News Flash:

Incubatorul de afaceri va fi inaugurat in aceasta luna

5 Decembrie 2004
906 Vizualizari | 0 Comentarii
•In spatiul destinat firmelor nou infiintate au fost investite 2,7 miliarde lei

Un numar de 15 firme iesene vor fi initial incubate in spatiile special amenajate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi. Firmele nou infiintate vor beneficia de asistenta administrativa, juridica si consultanta in marketing si management. Conform normelor Bancii Mondiale nu pot fi acceptate decat firmele nou infiintate in ultimii doi ani de zile. Serviciile oferite de AJOFM in cadrul incubatorului de afaceri includ contabilitate centralizata, centrala telefonica, precum si diferite facilitati care usureaza activitatea unui incepator in afaceri. "In prima faza vor fi incubate 15 firme din toate domeniile de activitate. Spatiul a fost preluat in stare jalnica. S-au demolat pereti intregi, s-a dat foc la pardoseli, tavane, acoperis", a declarat ieri Liviu Filipescu, directorul executiv al AJOFM Iasi. Pentru amenajarea corespunzatoare a spatiului a fost alocata suma de 2,77 miliarde lei, pentru modificarea si imbunatatirea suprafetei de 1.500 metri patrati. Conceptul de incubator de afaceri a fost initiat de catre Directoratul General pentru Politici Regionale din cadrul Comunitatii Europene cu scopul initial de a constitui un instrument pentru asistarea zonelor mai putin dezvoltate sau aflate in proces de restructurare. Incubatoarele de afaceri contribuie prin resursele alocate si prin stimularea initiativei la crearea locurilor de munca si la diversificarea activitatii. Incubatorul asigura in mod selectiv un complex de servicii necesar patrunderii si consolidarii pozitiei pe piata a intreprinderilor incubate selectate, spatii de productie, servicii administrative si secretariat, asistenta tehnica si consultanta specializata, facilitati financiare, instruire pentru intreprinderi si pentru personalul firmelor, precum si informatii generale pentru oportunitati de afaceri.
Irina CORBAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3044 (s) | 24 queries | Mysql time :0.155759 (s)

loading...