News Flash:

In urma alegrilor de vineri, Sindicatul de la Somaco are, in sfirsit, un presedinte

13 Septembrie 1999
1052 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru a-si desemna liderul, sindicalistii au avut nevoie de doua scrutine •Dupa invalidarea primelor alegeri, turul al doilea a consemnat aceeasi ierarhie

Alegerea Biroului Executiv al sindicatului liber din cadrul societatii comerciale Somaco SA, sucursala de prefabricate, desfasurata pe 31 august 1999, a dat cistig de cauza doamnei Viorica Filip, care a intrunit un numar de 71 de voturi, din cele 117 buletine de vot declarate ca fiind valabile. Pe locul al doilea, in urma aceluiasi scrutin, s-a clasat fostul lider sindical, Doru Popa, care, in urma obtinerii unui numar de 57 de voturi a obtinut functia de vicepresedinte. Aceste alegeri au fost insa anulate, datorita unor nereguli de ordin organizatoric. In fapt, fostul lider si, in acelasi timp, marele perdant al acestor alegeri, a invocat ca principal motiv al invalidarii scrutinului incalcarea prevederilor statutului. Astfel, ulterior desfasurarii alegerilor, s-a precizat faptul ca pe fiecare buletin de vot (pe care erau trecute numele celor patru candidati) trebuie incercuite doua numere de ordine, in caz contrar buletinele de vot urmind a fi anulate. Cu toate acestea, potrivit contestatiei depuse de catre Viorica Filip, "pe buletinul de vot nu a fost mentionat xse vor incercui doua numere de ordine...x" astfel ca buletinele de vot cu o singura incercuire nu puteau fi anulate. Un alt fapt contestat de catre initialul cistigator, imediat dupa invalidarea alegerilor, a fost acela ca mandatul fostei conduceri expirase la 1 martie a anului in curs, prelungirea acestuia nefiind legalizata prin hotarire judecatoreasca. Replica fostei conduceri s-a referit, in principal, la imposibilitatea desfasurarii de alegeri in primavara, datorita faptului ca, in luna februarie, din cei 240 de angajati ai firmei, mai lucrau doar 97, nefiind intrunite astfel conditiile desfasurarii alegerilor, la care trebuie sa participe cel putin 51% din membrii de sindicat. Contestatia Vioricai Filip a ramas, insa, fara nici un rezultat, Consiliul Consultativ fixind o noua data, pentru desfasurarea unui nou scrutin: 10 septembrie.
Cel de-al doilea tur al alegerilor a avut exact aceeasi desfasurare, in urma numararii voturilor consemnindu-se acelasi cistigator, Viorica Filip, care urmeaza, astfel, sa preia functia de presedinte al sindicatului liber din cadrul societatii comerciale Somaco SA, sucursala de prefabricate. Pe locul al doilea s-a situat tot Doru Pavel, care va deveni astfel vicepresedintele sindicatului.
"Nu se pot ridica nici un fel de obiectii asupra desfasurarii celui de-al doilea scrutin, totul a fost extrem de corect. Nu a fost depusa nici o contestatie in termenul prevazut, de 11 septembrie, astfel ca rezultatele acestor alegeri vor ramine definitive", ne-a declarat fostul lider si actualul vicepresedinte al sindicatului liber din cadrul Somaco SA, Doru Filip.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017935 (s)

loading...