News Flash:

Iasi, centru diplomatic pentru o zi

27 Mai 2002
1459 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu tot programul extrem de incarcat pe care il are la conducerea Ministerului Culturii, Razvan Theodorescu nu a uitat ca, pe langa calitatea de ministru, o mai are si pe aceea de senator iesean. Asa se face ca, ieri, in urma unei initiative a domniei sale, sprijinita si de colegul de cabinet de la Externe, Mircea Geoana, Iasul a devenit centrul diplomatic al Romaniei, gazduind, pentru o zi, o delegatie fomata din nu mai putin de 41 de persoane apartinand corpului diplomatic acreditat la Bucuresti. Actiunea a constat intr-o vizita cu caracter turistic la manastirile din nordul Moldovei, pe un traseu cultural pe care actualul cabinet intentioneaza sa-l transforme intr-un mare punct de atractie pentru turismul international. Delegatia a fost insotita de Ion Diaconu, in calitate de ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, si de Ion Antonescu, ministru secretar de stat la Ministerul pentru Integrare Europeana, si a fost condusa onorific de Excelenta Sa ambasadorul Frantei, Pierre Menat.
"Cred ca Romania, din punct de vedere al culturii, este o importanta putere europeana si, prin aceasta actiune, am incercat sa cream un cadru pentru ca ambasadorii tarilor prietene de pe toate continentele sa vada cu proprii ochi ca aceasta zona din Romania are ce arata", a afirmat, cu acest prilej, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Teodorescu.
In ce-i priveste, la solicitarea noastra de a ne impartasi cateva impresii, ambasadorii s-au aratat deosebit de incantati de cele vazute, in special ambasadorul francez, Pierre Menat: "Am avut o calatorie foarte placuta. Unii au avut ce descoperi, iar altii au avut placerea de a revedea una dintre cele mai fumoase regiuni din Romania".
Dupa un scurt popas, desfasurat in cursul diminetii, la Cotnari, unde au avut ocazia de a degusta patru soiuri de vin - Grasa, Francusa, Feteasca si Busuioaca de Moldova - ambasadorii s-au intalnit, la Prefectura ieseana, cu conducerea administratiei locale si judetene, dupa care au vizitat Biserica "Trei Ierarhi" si Catedrala Mitropolitana. Vizita corpului diplomatic la Iasi s-a incheiat cu o intrevedere la sediul Camerei de Comert si Industrie Iasi. In delegatia compusa din 41 de persoane au putut fi remarcati ambasadorii urmatoarelor tari: Franta, Marea Britanie, Belgia, Cehia, Slovacia, Rusia, Turcia, Finlanda, Polonia, Iugoslavia, Macedonia, Bulgaria, Argentina, Irak, Pakistan, Egipt, Liban, Maroc, Nigeria si, nu in ultimul rand, reprezentantul Organizatiei Natiunilor Unite. (F.A.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1687 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019036 (s)

loading...