News Flash:

Infernul in trafic

20 Februarie 2010
936 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Mihai purtatorul de cuvant al RATP Iasi
Trafic de cosmar in zona intersectiei Cinci Drumuri. Din cauza unei lucrari a Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi, circulatia a fost paralizata vreme de ceasuri bune. Angajatii RATP Iasi s-au vazut nevoiti sa intervina in perimetrul aglomerat pentru a sparge asfaltul. Traficul a fost sugrumat, nervii soferilor fiind intinsi la maxim. Coada infernala incepea de pe strada Elena Doamna si se rarea in dreptul statiei Targu Cucu. Claxoanele nu mai conteneau sa sune, iar fluierele agentilor din cadrul Politiei Comunitare enervau si mai mult participantii la trafic. Lucratorii regiei de transport au fost nevoiti sa indure injuraturile soferilor, care asteptau de mai bine de un sfert de ora sa treaca de ambuteiaj. Aceste lucrari au venit in intampinarea celor care urmau sa se desfasoare noaptea trecuta la calea de rulare a tramvaielor. Concret, lucrarile la calea de rulare constau in inlocuirea a doua aparate de cale, adica incrucisari ale liniei de tramvai spre Tudor Vladimirescu cu linia spre statia Padurii. Dupa retragerea vagoanelor la depou, urma sa fie realizata legatura directa cu zona Padurii, pentru ca circulatia spre cartierul Tatarasi sa se desfasoare normal in zilele de sambata si duminica, cat dureaza intreruperea spre zona Tudor Vladimirescu. Circulatia mijloacelor de transport va reveni la normal incepand cu ziua de luni, 22 februarie. "Am fost nevoiti sa incepem lucrarile de astazi, chiar daca traficul a fost dat peste cap. S-a anuntat caderea precipitatiilor abundente, asa ca am grabit un pic treaba, pentru a ne asigura ca maine (astazi - n.r.) vom putea interveni la calea de rulare", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP Iasi. Circulatia tramvaielor pe tronsonul Cinci Drumuri - Tudor Vladimirescu - Moldoplast va fi intrerupta in cursul zilei de astazi si maine. Mijloacele de transport de pe traseul numarul 13 vor circula pe ruta Copou - Targu Cucu - Tatarasi - Dancu. Tramvaiele de pe traseul numarul 7 vor circula pe itinerariul Canta - Gara - Targu Cucu. Traseul numarul 1 se anuleaza, locul tramvaielor oprite din circulatie fiind suplimentat de patru autobuze, care vor circula pe itinerariul Copou - Targu Cucu - Tudor Vladimirescu - Baza 3.

coada infernala targu cucu lucratorii regiei
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2087 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021960 (s)

loading...