News Flash:

Idila intre un spion roman si o britanica

4 Martie 2009
729 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru Ionescu
• O idila amoroasa datand de acum mai bine de 50 de ani si avand in centrul sau un spion roman, pilotul Alexandru Ionescu, si sotia unui cetatean britanic, a iesit de curand la iveala, odata cu o serie de documente declasificate din arhiva orasului Kew • Cazul in sine implica un dosar cu mai multe note si scrisori redactate de englezul inselat si informatii culese de agentii serviciului de informatii englez • Ionescu a fost descris de serviciul de informatii britanic MI5 ca fiind un pilot cu o alura atletica si cu pielea bronzata si care a fost contactat de KVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din Rusia), pentru a spiona Marea Britanie

O idila amoroasa datand de acum mai bine de 50 de ani si avand in centrul sau un spion roman, pilotul Alexandru Ionescu, si sotia unui cetatean britanic, a iesit de curand la iveala, odata cu o serie de documente declasificate din arhiva orasului Kew, scrie The Telegraph, in pagina electronica. Un roman a fugit in 1958 cu sotia unui reparator de televizoare cu toate ca barbatul inselat a cerut ajutorul agentilor guvernamentali englezi pentru a-l expulza pe Ionescu. Cazul in sine implica un dosar cu mai multe note si scrisori redactate de englezul inselat si informatii culese de agentii serviciului de informatii englez. Fred Donovan i-a implorat pe oficialii englezi sa il ajute sa isi aduca sotia acasa, dupa ce aceasta fugise cu presupusul spion roman Alexandru Ionescu.

Eunice Donovan se indragostise de roman si, in urma cu 50 de ani, a decis sa-si ia cei trei copii si sa se mute in Romania, fara a-si anunta sotul. Disperat, Fred Donovan a decis sa apeleze la serviciile Oficiului Central, povestindu-le aventura sotiei sale cu Ionescu. "Domnul Ionescu mi-a marturisit ca nu va renunta sa o vada pe sotia mea daca ea va continua sa il caute. Sotia mea mi-a spus ca nu va face acest lucru, cu toate ca am implorat-o", a marturisit Donovan, in urma cu cinci decenii.



Aproape spion

Ionescu a fost descris de serviciul de informatii britanic MI5 ca fiind un pilot cu o alura atletica si cu pielea bronzata, care a venit in Anglia in 1945 cu o delegatie romana pentru a participa la Congresul Tineretului din Londra. Acesta a fost contactat de KVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din Rusia), pentru a spiona Marea Britanie. Fara ca rusii sa stie, Ionescu abordase autoritatile engleze pentru a primi azil, insa acestea il considerau un agent dublu, datorita apropierii acestuia cu Partidul Comunist Britanic. Serviciile de informatii britanice l-au considerat pe Ionescu un personaj instabil, care nu ar putea fi de folos nici englezilor si nici rusilor. Cu toate ca nu a avut nici o misiune adevarata, romanul a mai ramas in Anglia, unde a intalnit-o pe sotia reparatorului de televizoare. Britanica lucra la o cafenea detinuta de roman. Cei doi au inceput o relatie amoroasa, ceea ce l-a determinat pe Fred Donovan sa le scrie oficialilor sa il ajute, prin deportarea romanului. In acest document din dosarul secret al MI5 apar noi dezvaluiri facute de Donovan. Britanicul, care nu stia ca Ionescu a fost intervievat de MI5, a scris Oficiului Central cerandu-i sa-l deporteze pe roman inainte ca acesta sa-i distruga casnicia. El le-a declarat ca l-a considerat pe Ionescu un prieten, pe care l-a invitat de nenumarate ori in casa sa. "L-am invitat in casa noastra, l-am tratat ca pe un prieten apropiat. Eu si sotia mea am avut grija de el cat timp a fost bolnav. Am petrecut mai multe vacante impreuna. Chiar luasem in considerare sa cumparam o casa impreuna. Sotia mea a lucrat pana recent la una dintre afacerile sale", le-a scris barbatul inselat autoritatilor britanice. Eunice i-a spus sotului sau ca este indragostita de roman si ca nu vrea sa divorteze din cauza copiilor. Donovan a mai sustinut ca este vinovat, la randul sau, pentru aceasta situatie, admitand ca si-a cam neglijat sotia. Pe 14 august 1958, Eunice a fugit in Romania cu iubitul sau, dar si cu cei trei copii ai familiei Donovan. Se pare ca viata din Romania comunista nu a incantat-o pe britanica, astfel incat in luna noiembrie a aceluiasi an, femeia i-a telefonat sotului sau, spunandu-i ca ar vrea sa se intoarca acasa. Din pacate, sotul sau nu si-a putut permite sa plateasca pretul unui bilet de avion, dosarul fiind inchis in acest punct.



aproape spion
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018151 (s)

loading...