News Flash:

Incalzirea globala afecteaza si ceata

20 Ianuarie 2009
631 Vizualizari | 0 Comentarii
Diminuarea numarului de zile cetoase ar putea explica, partial, motivul pentru care temperaturile au crescut atat de rapid in Europa, in ultimii 30 de ani, informeaza France Presse. O atmosfera mai senina, o consecinta a evolutiei climei si reducerii poluarii atmosferice, a contribuit la o crestere, in medie, cu 5-10 la suta a temperaturilor de pe continentul european in ultimii 30 de ani, a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetator in cadrul Institutului meteorologic regal din Olanda.

"Temperaturile, in Europa, au crescut intr-un ritm de doua ori mai rapid decat cel prevazut de modelele climatologice folosite in ultimele decenii. Mai putina ceata inseamna mai multe zile cu soare deasupra suprafetei terestre si, implicit, o crestere a temperaturilor", a declarat Van Oldenborgh. Guvernele si oamenii de stiinta din lumea intreaga incearca sa franeze cresterea temperaturilor, deoarece, in opinia meteorologilor, incalzirea climei va favoriza canicula, seceta, furtunile violente, disparitia accelerata a speciilor de plante si animale si cresterea nivelului marilor si oceanelor. Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au analizat datele furnizate de 342 de statii meteorologice instalate in aeroporturile din Europa si au masurat densitatea cetii, din 1976 si pana in prezent. Studiul lor, publicat in revista Nature Geoscience, indica faptul ca numarul zilelor in care vizibilitatea este mai mica de doi kilometri a scazut la jumatate fata de anii `70.

europa france presse
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1788 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013913 (s)

loading...