News Flash:

Inca cincizeci de familii risca sa ramana fara casa

5 Iunie 2005
1273 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pana in prezent, conducerea Termo Service a intentat peste 1.300 de procese impotriva datornicilor •Dintre acestea, 102 au ajuns deja la executorul judecatoresc •In perioada imediat urmatoare, inca 50 de dosare vor ajunge la executor

Proprietarii care nu-si achita datoriile la intretinere au toate sansele sa-si piarda apartamentele. Pentru a recupera debitele de la rau-platnici, conducerea Termo Service SA a intentat peste 1.300 de procese. Dintre acestea, 102 au ajuns deja la executorul judecatoresc, iar in perioada urmatoare vor mai fi trimise spre executare inca 50 de dosare. Restul dosarelor sunt inca pe rol. "La primele 102 dosare, suma de recuperat a fost de aproximativ 1,5 miliarde lei. Circa o treime, adica 500 milioane lei, au ajuns deja in conturile SC Termo Service SA. Celelalte 50 de dosare sunt inca in pregatire si nu am calculat suma exacta de recuperat", a declarat Cristian Andries, directorul SC Termo Service SA. Potrivit legii, daca un proprietar are restante mai vechi de trei luni, el poate fi dat in judecata. Astfel, este posibil ca un apartament sa fie scos la vanzare si pentru sume modice, de cateva milioane lei. "Cuantumul datoriilor difera de la caz la caz, de la 3-4 milioane lei pana la 60 de milioane lei si chiar mai mult. Oricum, majoritatea proprietarilor fac tot posibilul si isi achita datoriile, cand vad ca se ajunge la executare silita", a mai spus Cristian Andries. Potrivit declaratiilor directorului de la SC Termo Service SA, pana acum nu a fost vandut nici un apartament. In prezent, datoriile Termo Service SA catre furnizori sunt de peste 254 miliarde lei. Cea mai mare datorie, de 252 miliarde, este catre Uzina de Furnizare a Energiei Termice (UFET), 2 miliarde lei la RAJAC, 869 milioane lei la SC Distrigaz Nord SA si 62 milioane lei catre SC Electrica Moldova SA. Din totalul de peste 500 de apartamente administrate de SC Termo Service SA, aproximativ o treime sunt cu plata la zi. Conducerea societatii si-a propus ca pana la sfarsitul anului 2005 procentul celor fara datorii sa ajunga la 50 la suta.

Asociatii iertate de plata penalitatilor

In municipiul Iasi sunt 27 de asociatii de locatari care in baza OUG 5 / 2003, vor beneficia de radierea penalitatilor impuse de Uzina de Furnizare a Energiei Termice (UFET) Iasi. Asociatiile de proprietari trebuiau sa plateasca facturile curente pana la un anumit termen stabilit de comun acord cu furnizorul, pentru a beneficia de prevederile legale in vigoare. "Initial au depus cereri 121 de asociatii, care in total aveau de platit penalitati in valoare de 3,3 miliarde lei. Dintre acestea, doar 27 de asociatii au indeplinit cumulat toate prevederile ordonantei", a declarat Constantin Ciofu, directorul UFET Iasi. In final, cele 27 de asociatii de proprietari au fost iertate de la plata unor penalitati in valoare de 300 milioane lei. In prezent, SC CET Iasi SA are de recuperat de la populatie peste 800 miliarde lei, datorii si penalitati. Dintre acestea, aproximativ 252 miliarde lei sunt debite ale asociatiilor administrate de SC Termo Service SA.
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1655 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017443 (s)

loading...