News Flash:

Inaugurare cu fast la Spiridon

21 Septembrie 2007
3215 Vizualizari | 1 Comentarii
CAMELIA BOGDANICI
Astazi, in prezenta oficialitatilor locale, a unor deputati, senatori, reprezentanti ai sistemului sanitar iesean, la Spitalul Sf. Spiridon vor fi inaugurate Sectia de chirurgie vasculara si acceleratorul liniar de particule. Este posibil ca slujba de sfintire a celor doua locatii sa fie oficiata chiar de PF Daniel, patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Romane. De asemenea, la eveniment va fi prezent si directorul adjunct de la Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare din Bucuresti. Acceleratorul liniar de particule este pus in functiune dupa ani de zile si este un aparat cu ajutorul caruia sunt tratati bolnavii de cancer. Acesta este al saselea aparat de acest gen din tara si va functiona in cadrul Laboratorului simulator de radioterapie. "Este vorba de un aparat de radioterapie cu energii inalte.

Nu toti bolnavii de cancer vor putea beneficia de aceasta radioterapie. In cazurile in care tumora este foarte mare sau cuprinde ganglionii, radioterapia nu-si mai are rostul. Cu ajutorul acceleratorului liniar de particule, tumora bolnavului este micsorata, prin iradiere. Cu alte cuvinte, viata unui bolnav diagnosticat cu cancer este prelungita cu cativa ani. In situatia in care bolnavul a fost operat de cancer, iradierea se face zonal", a declarat conf. dr. Camelia Bogdanici, director medical la Spitalul Sf. Spiridon. Unul dintre cei doi experti in fizica medicala din Romania va lucra la acceleratorul liniar de particule din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Este vorba de expertul Marin Bodale. Sectia de chirurgie vasculara va avea o capacitate de 25 de paturi si va fi condusa de medicul chirurg Radu Popa. Sectia este amenajata in spatiul unde a functionat Clinica de hematologie. Conducerea spitalului spera sa obtina din partea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate majorarea tarifului pentru un caz din aceasta sectie de la 12,2 milioane lei la 20 milioane lei, deoarece cheltuielile intr-o astfel de sectie sunt foarte mari.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

birrrrr!!!!  | #19120
Nu ati scris nimic despre domnul manager Birliba, despre calitatile si meritele lui .Sa va fie rusine!Avem si noi un singur om capabil in sistem si il ignorati...Sau poate este alta schema la mijloc...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1659 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019197 (s)

loading...