News Flash:

Incertitudinea sufleteasca si moartea

14 August 2010
1347 Vizualizari | 1 Comentarii
Parintele Calistrat Manastirea Vladiceni
Una din expresiile frecvent întalnite în popor, chiar si la o parte dintre cei care considera ca sunt crestini ortodocsi, este ca "n-a venit nimeni de dincolo, sa spuna ce-i acolo", cu toate ca Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura ne limpezeste, cu mare exactitate, întelegerea dualitatii "rai vesnic – odihna vesnica" si "iad vesnic – munca vesnica".
Este stiut faptul ca exista doua tipologii de moarte: moartea pacatosului si moartea dreptului. Moartea pacatosului are grozniciile si semnele ei, aceasta înspaimanta si pe crestin si pe cel putin credincios. Pacatosului si celor asemenea lui, simplul gand la moarte le aduce oroare si-i înspaimanta, pana la disperare: "moartea pacatosului este cumplita si cei ce urasc pe dreptul vor gresi" (Ps. 33, 20). Cel învechit în rele si nepocainta are un zid si o groaza în a primi gandul acesta si a întelege ca naprasna mortii este rezultatul slabei credinte, a sovaielniciei si oscilarii în putina credinta si necredinta. Unii din acesti pacatosi socotesc, în sinea lor, ca: "Voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te" (Lc. 12, 19). Dar uita Glasul Domnului care striga: "Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?" (Lc. 12, 20). "Asa se întampla cu cel ce nu se îmbogateste în Dumnezeu" (Lc. 19, 21) si nadajduiesc în agoniseala personala a mainilor lor sau în socotelile mintii lor, uitand ca firul vietii, anii si vremurile sunt în mana Lui Dumnezeu. Pe de alta parte, avem moartea dreptilor ale caror "suflete sunt în mana Lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele" (Sol. 3, 1). Tocmai aici este usa Tainei la Dumnezeu, ca numai prin taria sufletului, în deplina credinta si convingere interioara, vom reusi sa întelegem cat de mare si bun este Dumnezeu si cum El se descopera cui voieste: "Cat este de bun Dumnezeul lui Israel celor drepti la inima" (Ps. 72, 1). Grozavia aceasta a încetarii existentei noastre biologice, adica moartea trupului, deschide calea catre manifestarea concreta si simtire a fiecaruia din noi în acel moment extraordinar, a vietii si dainuirii sufletului. Ca urmare a acestui eveniment ce se va petrece cu fiecare din noi, dogmatica ortodoxa are o categorie aparte în care trateaza în lumina Scripturistica si Patristica, eshatologia (termen derivat din limba greaca, semnificand "învatatura despre ultimele lucruri") particulara si universala a sufletului omenesc. Mai precis, ce se va întampla cu sufletul de la iesirea din trup pana la patruzeci de zile si apoi pana la A Doua Venire întru Preamarita slava, de toate neamurile vazuta, a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pentru Infricosatoarea Judecata. Sfanta Scriptura ne relateaza: "si a murit Lazar si a fost dus de catre îngeri în sanul lui Avraam" (Lc. 16, 22), - iata moartea omului bun, caci cu toate ca era si sarac, nu s-a dedat la faradelegi, ci întru toate nadajduia la mila Lui Dumnezeu si era multumitor catre El. O situatie cu atat mai concludenta, cu cat luase cele rele pe pamant, iar acum se bucura. Pericopa evanghelica ne expune: "A murit si bogatul si a fost înmormantat. Si în iad, ridicandu-si ochii, fiind în chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar în sanul lui. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc în aceasta vapaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale în viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. Si peste toate acestea, între noi si voi s-a întarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi" (Lc. 16, 24 - 26). Sigur, sa fie clar si categoric, nu a mers în iad pentru ca era bogat, este incorect a crede acest lucru, ci a ajuns acolo pentru rautatea lui si împietrirea inimii fata de aproapele, pentru vanitatea si zgarcenia inimii sale, pentru pacatul iubirii irationale a trupului sau, a "iubirii de sine". Fiecare din noi, oricat de saraci am fi material, avem o bogatie ce poate fi împartita aproapelui: un cuvant bun, o mana întinsa, un ajutor la nevoie, o iertare, o încurajare, o îndrumare, o inima deschisa si iubitoare. In caz contrar cadem sub incidenta cuvintelor Mantuitorului: "Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Mt. 25, 45) si consecinta ca: "Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui" (Mt. 25, 41). Moartea dreptilor este un act minunat de întalnire a sufletului omenesc cu Dumnezeu, expresie a frumusetii launtrice în comuniune cu izvorul a toata frumusetea. Omul pasnic, bland, care s-a ostenit în lucrare duhovniceasca asteapta întalnirea cu Hristos ca pe o bogatie la final de viata, o dorinta mistuitoare de a gusta din Taina Imparatiei. Sunt pline Patericele, Martirologiile, Scrierile Aghiografice de vietile dreptilor si sfintilor care abia asteptau cununa nevestejita a vesniciei, alaturi de Hristos. Dar mantuirea este realizabila prin truda ostenelii sufletesti si prin permanenta si sustinuta dragoste de Dumnezeu: "Insa cei drepti vor fi vii în veacul veacului si rasplata lor este la Domnul si Cel Atotputernic are grija de ei" (Sol. 5, 1) caci cei ce se mantuiesc "nu mai sunt straini si locuitori vremelnici, ci sunt împreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu" (Ef. 2, 1) si "minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui" (Ps. 67, 36). Tocmai de aceea, Sfantul Apostol Pavel ne-a atentionat în Epistolele sale: "Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti în nestiinta, ca sa nu va întristati, ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a înviat, tot asa (credem) ca Dumnezeu, pe cei adormiti întru Iisus, îi va aduce împreuna cu El" (I Tes. 4, 13-14). Hristos a Inviat si noi vom învia împreuna cu El (I Cor. 15), caci "Moartea a fost înghitita de biruinta. Unde îti este, moarte, biruinta ta ? Unde îti este, moarte, boldul tau?" (I Cor. 15, 55). Vedeti, aceasta trebuie sa fie atitudinea fata de moarte si pregatirea de a ne întalni cu ea: "Privegheati, stati tari în credinta, îmbarbatati-va, întariti-va!" (I Cor. 16, 13) si "sporiti totdeauna în lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu este zadarnica în Domnul" (I Cor. 15, 58). Sa luam aminte, înainte de moartea trupului este mai de temut moartea sufletului, adica lipsa de credinta si comuniune cu Hristos prin cele sapte Sfinte Taine caci: "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara" (In. 6, 37).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

745 viz    0 com
5502 viz    26 com
670 viz    0 com
955 viz    0 com
852 viz    0 com
1212 viz    2 com

Comentarii (1)

simi  | #118880
Viorel, fiecare are dreptul la o opinie. Tu o ai pe a ta, dar sper ca mai tarziu (sper sa nu fie prea tarziu) sa ti-o schimbi. Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa creada in El sau in ceea ce spun Scripturile. Dumnezeu i-a lasat omului libertatea de a alege pentru sine. Iar eu vad ca ai ales. Din punctul meu de vedere nu ai ales un drum bun (din cate imi dau seama din cele spuse in comentariul tau). Imi dau seama ca te gandesti doar la viata aceasta, dar la viata de dupa moarte nu te gandesti. Numai bine!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2365 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020370 (s)

loading...