News Flash:

Iasul, scufundat de cutremur

5 Martie 2007
9981 Vizualizari | 15 Comentarii
Iasul scufundat de cutremur
• In cazul unui cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, similar cu cel din anul 1977, judetul Iasi ar fi in cea mai mare situatie de criza cunoscuta pana acum • Autoritatile locale nu sunt pregatite sa faca fata unei astfel de situatii si ar crea un haos de nedescris • La ora actuala nu exista utilaje pentru interventie, ambulante care sa transporte ranitii, locuri pentru a ingropa mortii, adaposturi pentru persoanele ramase fara locuinta • Peste 60 de blocuri si alte institutii de cultura, invatamant, medicale s-ar prabusi la un astfel de cutremur • "Azi, duminica, ma deranjati cu asemenea intrebari? Exista contracte permanente cu agentii economici pentru mentinerea unui stoc strategic de hrana pentru situatii de criza", a declarat ieri prefectul interimar Nicusor Paduraru • Nu toate spitalele ar putea acorda ingrijiri medicale pentru raniti


In cazul unui cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, similar cu cel din anul 1977, judetul Iasi ar fi in cea mai mare situatie de criza cunoscuta pana acum. Autoritatile locale nu ar avea utilaje pentru interventie, nu ar avea loc unde sa trateze ranitii, nu ar avea unde sa ingroape mortii, nu ar avea cu ce sa hraneasca persoanele infometate si nu ar avea loc unde sa cazeze iesenii care au ramas fara casa. Ieri, la 30 ani de la cel mai mare cutremur care s-a petrecut in Romania moderna, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi este in incapacitate sa gestioneze o calamitate de acest gen care s-ar fi soldat cu 10.000 de raniti, 10.000 de oameni ramasi fara adapost si 10.000 de morti. Prefectul interimar Nicusor Paduraru s-a declarat absolut dezinteresat de aceasta ipoteza, ca si cum ar fi fost cazut din alta lume.

Dezastru total

Puse fata in fata cu un scenariu sumbru al unui eventual cutremur in Iasi care ar putea numara 10.000 de raniti, 10.000 de oameni ramasi fara adapost, 10.000 de morti, autoritatile in masura sa intervina ar fi cu mult depasite. Spre exemplu, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi sunt doar "cateva corturi", declara adjunctul ISU, Dan Axinte. "Noi avem cateva corturi. Mai au si cei de la Crucea Rosie cu care colaboram, cateva zeci de corturi de 6x6 metri, dar si de la Consiliul Judetean, aproximativ 7 corturi mari", a precizat Dan Axinte. Cum adapostirea oamenilor este insuficienta cu aceste mijloace in caz de urgenta, se poate apela si la alte metode. "In cazul unui dezastru de mari proportii, vom putea adaposti oamenii in Sala Sporturilor, care are o capacitate de 1.000 - 1.200 de persoane, in caminele studentesti sau in hoteluri", a continuat Dan Axinte.
Daca si aceste cladiri vor fi afectate, se pare ca autoritatile nu stiu cum sa raspunda situatiei dezastruoase care ar insemna un eventual cutremur similar cu cel din 4 martie 1977. In fapt, nimeni nu se asteapta la un scenariu ce s-ar putea dovedi real in care numarul de victime sa fie mare. Nici cimitirele din Iasi nu au locuri libere pentru a primi eventualele cadavre. Locurile de veci de rezerva pentru situatii catastrofale se poate ridica la un numar de 7.000. Locurile de veci sunt cumulate de la 3 cimitire: "Buna Vestire", "Sf. Petru si Pavel" si "Sf. Treime". Fiecare cimitir dispune de un spatiu de 10% din suprafata actuala care nu poate fi vandut, dar cu toate acestea ele nu pot acoperi o cerere ce s-ar situa undeva in jurul unui numar de 10.000 de locuri. "In orice moment putem pune la dispozitie un numar de 7.000 de locuri de veci. Acestea sunt defalcate pe 3 cimitire, "Buna Vestire", "Sf. Petru si Pavel" si "Sf. Treime". Cat de rau poate fi un scenariu ca sa nu fie suficiente?", ne-a declarat Luminita Salceanu, seful Directiei de Servicii Publice Municipale Iasi. In ceea ce priveste operativitatea angajatilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Iasi, acestia au afirmat ca pot interveni in doua minute cu garda de interventie. Pentru situatii cu adevarat dificile, precum ar fi un cutremur de intensitate mare, timpul de interventie cu efective marite creste pana la o ora.



Prefectul avea zi libera

La un asa numar mare de victime si de raniti, nevoia judetului Iasi de hrana ar atinge niveluri de neimaginat. Intrebat de reporterii ZIUA de Iasi de situatia acestor depozite de hrana si apa potabila, prefectul interimar Nicusor Paduraru s-a aratat indiferent fata de o asemenea problema ipotetica. "Azi, duminica, ma deranjati cu asemenea intrebari? Exista contracte permanente cu agentii economici pentru mentinerea unui stoc strategic de hrana pentru situatii de criza", a spus ieri, la 30 de ani de la cutremurul din 1977, prefectul interimar Nicusor Paduraru. In ceea ce priveste utilajele cu care ar trebui sa se actioneze pentru cautarea victimelor unui posibil cutremur, acestea sunt asigurate de Citadin, Salubris, RAJAC, E.ON si alte asemenea institutii care detin mijloacele necesare interventiilor in caz de dezastre. ISU Iasi nu detine nici un fel de utilaj de prima interventie in caz de cutremur, avand doar cateva autoturisme si barci. Excavatoarele, buldozerele, camioanele si alte astfel de asemenea utilaje ar trebui sa fie oferite de institutiile mentionate mai sus. Nimeni insa nu poate sti cu siguranta in ce stare si cat de operationale sunt aceste utilaje.



Nu toate spitalele ar putea acorda ingrijri ranitilor

Reprezentantii sistemului sanitar iesean considera ca unitatile medicale ar putea face fata unui numar mare de raniti in urma unui cutremur asemanator cu cel din anul 1977. La ora actuala in Iasi sunt 15 spitale, dintre care doua institute. Managerul Spitalului Sf. Spiridon, ec. Ioan Barliba, crede ca unitatea pe care o conduce, cea mai mare din Moldova, ar putea acorda ingrijiri medicale si spitalizare, in caz de producerea unei calamitati de acest gen, la cel putin 150 de raniti. "La cum se prezinta acum unitatea medicala pe care o conduc, sunt sigur ca am putea ingriji cel putin 150 de persoane. Ne putem descurca fara probleme in cazul unei calamitati la un numar de peste 150 de persoane. La ora actuala avem in stoc medicamente in valoare de 12 miliarde lei. Vom mobiliza tot personalul medical al spitalului si lumea va fi chemata de la domiciliu pentru a asigura asistenta medicala la cel putin 150 de raniti. Iasul are multe spitale si nu cred ca ar exista probleme majore in cazul producerii unei astfel de nenorociri", a declarat ec. Ioan Barliba. Probleme mari s-ar crea din cauza Serviciului de Ambulanta Iasi, care, din cauza autosanitarelor foarte uzate, nu ar putea face fata transportului ranitilor catre spitale. Dupa cum a declarat dr. Florin Agapi, peste 70 la suta din numarul ambulantelor ar trebui sa fie scoase la casare, pentru ca nu se mai poate circula cu acestea. De asemenea, in parcul auto de la Ambulanta exista putine autosanitare medicalizate, dotare cu aparatura necesara pentru sustinerea functiilor vitale ale bolnavului pana cand acesta ajunge la spital. Fiecare spital din Iasi are una sau doua ambulante, dar majoritatea sunt foarte vechi si nu sunt dotate nici macar cu un tub de oxigen. O alta problema este aceea ca in cazul in care s-ar produce un cutremur asemanator cu cel din 1977, o parte dintre cladirile in care functioneaza spitalele s-ar prabusi, deoarece sunt foarte vechi si de-a lungul anilor nu au beneficiat de lucrari de consolidare si reparatii capitale.



Mii de ieseni sub daramaturi

Potrivit estimarilor Consiliului Judetean in Iasi exista peste 60 de blocuri, locuintele a mii de ieseni, care s-ar putea darama in cazul unui cutremur de gradul opt pe scara Richter. Blocurile cu buline au fost construite in perioada comunista, majoritatea fiind in cartierele Tatarasi si Cantemir. Afectate de un cutremur puternic vor fi si multe dintre cladirile importante ale municipiului Iasi, ca Palatul Culturii, Filarmonica sau Liceele Negruzzi si Economic 1 si 2.



dezastru total
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

55224 viz    189 com
5051 viz    18 com
4048 viz    3 com
11988 viz    30 com
3779 viz    6 com

Comentarii (15)

Tot gavriluta  | #8422
Astea nu le cred.Se vor intampla desigur nenorociri,dar nu chiar asa.Marea nenorocire e ca nu mai axista forte si utulaje,si nici cine sa intervina.Ar fi un haos in care lupta cea mare ar fi sa se gaseasca vinovatii,si sa se creeze alti bogatasi.
dorina  | #8423
problema este ca pe cei din conducerea municipalitatii si ai prefecturii ii doare in fund de restul lumii.pe ei ii intereseaza problemele lor, familia lor,afacerile lor, prostii pot sa crape, ei tot vor supravietui si se vor imbogati de pe urma nenorocirilor altora.BINE CA PROSTIMEA I-A VOTAT RESTUL NUMAI CONTEAZA
0744996602  | #8424
Ba cacanari de 22 de ani " ziaristii.......lui" de ce nu va vedeti de prostioarele voastre si bagati spaima in lume?inainte de a scrie despre corturi, ambulante, camioane......ati facut vreun usor calcul de aritmetica?
dar ....ma scuzati....am uitat ca voi nu faceti asta la postliceala aia din copou...voi invatati sa dezgropati doar r....t!!!
Spyder  | #8425
Las ca-i bun ......Nechita isi face vacantele prin Hawai si intre timp Iasul se darama ..........tot inainte ........sa traiti bine............
napalmique  | #8426
setea de senzational... aberati, aberatiu, aberati
ULYSSE  | #8427
In urma cu citiva ani, am vazut la TV o simulare de aparare antiiaeriana , aici la Iasi. Reporterul remarca faptul ca mitraliera antiaeriana nu pornea. In acest timp, se presupunea ca sudul orasului este bombardat. Mitraliorul a ridicat din umeri. NOROC CA ERA SIMULARE ! Dar daca se intimpla in realitate ? Sau, vorba moldoveanului: "Lasa, ca doar nu dau turcii !" Sa ne pregatim buncare particulare, acasa la cine, oare ? Oricum, aceasta zona este in urma, economic vorbind, de ce sa ne miram ca si cu situatiile de urgenta este la fel ?! Se pare ca cei mai pregatiti sint cei cu cimiterele. Au dotare buna ! Sa traiti !
ULYSSE  | #8428
Se pare ca selectia comentariilor nu functioneaza, din moment ce a aparut comentariul de la ora 8.28 - cronica optimistului - i-as spune eu. Salve, copii !
Gh.ignat  | #8429
Sa ne pazeasca Dumnezeu de un asemenea dezastru ,pentru ca reprezentantii nostrii Nu stiu pe ce lume se afla in mai multe situatii ,in special cei din Prefectura, care aduc mari prejudicii materiale cetatenilor jud. iasi
andrei  | #8430
Mai copii ai ziarului,

Citzi ani aveatzi in 1977? De la Fac. de Constructii sau Insp. in Constr. de ce nu atzi intrevievat pe nimeni? De ce nu discutatzi inainte cu specialistii si apoi cu amatorii de la Primarie, Prefectura si CJ. Se vede de la o posta ca articolul a fost facut dupa ce atzi vizionat la TV emisiunile de comemorare a cutremurului din 1977. Macar la TV aveam de a face cu profesionisti nu cu miste amatori ca voi. Mai copii eu zic sa absolvitzi mai intii o facultate si apoi sa va apucatzi si de ziaristica. Putetzi sa va apucati si de ceva facultatzi ingineresti ca sa invatzatzi MASURA.
ciprian  | #8431
nu numai ISU nu e pregatit , nimeni nu e pregatit ,noi nu suntem in stare nici macar teoretic sa facem fata unei situatii de genul acesta.... edili nostrii nu au timp de intrebari de genul acesta , daca domnul Paduraru era sunat intr-o zi de luni ``era prea ocupat `` sa raspunda... e penibil ! daca s-ar avea in vedere veo marire de salariu sau de votare a unei ``indemnizatii`` atunci politicienii nostri ar raspunde prezent ! e penibil ! sa le fie rusine la toti!
Dascalu Paul  | #8432
In Memoriam .La 26 decembrie 1802, a fost in Romania un cutremur de 7,8 grade pe scara Richter.La 10 noiembrie 1940 a fost un cutremur de 7,7 grade pe scara Richter.La 4 martie 1977 a fost un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.La 30 august 1986 a fost un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter.La 30 mai 1990 a fost un cutremur de 6,9 grade pe scara Richter.
ULYSSE  | #8433
La cutremurul din 1977 aveam 21 de ani. Eram acasa, aici, in Iasi. S-a zguduit blocul cu 4 etaje in care locuiam cu parintii , iar afara, cind am iesit, se auzea un vuiet enorm, interminabil. Unii colegii erau la facultate. I-am auzit apoi spunind cum cadeau portretele scriitorilor de pe pereti (La Litere) . A doua zi, statuile de pe acoperisul din fata al Univ. ALI.Cuza erau pe jos. Imi voi aminti toata viata. Inclusiv imaginile de la Tv. si jalea din tara. Terra este mai tare decit noi. Dar, sa nu fim tristi ! Mai avem pina alta glaciatiune !
georigiana ci a 4 a  | #8434
e groaznic ce am citit aculo si nu pot sa cred ca la noi in moldova sa intamplat asa ceva.eu sunt din buhusim si nu pot sa cred ca iasul a aratat asa.
georigiana cl a 4 a  | #8435
e groaznic ce am citit aculo si nu pot sa cred ca la noi in moldova sa intamplat asa ceva.eu sunt din buhusim si nu pot sa cred ca iasul a aratat asa.
monica  | #8436
In anul 77" in perioada cutremurului eram internata in spital (TATARASI) aveam doar 3 ani atunci eram foarte bonlava ,am fost salvata datorita a medicului se schemadoctor Turcu ,mama mea mi-a povestit totul sant trecuti 31 de ani de atunci ,pot sa spun ca eu am viata datorita acestui doctor .......minunat!8
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2459 (s) | 22 queries | Mysql time :0.067919 (s)

loading...