News Flash:

Inspectoratul scolar doreste sa afiseze rezultatele de la capacitate duminica seara

5 Iunie 1999
1059 Vizualizari | 0 Comentarii
•astfel, greva profesorilor nu ar afecta acest examen

Astazi se desfasoara ultima proba a examenului de capacitate - cea de istorie-goegrafie. Proba de care se tem cel mai mult elevii va incheia prima editie a capacitatii, examen amenintat de greva profesorilor care incepe luni dimineata. Dascalii au fost sfatuti de USLIP Iasi sa nu afiseze rezultatele la capacitate pentru ca sint in greva. De cealalta parte, reprezentantii Inspectoratului Scolar General Iasi au zorit profesorii sa termine pina duminica dupa prinz corectarea tezelor, pentru ca duminica seara sa se afiseze rezultatele. "Speram ca pina duminica seara rezultatele la acest examen sa fie afisate. Tezele la romana sint deja corectate, la matematica este foarte usoara si rapida corectarea, iar la istorie geografie sint cite doi profesori la o teza si vor termina repede. Noi nu sintem impotriva grevei, dar daca nu se asfiseaza rezultatele la capacitate se intorc parintii copiilor impotriva noastra. Fara rezultatul la capacitate un copil nu se poate inscrie la admitere", ne-a declarat Victor Geangalau, inspector scolar in cadrul ISJ Iasi. Problema este insa cea a comisiilor de corectare. Multi profesori care trebuiau sa faca parte din aceste comisii s-au imbolnavit subit.

Profesorii din comisiile de corectare s-au dat la fund

O problema in organizarea si desfasurarea examenului de capacitate este cea corectorilor. ISJ Iasi a facut listele cu corectori, dar, multi dintre acestia nu au fost disponibili: ori erau in concediu, ori se imbolnavisera subit. Cei mai multi profesori "bolnavi" au fost cei de geografie si istorie care erau putini, oricum. "Nu stiu ce s-a intimplat. Profesorii sint platiti pentru corectare, deci nu imi explic fenomenul. Poate o parte dintre ei chiar sint bolnavi, dar prea s-au imbolnavit brusc cam multi. Nu putem sa-i verificam. Ce inspector are timp de verificari cind vine admiterea, bacul? Asa ca o sa ne desccurcam cum putem. Vom lua profesori de la centrele cu comisii mai numeroase si ii vom muta la cele unde nu sint prea multi corectori", ne-a mai spus Victor Geangalau.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2162 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021394 (s)