News Flash:

Hotie cu biletele de maxi-taxi

22 Septembrie 2004
771 Vizualizari | 0 Comentarii
•Administratorul SC Ili Trans SRL din Iasi, care face transport in comun in regim de maxi-taxi, pretinde calatorilor sa plateasca zece mii de lei pentru o calatorie, desi pe bilet scrie sapte mii lei

Mai multi ieseni s-au revoltat ieri impotriva soferului Dumitru Bahrin, care conducea un maxi-taxi cu numarul de inmatriculare IS 04 PRW, deoarece acesta le-a cerut zece mii de lei pentru o calatorie, desi biletul eliberat era de sapte mii lei. Calatorii l-au rugat pe sofer sa le dea diferenta de bani, dar acesta a refuzat. Dumitru Bahrin este si administratorul SC Ili Trans SRL din Iasi, o firma care face transport in comun in regim de maxi-taxi. Societatea comerciala face parte din Asociatia de maxi-taxi Minibus, condusa de Constantin Pristavu. Acesta sustine ca soferul a comis o frauda, dar responsabilitatea economica apartine acestuia si firmei la care este administrator. "Din moment ce pe bilet era trecut pretul de sapte mii de lei, bineinteles ca am cerut sa ni se dea restul de la zece mii, dar soferul nu a vrut. Acesta ne-a spus ca o calatorie costa zece mii de lei. In aceste conditii, sa ni se dea bilete de zece mii, si nu de sapte mii, iar trei mii lei sa ramana in buzunarul lor. In momentul in care am cerut restul, ni s-a spus ca, daca nu ne convine, sa coboram. Coboram din maxi-taxi, dar sa-mi dea banii inapoi. Soferul nu a vrut nici asa. Este bataie de joc cu aceste mijloace de transport. De multe ori dai banii si nu primesti nici un bilet. Daca ceri bilet, ti-l arunca in scarba, ca si cum ai fi cerut cine stie ce", a declarat Bogdan Afrasanei, unul dintre calatorii inselati. Soferul microbuzului a refuzat sa comenteze aceasta situatie, motivand ca pe bilete este scris zece mii lei. Intr-adevar, pe biletele aflate la sofer era scris cu pixul 10 in loc de sapte, dar asta nu demonstreaza ca iesenii care au calatorit cu acest microbuz au primit bilete in valoare de zece mii lei. Unul dintre calatori a tinut sa specifice ca este nevoit sa scoata bani din buzunar, deoarece firma la care lucreaza ii deconteaza calatoriile, dar pentru contravaloarea biletului. "Din moment ce eu platesc zece mii lei pentru o calatorie, iar pe bilet scrie 7 mii lei, firma imi deconteaza contravaloarea care este scrisa pe bilet. Ca sa ma prezint la firma cu un bilet pe care scrie cu pixul zece in loc de sapte, va dati seama ca pot fi acuzata ca eu am facut modificarea pe bilet. Nu este pentru prima oara cand calatoresc cu un maxi-taxi si soferii nu elibereaza bilete sau te trezesti ca pe bilet scrie un pret, iar tu platesti inca jumatate din acesta. Asa ceva este inadmisibil", a declarat un alt calator.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1724 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014831 (s)

loading...