News Flash:

In scandalul "Motorina" - Ziaristii pe post de Acar Paun

24 Iunie 2001
801 Vizualizari | 0 Comentarii
•Reprezentantii Depoului Pascani intentioneaza sa ii dea in judecata pe jurnalisti

Dupa punerea in libertate a celor trei arestati in dosarul "Motorina" de la Depoul Pascani, anchetatorii par a se indeparta tot mai mult de adevaratii vinovati. Mai mult, cei din Depoul Pascani, majoritatea implicati in disparitia de carburanti, au gasit vinovatii prin alte parti. In conceptia acestora, principalii responsabili de scandalul de la depou au fost ziaristii. Tot cei implicati si acuzati au afirmat cu diverse ocazii ca intentioneaza sa-i dea in judecata pe cei care si-au permis sa scrie despre acest caz. Ei considera ca ziaristii i-au calomniat si i-au prejudiciat moral. Se constata ca, simtind din nou gustul libertatii, cei care au fost gasiti responsabili de lipsa motorinei incearca acum sa arunce praf in ochii opiniei publice. La mai mult de opt luni dupa descoperirea "furtului secolului", semnalele din partea anchetatorilor sunt tot mai anemice. In plus, adevaratii faptuitori au prins curaj si arunca cu amenintari in stanga si-n dreapta cu destituirea sau darea in judecata a celor care au vrut sa se faca lumina in acest caz complicat. Ca de fiecare data, vinovati sunt numai acei ziaristi "impertinenti" care, dupa mintea acestora, nu trebuia sa mediatizeze cazul ca ei sa poata sa-si faca de cap. "Cred ca tot ce s-a spus despre Depoul Pascani este o inventie a ziaristilor. Tot acestia sunt vinovati ca noi am fost calificati drept hoti. Pentru aceasta, atat eu, cat si colegii mei, intentionam sa deschidem un proces impotriva celor care ne-au calomniat. Intreaga afacere este artificial creata, daca s-a furat nu s-a furat la noi", ne-a declarat unul dintre fostii angajati ai Depoului Pascani, anchetat si el in celebrul caz "Motorina".
Cei din Depou afirma ca mai sigur motorina nu a ajuns la unitate si ca tot ca se fura de aici era in cantitati enorm de mici (maxim cinci litri). In schimb, se uita faptul ca exista martori care i-au surprins pe autorii furturilor de combustibil in timp ce descarcau prada. La fel, mai exista si rampe de descarcare a motorinei furate, unde chiar daca s-au acoperit urmele la suprafata, pamantul a ramas imbibat cu combustibil pana la un metru adancime.

Cine are interesul sa musamalizeze cazul

In acest caz, dupa opinia multor persoane, toti cei care au avut vreo responsabilitate in legatura cu Depoul Pascani au fost, intr-un fel sau altul, manjiti cu motorina. Astfel, cel mai interesat de musamalizarea cazului motorinei ar fi chiar actualul partid de guvernamant. La vremea declansarii scandalului (noiembrie 2000), deputatul Vasile Lupu a pus degetul pe rana, aratand exact drumul "secundar" al raului de motorina ce s-a scurs din depou. Am facut referire la acest drum "secundar" deoarece, dupa ultimele informatii detinute, se pare ca motorina furata de la Pascani este doar o mica parte din cea sustrasa pe ansamblu din alte depouri din intreaga tara. Un alt pion care se pare ca nu vrea ca adevaratii hoti de motorina sa iasa la suprafata ar fi insasi Ministerul Transporturilor. Cel mai mare furt este posibil sa se fi petrecut chiar pe calea ferata. Dupa unele surse, o garnitura de tren (16 vagoane cisterna), plina ochi cu motorina si care trebuia sa ajunga la Pascani, s-a "pierdut" pe undeva prin apropierea statiei CFR Adjud. Este lesne de inchipuit ca dupa aceea respectivul combustibil a luat drumul Iugoslaviei. De asemenea, este cunoscut cazul cisternelor vagon dosite la spalatoria depoului, situata in afara unitatii. Un mare interes l-ar putea avea chiar Politia Transporturi Feroviare, care in urma izbucnirii scandalului in presa a iesit extrem de sifonata, dupa ce cadre din Politie au fost acuzate ca au inchis ochii la furtul de carburanti. Daca nu ar fi asa, politistii sunt cel putin vinovati de faptul ca nu si-au facut pe deplin datoria, deoarece depoul era principalul obiectiv pe care il aveau in supraveghere. Astfel, se poate constata faptul ca daca toate pistele sunt reale, exista trei categorii de hotii. Principalii sunt cei aflati la un nivel ametitor si care sunt cel mai greu de dovedit, ce au avut si puterea sa faca in asa fel incat sa dispara garnituri intregi ca apoi sa apara in Iugoslavia. La un nivel mediu se afla mafia locala, unde marii mahari din targ, care, stiind cum stau lucrurile, au profitat din plin de a profita de aceasta afacere. Conform unor sateni ce au domiciliul in apropierea depoului, o parte din combustibilul sustras a luat drumul unor asociatii agricole aflate in zona si prin imprejurimi, cat si a catorva firme de transport de persoane si marfa. La mica ciupeala s-au "inscris" si o parte din lucratorii unitatii, mecanici care scoteau cu locomotiva cantitati de carburanti ce ajungeau la cateva sute de litri/tura, cat si muncitorii care "colectionau" si ei bidonase cu motorina pentru propriile nevoi. Toate acestea se petreceau sub privirile vigilente ale politistilor de la Postul de Politie Transporturi Feroviare Pascani, care, de fiecare data, au stat cu mainile in san. Mai mult decat atat, inca din anul 1995, ofiterii de la fosta unitate "doi si un sfert" au facut zeci de rapoarte in care se aratau cum si cine fura motorina. Dar, din fericire, pe aceste rapoarte, dosite de mai marii sefi ai defunctei "doi si un sfert", actualmente UM 0926, s-a asezat praful si nu a ajuns la conducerile superioare, asa cum trebuia.

A stat Stoleru in arest?

Asupra lui Virgil Stoleru, gestionarul motorinei din depou, planeaza cele mai multe suspiciuni in acest caz, acesta fiind, conform fisei de post, principalul responsabil de disparitia combustibilului. Daca o parte din colegi il caracterizeaza ca o persoana maleabila si usor influentabila, altii il prezinta ca pe principalul fost despot din societate. Curios este totusi faptul ca, pentru un biet gestionar, acesta are un "spate" foarte puternic. Se cunoaste faptul ca Stoleru a fost greu de gasit si ca o perioada buna de timp, desi fusese descoperit de politisti, acesta a stat bine mersi in spital. Mai multe persoane din localitatea de domiciliu, Lunca Pascani, au afirmat ca l-au vazut pe acesta acasa si in timpul perioadei de arest, chiar inainte de a beneficia de neasteptata "gratiere" din partea judecatorilor. "L-am vazut pe Stoleru cam cu o saptamana inainte sa fie eliberat. Nu stiu ce sa mai cred. Acum la arest e chiar ca la hotel?", ne-a declarat unul dintre vecinii lui Virgil Stoleru, care de frica nu a vrut sa-si spuna numele.
Culmea este ca, daca ar fi sa ne luam dupa acelasi vecin, desi gestionarului i se imputa 13 miliarde lei din intregul prejudiciu, de la acesta nu se poate lua nimic, fapt confirmat si de soacra lui Stoleru, a carei avere este trecuta in acte pe numele ei. Deci Virgil Stoleru nu ar avea nimic. Alaturi de gestionarul depoului, altor 12 fosti sau actuali angajati li se imputa sume cuprinse intre 500 de milioane de lei si trei miliarde lei. Acestia ar fi, in conceptia anchetatorilor, solidari de post, desi ei nu aveau vreo decizie in scoaterea din cazane a motorinei. Trebuie de remarcat faptul ca unul dintre acestia (Davidoaia) se afla deja pleca in Canada, asa ca n-ar fi de mirare ca si ceilalti eliberati din arest, considerandu-se "persecutati pe nedrept", sa ia acelasi drum. Persoane cinstite si onorabile din targ ne-au vizitat la redactie zilele trecute si ne-au adus un document in care se arata ca in perioada anilor '80, Virgil Stoleru a fost racolat sa faca parte din structurile de informatori ale securitatii. Astfel, in august 1984, gestionarul Virgil Stoleru a semnat "adeziunea" de persoana de sprijin, luandu-si angajamentul sa informeze autoritatile despre tot ceea ce se intampla in depou.
O idee mult mai vehiculata de cei cu destule interese ar fi ca nu a ajuns deloc motorina in depou in perioada dinaintea furtului, explicandu-se astfel enorma "gaura". Suntem in masura sa desumflam aceasta gogoasa datorita unor documente provenite din cadrul anchetatorilor. In unul dintre acestea (autentificat) scrie negru pe alb ca in perioada 1995 - 2000 la Depoul Pascani au fosta duse 268 de vagoane cisterna cu motorina. Inmultind numarul acestora cu 40 de tone, cat contine in medie o cisterna, rezulta o cantitate de motorina impresionanta. De aici se vede cu exactitate faptul ca a existat combustibil atat pentru consum, cat si pentru furat. Astfel, se putea sustrage fara a se cunoaste prea mult cele 2.600 tone de motorina care, pana la urma, lipseau. Insa, dupa cunostintele noastre, "gaura" reala ar fi mult mai mare. O parte din motorina sustrasa a fost trecuta in acte drept combustibil consumat, in schimb, acest lucru neputand a fi demonstrat cu exactitate.

Suprinde implicarea tardiva a Parchetului Militar

Zilele trecute am aflat cu surprindere ca, in sfarsit, in ancheta a intervenit si Parchetul Militar. Este de-a dreptul curios acest fapt in conditiile in care 800 de tone de combustibil "evaporat" a apartinut rezervei strategice a armatei. In mod logic, Parchetul Militar trebuia sa se autosesizeze si sa demareze propria ancheta inca de la descoperirea furtului si nu acum, cand urmele sunt in mare parte sterse. Singurele masuri administrative care s-au luat asupra celor scosi vinovati este desfacerea contractului de munca. "Celor doi (Petru Ichim - sofer si Virgil Stoleru) li s-au desfacut contractele de munca. In ceea ce priveste situatia lui Aurel Barsan, fostul sef, nu o cunosc, deoarece nu era angajatul depoului, ci a regionalei", ne-a declarat telefonic Adois Perca, actualul sef al depoului.
Prin plasarea vinovatiei dupa cum se vede numai asupra celor fosti arestati, anchetatorii nu realizeaza altceva decat ca ne fac de rasul curcilor. Este inadmisibil si de-a dreptul stupid ca trei oameni fara insemnatate sa fi sustras intreaga cantitate de motorina. (vom reveni)
Cristian DROANTA
Sorin URSAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1793 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019058 (s)

loading...