News Flash:

In cazul acreditarilor preferentiale, Guvernul incepe sa dea inapoi

12 Noiembrie 2001
1195 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pana la 31 decembrie, UPA ar putea fi acreditata

In calitatea sa de membru atat al Comisiei de Invatamant din cadrul Camerei Deputatilor cat si al celei care se ocupa cu acreditarea institutiilor particulare de invatamant superior, deputatul democrat Mihai Baciu a afirmat ca intre Guvern si cele doua comisii s-a declansat un veritabil razboi. "Pana acum, noi nici nu am luat in discutie cele opt proiecte de ordonante de urgenta prin care Guvernul a incercat sa acrediteze doar opt din cele 20 de universitati particulare. Desi s-a incercat introducerea celor opt proiecte in Comisia juridica, aprobarea nu poate veni decat din partea Comisiei de Invatamant", a afirmat deputatul Baciu, care a mai spus ca, totusi, guvernantii nu au avut curajul de a propune cele opt proiecte de ordonante plenului Camerei Deputatilor.
Parlamentarul iesean a spus ca, indiferent de presiunile ce vor veni dinspre Guvern, membrii Comisiei de Invatamant sunt hotarati sa discute despre posibilitatea acreditarii celor 20 de universitati particulare aflate pe lista alba a CNEAA, inca de acum un an si jumatate, respectandu-se chiar ordinea de pe lista. Prima institutie privata de invatamant universitar de pe lista este Universitatea "Petre Andrei" din Iasi.
Pentru a elimina orice neajunsuri viitoare ale invatamantului privat, Mihai Baciu a anuntat ca membrii Comisiei de Invatamant vor accentua in textul de baza al viitoarelor proiecte de hotarari privind acreditarea universitatilor particulare trei aspecte: calitatea de institutie de utilitate publica a universitatilor particulare, posibilitatea unor acreditari conditionate si specificarea clara a patrimoniului cu care institutia porneste la drum. Daca aceste probleme vor fi rezolvate, parlamentarul democrat a apreciat ca, pana la sfarsitul anului, este posibil ca toate cele 20 universitati sa fie acreditate. (C.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019606 (s)

loading...