News Flash:

Imunitate, imunitate, dar sa o stim si noi

21 August 2008
666 Vizualizari | 0 Comentarii
Imunitate imunitate dar sa o stim si noi
Pentru a nu lancezi prea mult lumea politica in aceste vremuri toride, aproape lutoase, agitatorii de serviciu, cei care scormonesc si mai ales scornesc diferite subiecte ‘'tari'', au pus la dispozitia romanilor o tema extra. Imunitatea. Se discuta fie la televizor, mai ales, dar si in presa cea de toate zilele, de catre cei care au fost mai harnici si si-au terminat concediul, pe aceasta tema mareata. Chit ca nici unul dintre oratorii care numai ca nu fac spume la gura de cat pledeaza, nu crede in distrugerea acestei umbrele care ii apara pe ei si pe membrii familiilor lor, pana la al saptelea neam, de raceala salilor de tribunal sau si mai grav a penitenciarelor, par a fi cei mai destoinici aparatori ai suspendarii acestei inventii. Ni se spune, de fapt ni se pune pumnul in gura, cum ca in intreaga lume democratica unii, vremelnic demnitari, sunt proteguiti de aceasta imunitate si ca asa trebuie sa fie si la noi.

Asa o fi, nu ma indoiesc, pentru ca si cei din lumea democratica spre care tindem si noi au si ei ‘'falitii lor'' care isi apara si ei la randul lor, cu sarg, pacatele cu aceasta gaselnita numita imunitate. Nu sunt nici pe departe de acord cu ideea de a fi hartuit un demnitar de toata lumea, cand doreste, cu diverse sesizari, care mai de care mai "haioase'', dar nici sa te interpui unei anchete serioase, fara partizanat politic, atunci cand este cazul. Ar trebui, (dar cine are chef sa fie de acord?), ca nimeni sa nu fie mai presus de lege si legea sa fie cu adevarat respectata. Dar ti-ai gasit! Aparitia acestei scorneli numita imunitate are darul de a fi pe post de matura care nu face altceva decat sa impinga gunoiul unora sub pres si sa arate lumii cat de curat este X sau Y dintre politicieni. E vara si e canicula. In studiourile cu aer conditionat se discuta la nesfarsit despre imunitate. Cei care au pe multi dintre salariatii, bine platiti, din justitie de partea lor (deh, oameni sunt si ei), arata mereu cu degetul spre ceilalti. Cu argumente de o subtirime demna de o cauza mai buna, pledeaza de li se umfla venele la gat, gata-gata sa se sparga. Cand e vorba de altii, sunt in totalitate de acord cu disparitia acestei umbrele, dar cand e vorba despre ei sau de cei din tabara lor, li se pune, parca, un nod in gat. Nu mai stiu ce argumente sa gaseasca sa ramana valabila aceasta umbrela. Nu-i asa? Scopul scuza mijloacele. In acest timp de mare canicula, razboiul mediatic si razboiul diplomatic sunt sufocate si umilite de razboiul cel adevarat, razboi cu morti si raniti, cu mii si mii de refugiati si de oameni care nu inteleg de ce trebuie sa patimeasca atat. Si rusii si canicula se retrag greu din viata noastra si lasa urme adanci. Iar la noi, imunitatea se dezbate pe toate fetele, sa vada alegatorul de la toamna ce interesat este politicianul roman de corectitudine, de respectul legilor si, mai ales, de interesul pe care il poarta el alegatorului care, nu-i asa, este stapanul nostru. Doamne, cate vorbe in vant! Vor fi alegeri uninominale si de aceea aparitia pe posturile de televiziune, cat mai des (ai sau nu treaba, ai sau nu ce spune) si cu cat mai multa vehementa da bine, nu-i asa? Un mandat si mai vedem noi ce se va intampla cu imunitatea asta. In definitiv...


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1296 viz    4 com
808 viz    0 com
928 viz    0 com
916 viz    0 com
1179 viz    1 com
1048 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2030 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018019 (s)

loading...