News Flash:

Iliescu a scapat nevinovat in dosarul mineriadei

14 Octombrie 2008
899 Vizualizari | 3 Comentarii
Ion Iliescu
• "Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neinceperea urmaririi penale fata de Ion Iliescu, sub aspectul savarsirii, in forma participatiei improprii, a infractiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav si a tentativelor la cele doua infractiuni, in cauza privind decesul a patru persoane si ranirea altor trei prin impuscare in ziua de 13 si in noaptea de 13/14 iunie 1990", se arata in comunicatul Parchetului


Dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost inchis, Parchetul instantei supreme a decis neinceperea urmarii penale impotriva liderului PSD, Ion Iliescu, constatand si prescrierea unor serii de fapte penale. "Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neinceperea urmaririi penale fata de Ion Iliescu, sub aspectul savarsirii, in forma participatiei improprii, a infractiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav si a tentativelor la cele doua infractiuni, in cauza privind decesul a patru persoane si ranirea altor trei prin impuscare in ziua de 13 si in noaptea de 13/14 iunie 1990", se arata in comunicatul Parchetului. Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a afirmat, joi, ca dosarul privind mineriada din 13-15 iunie 1990, in care este vizat si liderul PSD, Ion Iliescu, va fi solutionat in curand, pentru erori in cercetarea acestui caz generalul Dan Voinea fiind verificat de CSM. Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta peste o saptamana raportul de activitate al Sectiei Parchetelor Militare, unde sef a fost multi ani generalul magistrat Dan Voinea, reclamat de Codruta Kovesi la CSM. "Toate actele de cercetare au fost refacute de procurori", a adaugat Kovesi. In 7 decembrie anul trecut, procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a formulat un adevarat rechizitoriu la adresa generalului magistrat Dan Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al carui dosar are o grosime de doar zece centimetri, iar invinuitul nu a fost citat ori audiat niciodata in 17 ani. Vicii de procedura, imixtiuni in activitatea altui procuror, incompatibilitatea de a cerceta cazul Iliescu sunt motivele invocate atunci de procurorul general al Romaniei in "acuzarea" generalului magistrat Dan Voinea, platit de Ministerul Apararii Nationale, care a decis inceperea urmaririi penale a lui Ion Iliescu, dupa ce Curtea Constitutionala a stabilit ca un procuror militar nu mai poate cerceta persoane civile. "Discutam despre aflarea adevarului, dar Ion Iliescu timp de peste 17 ani nu a fost audiat in acest dosar, nici in calitate de invinuit si nici in alta calitate. Este cazul sa spunem adevarul cu privire la activitatea pe care ne-o desfasuram. Indiferent de persoanele pe care le cercetam, actele de urmarire penala trebuie efectuate cu respectarea tuturor prevederilor legale. In primul rand, procesul verbal de incepere a urmaririi penale trebuie sa intruneasca cateva conditii de fond si de forma prevazute in Codul de procedura penala", spunea Codruta Kovesi.

In urma controlului efectuat de inspectorii CSM la Sectia Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a constatat existenta unui numar de 285 de dosare nesolutionate incepand cu anul 1990, potrivit unui raport al Inspectiei Judiciare a CSM, publicat pe site-ul institutiei. Cele mai vechi dosare inregistrate la Ministerul Public sunt cele privind revolutia si mineriada, aflate la Sectia Parchetelor Militare. Generalul magistrat Dan Voinea, procuror militar din 1982, a detinut sefia Sectiei Parchetelor Militare in perioada 1997-2001, apoi a asigurat interimatul conducerii SPM in perioada mai 2006-octombrie 2007. Raportul inspectorilor CSM a avut in vedere identificarea dosarelor mai vechi de un an de la sesizare si respectiv mai vechi de sase luni de la inceperea urmaririi penale, aflate in curs de instrumentare la procuror sau la organele de cercetare penala.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

jack  | #45099
Huuooo zdrentei bolsevice!!!
Stefannel  | #45100
Iliescu s-a retras din viata politica (inclusiv alegerile din Noiembrie) si astfel a fost scos cu basma curata din acest dosar .Inca 1 caz solutionat de justitia romana !
omu rau  | #45101
criminal comunist din cauza lui inca e putreda tara asta!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1887 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018126 (s)

loading...