News Flash:

Internet, taram de hackeri...

25 Iunie 2000
1084 Vizualizari | 0 Comentarii
•Glosarul hackerului zglobiu

back door - O gaura lasata deliberat in securitatea unui sistem, de catre realizatori sau administratorii sistemului. Ea poate fi folosita totusi si de tehnicienii care asigura service-ul. Sinonim: trap door.

bit bucket - datele sterse, pierdute sau distruse se spune ca se duc la... "bit bucket". Cateodata e amplificat: "The Great Bit Bucket in the Sky".

cracker - cineva care sparge securitatea unui sistem. Utilizat de hackeri, ca mijloc de aparare la folosirea gresita a termenului "hacker". Un cracker este un hacker dispus la vandalism si la hotii, in timp ce hackerul e un spargator de sistem ceva mai... civilizat.

foo - termen de dezgust. Folosit in general ca inlocuitor de nume pentru absolut orice: fisiere, programe etc. Etimologia e obscura...

principiul KISS - "Keep It Simple, Stupid". Adesea invocat in discutii privind design-ul tehnic al unor produse soft.

kluge - un truc inteligent de programare menit sa rezolve o problema dificila intr-o maniera simpla si rapida.

lots of MIPS but no I/O (adjectiv) - o persoana care straluceste pur si simplu, tehnic vorbind, dar are dificultati majore in comunicarea cu semenii. Pentru sisteme - o masina cu putere de procesare uluitoare, dar "gatuita" de rata input-output.

munge - a transforma imperfect o informatie. Rescrierea comprehensiva a unei rutine, structura de date sau program.

netiquette - reguli nescrise ale comportamentului pe Usenet. Eticheta hackerilor.

phreaking - arta si stiinta de a crack-ui retelele telefonice, cu beneficiul imediat de a putea realiza cnvorbiri telefonice pe distante mari pe gratis. Prin extensie, hacker-eala oricarui sistem de securitate, in special - dar nu exclusiv - retelele de comunicatii.

raster burn - oboseala a ochiului data de prea multe ore de stat in fata unor monitoare de rezolutie slaba.

RTFM - acronim pentru "Read The Fuckin' Manual" ("Citeste rahatu' ala de manual!". Utilizat de marii "tatici" pentru a raspunde pe scurt unor intrebari pe care le considera puerile sau plictisitoare. Folosit de cei care pun intrebari "suparatilor", pentru a indica faptul ca, inainte de a deschide subiectul, au citit in prealabil tot ce le-a cazut la indemana: "Yes, I RTFM first".

sneaker - hacker angajat sa patrunda in diverse sisteme, pentru a le testa securitatea. Analog celebrului, de acum, "tiger team".

spaghetti code - cod sursa structurat anapoda sau cu prea multe "go to"-uri. Are o nuanta peiorativa, la fel ca sinonimul "kangaroo code", porecla data, evident, de salturile prea multe ale unui cod, care obosesc pe cel care-l "spioneaza".

vaporware - produs soft anuntat cu mult timp inainte de a apare.

voodoo programming - folosirea "la ghici" a unui sistem, rutine sau algoritm obscure sau incalcite, care nu sunt dpe deplin intelese. Riscul este ca noua tehnica sa nu functioneze, iar daca se intampla asa, cel care incearca nu va sti niciodata de ce.

Vulcan nerve pinch - combinatie de taste a caror apasare succesiva, cu o singura eliberare finala conduce la re-bootare. Pentru PC-uri, aceasta este binecunoscuta formula Ctrl-Alt-Del.

wedged (adj.) - blocat, incapabil sa functioneze fara ajutor. Termenul este diferit de acela de a fi "crashed" - krapat cu totul, cum spun hackerii nostri, ceea ce inseamna 100% nefunctional. Cand e "wedged", un sistem incearca sa faca ceva, dar nu inregistreaza nici un progres. Termenul mai e folosit si pentru a desemna un ins cu idei gresite sau preconcepute.

wetware - sistemul nervos central uman, opus hardware-ului si software-ului. Operatorii, programatorii sau administratorii "atasati" unui sistem de computere.

zipperhead - persoana cu minte ingusta, inchisa.

Hackeri protestatari au dat peste cap site-ul Nike

Miercuri noaptea (dupa ora Romaniei), o trupa de hackeri suparati a dat iama prin sursa site-ului cunoscutului producator de incaltaminte, Nike. Lasand sa se inteleaga ca in felul acesta ei ar protesta cu privire la tendintele globalizarii economice, baietii au sters tot si au luat-o de la capat, dand locatiei cu pricina un aspect cu totul nou si, foarte probabil, extrem de neplacut titularului site-ului. Purtatorul de cuvant al companiei atacate a afirmat ca Nike a notificat deja FBI-ului cele petrecute si ca va face tot ce e posibil pentru a gasi si a obtine pedepsirea celor vinovati. Ce s-a intamplat? In jurul orei 10 a.m. (timp central), hackerii au pus stapanire pe site si au inlocuit totul cu o chemare la protest in vederea pichetarii unei intruniri a comertului global care va avea loc in curand la Melbourne, Australia. In loc sa vizualizeze materialul pregatit de Nike, surferii au dat de imaginea alaturata, alaturi de mesajul "Global justice is coming -- prepare now!" (Justitia globala vine - pregatiti-va!). O pagina cu link pe acelasi site nota faptul ca Nike ese un membru al grupului de afaceri international "World Economic Forum", care promoveaza "politici de pe urma carora vor avea de castigat cei bogati si puternici, pe spatele majoritatii populatiei si in dauna mediului". Intre altele, mesajul chema protestatarii sa "inchida" summitul WEF, programat sa aiba loc pe 11 septembrie, la Melbourne. Desi un purtator de cuvant al companiei pretindea ca aceasta a reluat controlul asupra propriului site la ora 1:30 p.m. - central time, mesajul hackerilor mai era inca vizibil pe www.nike.com la ora 3. Pagina a devenit blank la 3:45, timp central. Gigantul industriei incaltamintei a fost in ultima vreme luat destul de des in colimator de hackeri, care l-au asimilat ca fiind o reprezentare a relelor dezumanizante ale globalizarii economiei.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019398 (s)

loading...