic, senatorul Ion Solcanu", se gaseste scris pe prima pagina a lucrarii semnata de Dobre. Ne este frica sa ne uitam in dictionar la cuvantul lichea, pentru ca am putea gasi poza lui Traian Dobre.

Protectie politica pentru afaceri murdare

Cu toate acestea, Dobre a avut tupeul sa spuna ca este impotriva traseismului politic, desi s-a inscris in PNL dupa ce timp de doua mandate (acum este la al treilea) a fost deputat PSD. Mai mult, acesta a incercat sa convinga presa ca nu este traseist politic, dar nu a adus nici un argument in acest sens. "Sunt impotriva traseismului politic, cu mine este alta situatie. Exista si exceptii", a spus ieri Dobre. In nici un caz, Traian Dobre nu poate face exceptie dupa ce a si candidat la primarie din partea PSD in 2000 si mai avea putin si-si dadea viata pentru apararea principiilor social democratiei. S-a inscris Traian Dobre in PNL pentru a capata protectie politica, avand in vedere ca afacerile facute de Comat SA, firma la care este actionar, ar da de lucru organelor de ancheta penala? Documente care ne-au parvenit in ultima perioada de timp arata ca firma Comat SA a pus umarul la prabusirea Tepro SA. Este vorba de o sesizare facuta in anul 2002 de Sindicatul Virgil Sahleanu, in care se arata ca o serie de contracte incheiate de Comat SA si Tepro SA au provocat pierderi financiare imense. "In ceea ce ne priveste, stim exact cum s-au derulat activitatile comerciale dintre SC Comat SA si SC Tepro SA in perioada octombrie 2000 - iunie 2003, si anume ca SC Comat SA a cumparat mereu produse de la Tepro cu cele mai mari reduceri de pret si pe de o parte ca Tepro SA a cumparat de la Comat la preturi mult mai mari de cat cele practicate de alti furnizori autorizati. Este vorba de produse necesare pentru activitatea de intretinere si reparatii, precum si de echipamente de protectie a muncii", se arata in sesizarea facuta de sindicat. Intr-o perioada in care Tepro SA avea mari greutati financiare si nici nu putea sa plateasca salariile, firma controlata de Dobre platea marfa achizitionata de la fosta Metalurgica atunci cand isi aducea aminte. "In plus, valoarea produselor luate de la Tepro, cumparate de Comat, a fost platita in cele mai multe cazuri dupa luni de zile de la achizitionare. Instrumentele de plata favorite de SC Comat SA au fost bilete la ordin care-si reinnoiau mereu termenele scadente", se mai arata in aceasta sesizare. Toate aceste ilegalitati se petreceau in perioada in care statul facea eforturi foarte mari pentru redresarea Tepro SA, dupa ce procesul de privatizare esuase. Afaceri de acest gen au dus SC Tepro SA in situatia in care, la data de 1 iulie 2003, avea catre Ministerul Finantelor Publice datorii de 700 miliarde lei, dupa cum informeaza sindicatul salariatilor de aici. Trebuie precizat ca Dobre a facut aceste afaceri, paguboase pentru stat, sub protectia PSD, partid caruia tocmai i-a intors spatele. Probam acest lucru mentionand ca sesizarea sindicalistilor a ajuns si pe masa prefectului PSD de la acea vreme, Corneliu Rusu Banu, care a aruncat-o pur si simplu la cos. Cotidianul ZIUA de Iasi a readus in atentia prefecturii aceasta situatie. "Tinem sa va informam ca nu intelegem de ce la solicitarea facuta de Sindicatul Virgil Sahleanu de la SC Tepro SA, catre conducerea prefecturii de atunci, in speta prefectului Rusu Banu, nu s-a demarat nici un fel de ancheta sau raspuns la cele solicitate de sindicatul in cauza, drept pentru care vom avea in vedere acest aspect", se arata intr-un raspuns trimis la redactie de conducerea prefecturii.

Partenerul lui Fenechiu

Faptul ca Dobre s-a afisat alaturi de prefectul Radu Prisacaru in conferinta de presa de ieri in care si-a anuntat dezertarea nu ar trebui sa afecteze anchetele demarate de prefectura cu privire la afacerile dubioase ale fostului deputat PSD. Trebuie facuta aceasta precizare deoarece, recent, sefii prefecturii au demarat o alta ancheta in care este implicata tot firma lui Dobre, SC Comat SA. Este vorba despre un transfer scandalos de teren pe care Comat SA a reusit sa-l faca cu sprijinul institutiilor statului, institutii conduse de oameni ai PSD. Mai exact, Comat SA a reusit sa schimbe niste suprafete de teren din extravilanul localitatii Trifesti cu un hectar de teren aflat pe malul lacului Ciric. Suprafata obtinuta de Comat SA la Ciric se afla in domeniul public al statului si, potrivit legii, nu putea face obiectul unei astfel de tranzactii. Subprefectul Florin Ungureanu a promis in mai multe randuri ca va duce aceasta ancheta pana la capat si nu se va lasa influentat de presiuni politice. Totusi, urme de indoiala asupra corectitudinii acestor anchete pot sa apara avand in vedere ca Traian Dobre are o relatie veche de afaceri cu noul baron PNL, Relu Fenechiu. Astfel, chiar Fenechiu a spus saptamana trecuta ca firma sa SC Fene Grup SA a realizat la Bacau lucrarile de constructie ale unei reprezentante auto ce apartine firmelor lui Dobre.

PNL Iasi pe urmele PSD

Cu numai doua zile inainte de alegerile care vor fi organizate pentru desemnarea unei noi conduceri in PNL Iasi, filiala l-a cooptat pe unul dintre liderii PSD pe care inainte il acuzau de abuzuri si coruptie. Din ce in ce mai mult, pe zi ce trece, PNL Iasi incepe sa semene cu acest PSD, care inainte de alegerile din toamna anului trecut era acuzat ca este un partid al coruptilor care protejeaza grupurile de interese si unde deciziile sunt luate de un grup restrans de indivizi care erau numiti baroni locali. Aceeasi Marie cu alta palarie! Membrii de marca ai PNL Iasi au fost dati la o parte de grupul creat in jurul lui Relu Fenechiu, iar acum este cooptat un pesedist si e greu de crezut ca vor mai avea loc sa se afirme politic dupa ce increngatura de interese tesuta in ultima vreme se va intari. Oamenii patati ai PSD sunt primiti cu bratele deschise de liberali. Aceasta imagine creata in jurul fostului PSD a adus la pierderea alegerilor de catre fostul partid de guvernamant. La conferinta judeteana de duminica a PNL Iasi, membrii organizatiei vor decide daca doresc sa continue in acest mod.

Prisacaru il verifica pe Fenechiu

Se pare ca noul prefect al judetului vrea sa-si demonstreze verticalitatea si declara ca nu se va lasa influentat in nici un fel de presiuni politice in actiunile demarate pentru respectarea legalitatii. Mai precis, Radu Prisacaru a spus raspicat ca va verifica afacerile in care este implicat Relu Fenechiu, chiar daca acesta din urma este seful sau de partid. "Am primit o sesizare in legatura cu o serie de contracte incheiate de Fene Grup SA cu SC Electrica SA in perioada in care nu era privatizata. Am sa verific si aceste aspecte. Sa nu credeti ca voi da la o parte aceasta sesizare", a spus raspicat prefectul. Din informatiile pe care le detinem pana in prezent afacerile la care face referire Prisacaru au starnit si interesul organelor de cercetare penala. Intr-un raport intocmit de Corpul de control al Ministerului Economiei sunt descrise pe larg afacerile ilegale facute in acea perioada la SC Electrica SA. Vom reveni cu amanunte despre seria acestor ilegalitati.
Constantin MAZILU
Tudor LEAHU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2183 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018282 (s)

loading...