News Flash:

Industria textila se afla la rascruce

12 Septembrie 2007
1200 Vizualizari | 0 Comentarii
• Daca acum cativa ani exporturile din textile predominau, in prezent patronii din domeniu se arata ingrijorati de soarta afacerilor pe care le au • Datele statistice arata ca ingrijorarea patronilor este motivata • Comparativ cu anii `90, cand industria textila ieseana era in plina dezvoltare iar productia de tesaturi era de 83,486 mii metri patrati, la sfarsitul anului 2006 firmele iesene de-abia reuseau sa produca 15,613 mii metri patrati • Lohn-ul rezista inca pe piata ieseana de textile, chiar daca nimeni nu mai doreste sa faca o afacere din acesta • "Nu se mai orienteaza nimeni spre lohn, dar cei care sunt pe piata au reusit sa se mentina datorita faptului ca s-au orientat spre casele de lux. Politica dusa a fost cea de renuntare la clientii cu valoare adaugata mica, pentru a putea rezista pe piata", a afirmat Ionel Agrigoroaie, presedintele Comisiei pentru industrie usoara din cadrul Asociatiei Oamenilor de Afaceri Iasi 2003


Industria de textile si confectii din Iasi se afla la rascruce. Daca in urma cu cativa ani exporturile din textile predominau, in prezent patronii din domeniu se arata ingrijorati de soarta afacerilor pe care le au in domeniu. Datele statistice arata ca ingrijorarea patronilor este motivata. Astfel, potrivit Directiei Judetene de Statistica (DJS), comparativ cu anii 1990 cand industria textila era in plina dezvoltare iar productia de tesaturi era de 83,486 mii metri patrati, la sfarsitul anului 2006 firmele iesene de-abia reuseau sa produca 15,613 mii metri patrati. Diferenta imensa este pusa pe seama inchiderii unora dintre cele mai importante firme de textile iesene, printre care Moldova Tricotaje SA, si aparitia unor zeci de firmulite mai mici care nu pot sa suplineasca absenta fabricilor mari. "In momentul de fata, exista circa 300 de firme de confectii, care din pacate nu pot suplini lipsa de pe piata a Moldova Tricotaje si nu au puterea economica de a ajunge la nivelul acesteia", a sustinut Ioana Baragan, director adjunct al DJS Iasi.
De asemenea, firmele au avut foarte mult de pierdut de pe urma chinezariilor care au invadat piata, pentru ca textilele chinezesti patrund in tara la preturi foarte mici. Si intreprinzatorii care produc cu preponderenta in lohn sustin ca marcile pentru care lucreaza au inceput sa se orienteze catre Asia, unde mana de lucru este mult mai ieftina decat cea din tara si nu exista deficit pe piata fortei de munca. "Din 280 de absolventi care s-au inscris la cursurile Facultatii de textile si pielarie, 150 termina specializarea si doar 5 la suta se inscriu in societatile de profil din Iasi. Din punctul meu de vedere, pe piata ieseana nu exista decat 4 mari firme ce activeaza in domeniu si 8 mai mici", a declarat Romen Butnaru, decanul Facultatii de textile si pielarie din cadrul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi Iasi

Lohn-ul inca rezista

Lohn-ul rezista inca pe piata ieseana de textile, chiar daca nimeni nu mai doreste sa faca o afacere in domeniu. "Nu se mai orienteaza nimeni spre lohn, dar cei care sunt pe piata au reusit sa se mentina, datorita faptului ca s-au orientat spre casele de lux. Aproximativ jumatate din firmele de confectii functioneaza in acest sistem. Probleme sunt cu produsele chinezesti care au inceput sa invadeze piata", a afirmat Ionel Agrigoroaie, vicepresedintele Comisiei pentru industrie usoara din cadrul Asociatiei Oamenilor de Afaceri Iasi 2003. Chiar daca au materialele asigurate iar marfa va fi vanduta oricum, marea majoritate a patronilor a avut de suferit de pe urma fluctuatiilor cursului dolarului si a monedei Euro. Sistemul lohn reprezinta procesarea externa a produselor si presupune existenta unui client, care are piata de desfacere asigurata, care ofera producatorului toate materialele necesare pentru un obiect finit, iar acesta nu furnizeaza decat forta de munca, locatia si mijloacele fixe, respectiv linia tehnologica necesara. Dupa ce produsul este finalizat, cumparatorul re-importa marfa. Avantajele sistemului sunt legate de rapiditatea cu care se poate derula procesul productiv, fara riscuri financiare, fara investitii directe si imbunatatirea tehnologiilor. Conform statisticilor, productia in sistem lohn a cunoscut o crestere exploziva dupa 1989. Astfel, daca la aceea data lohn-ul reprezenta numai 18,3 la suta, in 1999 operatiunile in acest sistem au atins 74,9 la suta din productie, dar estimarile specialistilor prognozeaza ca pana in 2010 va fi sub 50 la suta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1808 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018943 (s)

loading...