News Flash:

Iesenii se tem pentru tara

22 Aprilie 1999
1141 Vizualizari | 0 Comentarii
Simbata, NATO a cerut autoritatilor de la Bucuresti acces nelimitat in spatiul aerian al Romaniei pentru aeronavele NATO. In urma cu doua zile, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a fost de acord cu acest lucru, urmind sa fie dezbatut in Parlament. Ce cred iesenii despre acordarea spatiului aerian? Unii nu cred ca este cea mai buna solutie, iar altii se lasa pe mina conducatorilor nostri.

Gheorghe Macovei, 49 ani, subinginer
"Eu nu sint de acord cu aceasta decizie. Ce sa caute avioanele NATO la noi in tara? Eu cred ca fiecare trebuie sa-si vada de treaba lui. Consider ca acordul dat pentru punerea la dispozitie a spatiului aerian pentru avioanele NATO va avea un efect negativ asupra populatiei. Apoi ne va afecta relatiile cu tarile vecine. Cum sa treaca avioanele pe deasupra tarii noastre, cind, oricind, e posibil sa cada o bomba peste oamenii?"

Maria Toma, 59 ani, pensionara
"Nu, nici nu vreau sa aud de asa-ceva. Cred ca este inuman. Oamenii sint satui de problemele lor si nu le trebuie si alte probleme pe cap. Sincer, ma gindesc sa nu avem probleme cu cei din Iugoslavia. Ne temem de razboi, iar noua nu ne trebuie, acum, un razboi pe cap. Cei din conducerea tarii ar fi trebuit sa se gindeasca bine inainte de a lua o decizie".

Cezar Cojocaru, 64 ani, fost profesor universitar
"Daca asa s-a hotarit la nivel national, probabil ca era singura solutie benefica pentru tara noastra. Altfel, nu se poate. Cei care au fost alesi de noi au luat aceasta decizie, fiindca era cea mai buna. Numai ei stiu ce trebuie sa faca pentru a salva tara".

Gheorghe Mihaila, 60 ani, profesor universitar
"Eu am incredere in alesii nostri. De asta i-am ales, ca sa ia decizii in favoarea noastra. Cred ca stiu singuri ce e mai mai bine de facut. I-am ales ca sa ne conduca si ca atare ii las sa-si faca treaba cum cred ei ca e mai bine".

Geta Buhusi, 52 ani, pensionara
"Numai cei de sus sint in masura sa ia astfel de decizii. Chiar aseara ma uitam la televizor si unii spuneau ca este bine ca s-a luat aceasta hotarire, fiindca numai asa putem pastra legatura cu tarile din NATO. Altii spuneau ca nu e o solutie pozitiva. Nici nu stiu ce sa mai spun. Grav este ca Iugoslavia este prea aproape de noi. Chiar daca mi-as da cu parerea, cei care conduc tara fac tot ce vreau ei. Oricum, toata aceasta poveste are drumul ei, care e pregatit direct. Nu vrem ca noi sa fim afectati. Macar pace sa fie, pentru ca si asa este destul de greu pentru majoritatea oamenilor din Romania".

Maria Cojocaru, 48 ani, casnica
"Ceea ce nu se stie inca, este care vor fi urmarile acestui acord dat in favoarea NATO. Nu vreau sa-mi dau cu parerea, dar consider ca cei care si-au dat acordul au stiut ce sa faca. Toti speram sa nu cada vreo bomba pe teritoriul tarii, pentru ca nu va fi bine deloc".
nato bucuresti parlament gheorghe macovei maria toma cezar cojocaru
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1935 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019989 (s)