News Flash:

Instanta a dat dreptate sindicalistilor

9 Iunie 2005
708 Vizualizari | 0 Comentarii
Greva feroviarilor continua

•Ieri, in jurul orei 15.00, Curtea de Apel a declarat greva sindicatelor din CFR legala, motiv pentru care aceasta va continua si in zilele urmatoare •Greva a fost declansata ieri dimineata, incepand cu ora 7.00, numai de o parte a sindicatelor din CFR •Trenurile care ieri au circulat normal in intervalul 0.00-7.00 vor fi reprogramate de astazi pentru circula conform programului de greva, adica la o treime din capacitate •Greva va aduce prejudicii la Transport Calatori de aproximativ 1,3 miliarde lei pe zi •La Iasi greva a avut un caracter linistit, nefiind inregistrat nici un incident

Greva declansata de sindicatele din Caile Ferate Romane (CFR) a fost declarata legala de Curtea de Apel din Bucuresti. Ca urmare a acestui fapt, greva va continua si in zilele urmatoare, pana cand se va ajunge la o intelegere intre liderii de sindicat si reprezentantii Ministerului Transportului, Constructiilor si Turismului. "Greva a fost declarata legala si actiunea de protest va continua pana la solutionarea cererilor sindicatelor. Acest fapt dovedeste ca in Romania mai exista inca justitie si se respecta legea", a declarat Mihai Branzei, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva din Iasi. Greva a fost declansata ieri dimineata, incepand cu ora 7.00, numai de o parte a sindicatelor din CFR, si anume de Federatia Sindicatelor Romane Vagoane, Federatia Sindicatelor Mecanicilor de Locomotiva si Federatia Transportatorilor Feroviari din Romania. Au circulat numai o treime din trenuri, asa cum este prevazut de legislatia in vigoare. Trenurile care ieri au circulat normal in intervalul 0.00-7.00 vor fi reprogramate, de astazi, pentru a circula conform programului de greva. Majoritatea calatorilor, fiind instiintati de declansarea grevei, s-au orientat din timp spre alte mijloace de transport.

Gara pustie

Din acest motiv, Gara Iasi era ieri, in jurul orei 7.00, aproape pustie. Tot pustii erau si liniile de tren, doar o singura garnitura fiind prezenta. "Astept trenul pentru Pascani. Mai am de stat aproape o ora. Am abonament si de asta nu am luat alt mijloc de transport", a declarat unul din putinii calatori prezenti in Gara Iasi. La depou era agitatie mare printre liderii de sindicat. Acestia tineau legatura cu toti sindicalistii responsabili cu desfasurarea grevei pentru a se asigura ca circula doar treimea de trenuri conform programului. Peste toti plutea o urma de incertitudine datorata contestatiei in instanta depusa la Bucuresti de conducerea CFR. In jurul orei 13.00 calatorii au inceput sa se adune in gara, parerile intre acestia fiind impartite. "Nu sunt de acord cu aceasta greva. Stau in gara de trei ore pentru trenul spre Pascani. Eu sunt bolnav si nu mi se pare normal sa stau sa astept", a declarat Vasilica Popescu din Pascani. O alta parte dintre calatori erau de partea sindicalistilor. "Fara fum nu iese foc. Motivele lor sunt destul de intemeiate si le urez sa obtina ceea ce si-au propus", a declarat Costica Nastase din Scanteia. In gara aparusera si o serie de vagoane, dar fara locomotive, pentru ca trenurile sa poata fi repuse in miscare intr-un timp foarte scurt, in cazul unui raspuns nefavorabil, pentru sindicate, din partea instantei.

Pierderi de 1,3 miliarde zilnic

Ramura CFR calatori va fi cea mai afectata de continuarea grevei. "Pierderile inregistrate sunt de aproximativ 1,3 miliarde lei pe zi. Problema cea mai grava este data de faptul ca multi dintre calatori aleg alte mijloace de transport si va fi destul greu sa ne recuperam clientii. Din aceasta cauza se incearca ca trenurile de navetisti sa fie introduse in treimea care circula. De asemenea, vor trebui platiti angajatii din cadrul celorlalte sindicate care nu participa la greva. Acestia s-au prezentat la munca conform programului", a declarat Constantin Axinia, director la Regionala de Transport Calatori Iasi. Cu toate acestea, transportatorii rutieri afirma ca numarul de calatori nu a crescut prea mult. "Numarul calatorilor nu a crescut intr-o foarte mare masura. Nu a fost nevoie sa suplimentam cursele pe nici un traseu. Aceasta cred ca se datoreaza si faptului ca in zilele de marti, miercuri si joi numarul de calatori este mai redus", a declarat Vasile Toma, membru al Federatia Nationala a Patronatului Transportatorilor Rutieri din Romania.
Dragos LICA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1756 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018656 (s)

loading...