News Flash:

Impozitul - un lux pentru pascaneni

9 Februarie 2000
1021 Vizualizari | 0 Comentarii
•Municipalitatea isi permite sa amenajeze un sediu pentru strangerea darilor locale •Sute de metri patrati garnisiti cu marmura vor arata oamenilor ca "aici sunt banii dumneavoastra"

In curand, locuitorii din Pascani vor "cotiza" la bugetul local, platindu-si taxele si impozitele intr-un nou sediu, in centrul orasului. Nou infiintatul Serviciu de finante publice locale, care va avea "ingrata" sarcina de a incasa miliarde pentru municipiu, se va inaugura, cat de curand, la mezaninul blocului D1 de pe strada Stefan cel Mare. Pascanenii vor avea insa o surpriza, cand amenajarea localului va fi finalizata.

Localnicii care isi vor depune constiinciosi contributia baneasca stabilita de autoritatile locale, vor "scapa" de bani intr-o cladire amenajata ultramodern. Risipa de marmura, facilitati moderne, amenajari demne de mileniul III. De cativa ani incoace, diriguitorii bugetului local isi aduna vocile in corul national care interpreteaza cu convingere celebra piesa devenita slagar: "Nu sunt bani". Nivelul de trai al pascanenilor, imbrancit de recesiunea economica locala pe o abrupta panta descendenta, vine sa confirme acest lucru.

Chiar si recentele demersuri ale administratiei locale initiate pentru dobandirea statutului de zona defavorizata incearca sa demonstreze ca, in Pascani si prin imprejurimi, populatia o duce tot mai greu. Pe fondul acestor realitati, este de neinteles cinismul cu care locuitorilor urbei li se va administra o palma: luxul sediului Serviciului de finante publice locale.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1609 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015297 (s)

loading...