News Flash:

Inundatiile umfla preturile legumelor

15 Iulie 2005
936 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din cauza inundatiilor si a drumurilor blocate, producatorii din sudul Moldovei nu mai pot veni la Iasi •Mai grav, in aceasta vara rosiile si castravetii vor fi considerate delicatese, deoarece culturile agricole au fost compromise •Producatorii considera ca scumpirea este inevitabila si ca aceasta reprezinta singura modalitate de a obtine profit in urma investitiilor facute la inceputul anului

Inundatiile care au cotropit sudul Moldovei afecteaza pietele agroalimentare din Iasi. Din cauza drumurilor blocate de ape, producatorii din Galati, Tecuci, Focsani, care veneau periodic, nu mai pot ajunge la Iasi. "A scazut numarul de comercianti en-gros, cea mai afectata piata fiind cea din CUG. Ne asteptam ca, in zilele urmatoare, sa vina din ce in ce mai putini producatori din afara Iasului", a declarat ieri Cristian Starica, directorul adjunct al Directiei Piete. Este de asteptat ca inundatiile sa produca o explozie a preturilor la legume in perioada urmatoare, deoarece au afectat majoritatea productiei legumicole. Daca pana acum iesenii puteau sa cumpere legume la un pret rezonabil, de la inceputul saptamanii viitoare vor fi nevoiti sa scoata din buzunar de doua ori mai mult. Producatorii considera ca scumpirea este inevitabila si ca aceasta reprezinta singura modalitate de a obtine profit in urma investitiilor facute la inceputul anului. In momentul de fata preturile sunt inca acceptabile si nu difera decat cu cateva mii lei de la o piata la alta. Astfel, daca in Piata Nicolina un kilogram de rosii poate fi cumparat cu 20 mii lei, in Piata Alexandru si CUG rosiile sunt comercializate cu 18 mii lei. In ceea ce priveste valoarea cu care sunt vanduti castravetii, aceasta nu depaseste 13 mii lei in oricare dintre pietele din Iasi. "Inca nu am marit preturile la legume deoarece acestea se gasesc inca pe piata in cantitati mari. Dar acest lucru se va schimba de la inceputul saptamanii, din cauza ca aceasta este ultima transa din productie. Culturile au fost grav afectate si nu mai putem face nimic. In aceasta vara rosiile si castravetii vor fi considerate delicatese", a declarat Marian Cristian, legumicultor din Galati. De asemenea, acesta afirma ca la ora actuala exista doar trei zone care nu au fost afectate de inundatii si ale caror culturi pot fi inca valorificate. "Singurele culturi care au ramas in picioare sunt acelea din comuna Golaiesti, Targu Frumos si Vorovesti. Dupa ce productia de legume din sere se va termina, aceste zone vor fi singurele care vor mai comercializa acest sortiment de legume", a mai declarat Marian Cristian. Din aceasta cauza pretul la legume va creste incepand cu saptamana viitoare.
Diana LITе
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017510 (s)

loading...