News Flash:

Horoscopul verii - Vezi ce spun astrele

29 Mai 2010
3023 Vizualizari | 0 Comentarii
Horoscop
BERBEC 21.03 - 20.04

DRAGOSTE:In prima parte a lunii iunie aveţi parte de schimbări în relaţiile cu cei dragi şi poate chiar de răsturnări de situaţie la care nici nu v-aţi gandit. După acest interval, urmează cateva săptămani în care se creează situaţii favorabile pentru a fi atraşi, fermecaţi sau poate ispitiţi, în cazul în care vă aflaţi deja într-o relaţie. Luna august se anunţă periculoasă pentru toate relaţiile, mai ales cele stabile. Există riscul unor separări dureroase, din cauza frustrărilor acumulate. Este unul dintre cele mai nepotrivite momente pentru a divorţa.

CARIERĂ: Pană la finalul lunii iunie, sunteţi la dispoziţia superiorilor, aşteptand deciziile radicale anunţate, care însă nu vor mai veni. E o sursă de stres suplimentar, care pe unii îi va face să meargă la serviciu fără nici o plăcere, iar pentru alţii va fi o motivaţie să-şi schimbe statutul profesional. In iulie vă ambiţionaţi să le demonstraţi celor care v-au privit de sus pană acum că s-au înşelat. In august vă interesează colaborările, asocierile în afaceri sau viitorul profesional pe termen lung.

SĂNĂTATE: Luna iunie se va dovedi mai bună decat cele de pană acum, mai ales pentru cei care au înţeles că starea de sănătate e rezultatul unui cumul de factori şi că cele mai multe abateri se produc în timpul orelor de serviciu. Jupiter, marele benefic, vine în vizită în zodia voastră şi se va simţi atat de bine, încat va pleca abia spre finalul lunii iulie. Acest lucru vă aduce un plus de energie, pe care vă rămane să stabiliţi cum o consumaţi.

BANI: Pană pe 25 iunie, vă păstraţi simţul practic şi grija faţă de finanţele proprii şi chiar le puteţi spori, prin eforturi în plus şi mici înţelegeri reciproc avantajoase cu persoanele apropiate. Apoi, simţul practic devine subordonat chefului de viaţă şi bucuriei de a trăi. Cei care nu au o anumită disciplină financiară şi golesc puşculiţa în cateva zile vor fi lefteri toată vara. Simţul realităţii şi aşezarea cheltuielilor într-o ordine a priorităţilor revine parţial în luna august.

TAUR 21.04 - 21.05

DRAGOSTE: De o vreme, treceţi prin tot felul de schimbări în viaţa amoroasă, multe din ele dureroase. Vestea bună este că vă aflaţi la finalul acestei serii de experienţe de viaţă. S-ar putea să întalniţi o persoană complet diferită de cele cu care aţi avut pană acum idile şi să vă îndrăgostiţi de aceasta. Tot acum puteţi decide care e cea mai sănătoasă atitudine în relaţia cu copiii.

CARIERĂ: Luna iunie aduce tensiuni, atacuri sub centură şi barfe care vă pun în pericol bunul renume. In iulie se instalează o oarecare acalmie, dar şi o monotonie care aduce dispariţia plăcerii de a vă implica în sarcinile de serviciu. August se anunţă interesantă, prin dinamismul şi energia pe care le veţi mobiliza pentru a relua proiecte abandonate.

SĂNĂTATE: Mişcările astrelor vor provoca o revoluţie în organismul vostru, aducand la suprafaţă dizarmoniile, lipsurile şi afecţiunile care pană acum au trecut neobservate. Finalul lunii iulie se anunţă dificil, pentru că se suprapun cateva mecanisme astrale care pot duce la reacţii exagerate ale corpului, cea mai importantă dintre ele fiind o stare febrilă accentuată. Zonele vizate de pericole sunt cele aflate în stransă legătură cu modul de alimentaţie.

BANI: Ar fi bine să amanaţi ideile şi propunerile de afaceri pentru sfarşitul anului, cand sunt şanse mai mari să devină realitate. Luna iunie poate fi profitabilă pentru cei care caută noi contexte, persoane şi căi prin care pot să obţină profit. Iulie continuă cam în aceeaşi notă, cu precizarea că e posibil să trăiţi cu impresia că ceea ce investiţi depăşeşte ceea ce vi se promite că veţi caştiga.

GEMENI 22.05 - 21.06

DRAGOSTE: La finalul anului trecut aţi început să înţelegeţi cat de preţioasă e prezenţa celor dragi în viaţa voastră. Acum, intraţi într-o perioadă în care puteţi regla multe aspecte legate de relaţiile cu aceştia. Luna august vă aduce numeroase ocazii de a întalni persoane care vă vor face inima să tresalte şi vă vor starni dorinţa de a le cunoaşte mai bine.

CARIERĂ: Intreaga vară vă aduce în situaţii avantajoase, mai ales pentru a înţelege ce se poate realiza din ceea ce aţi început sau doar aţi intenţionat să începeţi în primăvară. Vedeţi pe ce şi pe cine vă bazaţi, care sunt limitele legale pe care nu le puteţi depăşi pentru a nu pune în pericol proiectul şi care dintre idei trebuie să mai aştepte pană cand vor deveni viabile.

SĂNĂTATE: Nici un aspect astral dificil nu marchează zona sănătăţii, doar problemele care îşi au rădăcina adanc în suflet vă pot afecta starea de echilibru şi chiar sănătatea, dacă nu vă opriţi la timp. In iulie sunt posibile dereglări metabolice, pe fondul unor complicaţii profesionale sau familiale ori din cauze genetice. Toată vara sunteţi plini de energie, parcă aveţi aripi, dar este important să menţineţi contactul cu realitatea, pentru că există riscul unor dezamăgiri, iar pe acest fond organismul vostru poate suferi.

BANI: De luni bune vă bazaţi pe resursele partenerului sau ale familiei acestuia pentru a o scoate la capăt cu cheltuielile. Vara continuă în aceeaşi notă. Ar fi bine să vă îngrijiţi mai mult de calităţile voastre profesionale, în loc să vă gandiţi la modalităţi de a face bani care sunt valabile doar pe termen scurt. Dacă v-aţi dovedit eficienţa într- un domeniu, nu trebuie decat să continuaţi pe acelaşi drum, la efortul de zi cu zi adăugand o picătură de răbdare.

RAC 22.06 - 22.07

DRAGOSTE: Lunile de vară vă aduc mai multe momente tensionate decat liniştea şi armonia pe care vi le doriţi. Viaţa voastră se schimbă în profunzime în tot acest timp şi o atitudine sănătoasă ar fi să acceptaţi că o relaţie serioasă presupune şi obligaţii dintre cele mai banale, cum ar fi să fiţi atenţi ce şi cum spuneţi sau să vă interesaţi de dorinţele şi de nevoile partenerului.

CARIERĂ: Incă din iunie beneficiaţi de cateva aspecte astrale care vă sporesc ambiţia, dar aduc şi situaţiile, şi persoanele cu ajutorul cărora puteţi concretiza o nouă cale în plan profesional. Aceste aspecte durează pană spre finalul verii, dar vor reveni pentru mai mult timp anul viitor. E o avanpremieră a ceea ce va aduce 2011 în viaţa fiecăruia dintre voi. Lunile de vară vă oferă ocazia de a stabili cele mai importante direcţii în care urmează să evoluaţi.

SĂNĂTATE: In luna iunie există elemente care indică o oarecare preocupare pentru sănătate şi posibile vizite sau discuţii cu specialişti despre diferite manifestări ale organismului vostru. Spre finalul lunii iulie, e posibil să se producă unele dereglări în ritmul asimilării alimentelor şi să simţiţi nevoia să vă revitalizaţi, consumand fructe şi legume proaspete. In august vă poate creşte apetitul, iar dacă nu rezistaţi poftelor, vă veţi îngrăşa.

BANI: In iunie întampinaţi dificultăţi în obţinerea unor sume mai mari pentru munca prestată. In plus, aşteptaţi să vină mai mulţi bani din aceeaşi sursă, în loc să creşteţi numărul surselor de venit şi să căutaţi să faceţi paşi înainte în plan profesional, pentru a vă asigura venituri mai consistente. In august e posibil să investiţi mai mult decat de obicei în casă sau pentru rezolvarea unor probleme legate de familie, moşteniri ori proprietăţi.

LEU 23.07 - 22.08

DRAGOSTE: Există numeroase probleme care trebuie tratate cu prudenţă şi bunăvoinţă în relaţia de cuplu. Veţi trece împreună cu iubita ori iubitul prin situaţii dificile, iar acestea vă vor arăta cat de solidă e relaţia voastră. Din iunie, astrele vă schimbă modul în care priviţi viaţa şi de aici pot veni multe modificări profunde. Inţelegeţi că se poate trăi şi altfel, mai frumos, iar gesturile şi cuvintele voastre vor avea mai multă nobleţe.

CARIERĂ: Latura de lider a firii voastre vulcanice trebuie ţinută sub control, iar energia, direcţionată către consolidarea unor abilităţi practice şi a concentrării pe obiective clare. Toate lunile de vară sunt favorabile pentru studiul de orice fel. Vă poate încolţi în minte o idee care va deveni o sursă de progres în cursul anului viitor.

SĂNĂTATE: Din fericire, încă din luna iunie se risipeşte un aspect care v-a predispus la complicaţii legate de circulaţie, ochi sau coloana vertebrală. Vitalitatea e în stransă legătură cu măsura în care înţelegeţi să vă economisiţi resursele, evitand izbucnirile nervoase sau sacrificarea propriei energii doar pentru a da lecţii celor din jur. In iulie şi august vă revin optimismul şi bucuria de a trăi. E bine să fiţi atenţi la alimentaţie.

BANI: Pană în iulie continuă seria restricţiilor financiare care v-au obligat să reduceţi cheltuielile şi să amanaţi îndeplinirea unor dorinţe. Vestea bună e că începand cu finalul lunii iulie situaţia se întoarce în avantajul vostru, prin faptul că veţi putea recupera sume de bani care vi se datorează încă de anul trecut. In aceeaşi perioadă, unii dintre voi se pot lansa o afacere sau pot face rost de o nouă colaborare.

FECIOARĂ 23.08 - 22.09

DRAGOSTE: Traversaţi una dintre cele mai importante perioade din viaţa voastră, una plină de experienţe care au rolul de a vă ajuta să înţelegeţi mecanismele unui cuplu, felul în care trebuie construită şi cultivată o relaţie. Unii dintre voi pot deveni părinţi, după o lungă perioadă de deliberare.

CARIERĂ: Atmosfera de la locul de muncă şi atitudinea voastră faţă de serviciu pot avea de suferit în luna iunie, în special din cauza răutăţii unor colegi sau superiori, care vă barfesc sau vă fac zile negre. O altă cauză poate fi faptul că, în ciuda pregătirii şi a experienţei pe care le aveţi, nu aţi reuşit să faceţi faţă cerinţelor postului pe care-l ocupaţi. Luna iulie vine cu o dinamică specială în plan personal, care vă poate da şi curajul de care aveţi nevoie la serviciu.

SĂNĂTATE: Dacă nu aţi fost atenţi la semnalele pe care vi le-a transmis organismul, veştile nu sunt dintre cele mai bune. Sunt vizate mai multe zone din corp şi sunt posibile mai multe pericole la adresa sănătăţii voastre. Iulie accentuează voinţa şi capacitatea de a vă conserva energia, eliminand sursele de stres inutile şi înlocuindu-le cu metode de odihnă activă, pe care le adoptaţi mai uşor decat repausul total.

BANI: E necesar să găsiţi metode inteligente şi uşor de aplicat pentru a stopa risipa banilor caştigaţi prin eforturi proprii şi nu numai. Din a doua parte a lunii iulie, începe să se manifeste din nou în viaţa voastră dorinţa de a evita cheltuielile inutile, luxul păgubos şi o oarecare neglijenţă în investiţii. De acum încolo, vă veţi gospodări mai bine. August vă aduce mai multe ocazii de caştig decat celelalte luni de vară.

BALANŢĂ 23.09 - 22.10

DRAGOSTE: In luna iunie intraţi într-un vartej de probleme conjugale, care pot duce la o separare decisă într-o clipă. Toată vara creşte temperatura în relaţiile voastre, iar toamna vă va găsi într-o cu totul altă postură decat cea în care sunteţi acum. Cei care sunt ceruţi în căsătorie ar fi bine să amane cat mai delicat un răspuns categoric.

CARIERĂ: Din iulie, vi s-ar putea solicita mai multe abilităţi profesionale pentru a vă menţine o anumită poziţie sau chiar puteţi decide schimbarea traseului profesional. Chiar dacă nu aveţi ambiţii mari, veţi observa că sunteţi cuprinşi de o nelinişte, de o nemulţumire provocată de felul în care sunteţi priviţi, evaluaţi şi plătiţi la locul de muncă. Vestea bună e că sunt posibile întalniri cu persoane care vă pot deveni parteneri de afaceri sau colaboratori.

SĂNĂTATE: Pot să apară probleme destul de importante în iulie, cand veţi fi tentaţi să abordaţi problemele de sănătate cu revoltă, enervare sau nerăbdare. Aţi vrea să dispară peste noapte, ca să nu mai fie nevoie să vă întrebaţi de ce şi cum au apărut, care dintre componentele principale ale stilului vostru de viaţă e nocivă. Aveţi multe de învăţat despre echilibru şi despre cum se menţine liniştea interioară.

BANI: E posibil să obţineţi mai multă susţinere din partea familiei sau a partenerului, în etape scurte, dar bine ţintite, în aşa fel încat să ieşiţi fără mari complicaţii din situaţii-limită. Caştigurile mai importante sunt rezervate pentru ultima parte a anului. Din cand în cand, aţi putea fi cuprinşi de o stare mai melancolică, ce vă duce cu gandul la neîmpliniri şi la visele din copilărie, dar nu vă foloseşte la nimic să vă lăsaţi cuprinşi de ea.

SCORPION 23.10 - 21.11

DRAGOSTE: Aţi avut la dispoziţie cateva luni pentru a decide cui să-i dăruiţi inima sau să treceţi la o etapă superioară şi să deveniţi părinţi. Acum, toate aceste investiţii afective mai trebuie trecute o dată prin filtrul gandirii, iar pană la finalul lunii iulie veţi avea suficiente date pentru a putea lua o decizie în deplin acord cu inima voastră, fără teama că aţi greşit sau aţi făcut pe cineva să sufere în mod gratuit. Luna iulie vă aduce mai multe ocazii de a ieşi în lume, de a relaţiona cu oamenii şi de a stabili conexiuni.

CARIERĂ: Cei care-şi caută un loc de muncă vor avea mai multe ocazii de a se angaja, de a începe un proiect alături de alţi colegi sau de a intra într-o afacere, încă din iunie. Toată vara sunteţi beneficiarii unor posturi astrale care vă îndeamnă să aveţi curaj, să vă respectaţi angajamentele şi să fugiţi de acele contexte profesionale care nu vă permit avansarea, progresul continuu.

SĂNĂTATE: Ar fi bine să trataţi cu maximă seriozitate orice problemă de sănătate şi să uitaţi de ideea că le puteţi duce pe toate pe picioare, pentru că se anunţă acumulări importante. In iunie şi iulie, entuziasmul legat de activităţile profesionale duce la epuizare rapidă şi la uzura organelor. Există pericolul unor stări febrile accentuate sau al unor probleme legate de ficat, rinichi şi cap.

BANI: In iunie, primiţi ajutorul financiar al partenerului, al apropiaţilor sau al asociaţilor voştri, dacă aveţi nevoie. Apoi, întreaga vară banii trec în plan secundar, iar voi vă implicaţi trup şi suflet în acţiuni care vă fac să simţiţi că schimbaţi ceva în viaţa voastră şi a celor din jur.

SĂGETĂTOR 22.11 - 20.12

DRAGOSTE: Toate cele trei luni de vară vin pentru voi cu promisiunea unor schimbări surprinzătoare la capitolul relaţii amoroase. Merită menţionat şi faptul că un tranzit special va duce la creşterea dorinţei de exprimare, aşa că pană şi cei mai cuminţi nativi vor dori să spună ce simt şi ce doresc. De acum încolo, Scorpionii vor fi mai activi şi mai curajoşi în cuplu şi vor trăi totul cu mai multă intensitate.

CARIERĂ: Pană la finalul lunii iulie sunt posibile “reparaţii” - vă recăpătaţi o funcţie pierdută în urma unor intrigi sau sunteţi promovaţi după o lungă perioadă de evaluări. Tot atunci pot să apară oferte din alte direcţii decat cele vizate de voi sau ocazii de a ocupa o postură prin examen sau o altă formă de selecţie.

SĂNĂTATE: In iunie aveţi posibilitatea de a face deplasări pentru a clarifica, din iniţiativă proprie, unele probleme în funcţionarea organismului vostru şi de a face investigaţii care vă vor linişti. Este posibil să vă fi schimbat deja unele obiceiuri alimentare, din dorinţa de a vă păstra silueta, dar şi pentru a vă asigura o vitalitate mai bună. Această tendinţă poate fi însă uşor anulată în perioada verii, dacă sunteţi gurmanzi.

BANI: Finanţele voastre au intrat de ceva vreme într-o perioadă de consolidare şi de dezvoltare lentă, dar sigură. Este momentul în care banii se transformă, în mod natural, într-o măsură corectă a felului în care aţi înţeles să vă folosiţi întregul capital de înzestrări naturale.

CAPRICORN 21.12 - 20.01

DRAGOSTE: Urmează o perioadă favorabilă căsătoriilor, în special în relaţiile care s-au sudat mai demult. Sunt posibile însă şi răsturnări de situaţie, care să vă aducă inclusiv o relaţie nouă, în urma schimbării domiciliului sau a diversificării preocupărilor profesionale, prin deplasări sau relocări. Intreaga vară, accentul cade pe ceea ce simţiţi voi, ce aveţi voi nevoie. Partenerii trec în plan secundar.

CARIERĂ: Vara vă readuce în atenţie drumul în viaţă, traseul profesional, care trebuie să reflecte simţul valorii personale şi dorinţa de a vă vedea recunoscute calităţile. Aveţi acum ocazia de a urca treaptă cu treaptă pe scara socială, pană la un nivel pe care îl veţi considera potrivit cu eforturile depuse. Luna august vine cu un element în plus - pe langă ambiţie şi autoritate, vă aduce voinţă.

SĂNĂTATE: Nu se produc tranzite importante în zona sănătăţii, aşa că aveţi ocazia să vă refaceţi fizic şi psihic, să vă recăpătaţi starea de bine şi echilibrul general. In prima parte a lunii iunie, nativii care practică sporturi extreme trebuie să fie ceva mai prudenţi, pentru că există riscul de accidentări.

BANI: Vestea bună este că în iunie vă părăseşte un marcator astral care v-a provocat o mulţime de frustrări şi încurcături financiare. Vestea mai puţin bună e că problemele nu dispar cu totul, pentru că rămane un gust amar legat de pierderea unor ocazii de a caştiga mai mulţi bani. Partenerul v-ar putea ajuta financiar în această perioadă.

VĂRSĂTOR 21.01 - 20.02

DRAGOSTE: In acest moment, dragostea e mai puţin importantă sau devine un subiect la care nu vă face plăcere să vă gandiţi, din cauza complicaţiilor pe care le aveţi în cuplu. Probabil că relaţia a fost de mai multe ori pe punctul de a se rupe sau chiar s-a destrămat la un moment dat, dar aţi reluat-o. Vara vine cu ceva mai multă înţelepciune, care vă ajută să vedeţi că este mai bine cu persoana iubită decat în singurătate.

CARIERĂ: Lunile de vară nu anunţă schimbări spectaculoase, dar aduc o oarecare protecţie legată de stabilitatea locului de muncă şi sporesc capacitatea voastră de a le face pe toate repede şi bine. Se recomandă să vă ocupaţi de studii, de autoperfecţionare, pentru a vă asigura cele mai bune condiţii pentru viitoarea evoluţie în plan profesional.

SĂNĂTATE: Cei care au probleme de metabolism le pot regla acum, datorită creşterii gradului de atenţie acordat propriului organism. In iunie şi la începutul lunii iulie puteţi obţine informaţii despre felul în care funcţionează diferitele organe din corpul vostru, cu ajutorul unor investigaţii amănunţite.

BANI: In iunie începe o perioadă de cateva luni de ciudăţenii legate de banii voştri, care fie întarzie, fie dispar fără urmă, fie nu mai vin deloc de unde credeaţi voi că vor veni. Pană la finalul lunii iulie nu se recomandă să vă bazaţi pe ajutorul financiar al partenerului de viaţă, pentru că şi resursele lui sunt limitate. Există posibilitatea recuperării unor sume care vi se datorează de pe urma prestării unor servicii sau ca urmare a unor încurcături birocratice.

PEŞTI 21.02 - 20.03

DRAGOSTE: Primele două luni din vară se anunţă furtunoase în relaţiile stabile. Sunt scoase la iveală toate nemulţumirile, frustrările sau lipsurile din relaţie, pentru a fi rezolvate. Dacă veţi avea puterea de a recunoaşte problemele, pentru a le putea găsi o rezolvare, relaţia poate supravieţui. Cei care nu au avut ocazia de a oficializa o relaţie sau nu şi-au găsit încă perechea vor avea mai multe şanse în perioada verii, în mod special în iulie şi la începutul lunii august.

CARIERĂ: Incă din primele zile ale lunii iunie se instalează o stare de acalmie peste sarcinile voastre de serviciu - puteţi slăbi, în sfarşit, ritmul şi vă puteţi face treaba cu mai multă plăcere, fără stres şi presiuni exterioare. Cei aflaţi în căutarea unor colaborări în afara locului de muncă actual vor avea ocazia să-şi vadă realizată dorinţa în lunile iunie şi iulie.

SĂNĂTATE: Starea de sănătate cu care veţi intra în vară depinde de mulţi factori, cel mai important fiind felul în care aţi învăţat să reacţionaţi la stres. Cei care au o stare de sănătate mai fragilă pot trăi cu impresia că nu-şi mai revin din cauza epuizării. Cu cat înaintează mai mult în vară, cu atat vor înţelege însă mai uşor că de vină era doar o oboseală generalizată.

BANI: Chiar de la începutul verii se intensifică interesul pentru sursele de venit, pentru securizarea celor existente, dar în special pentru crearea unor noi căi prin care talentele native să devină sursă de bunăstare. Aveţi ocazia de a întrezări în acest an opor-tunităţile pe care le veţi concretiza începand cu anul viitor.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018726 (s)

loading...