News Flash:

Investitie de 50 milioane Euro in centrul orasului

23 Decembrie 2004
683 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria ieseana si Iullius Grup SRL vor intra intr-un parteneriat pentru relizarea unui proiect care va schimba complet o parte din centrul orasului •In spatele Palatului Culturii vor fi amenajate spatii comerciale si zone de agrement

In cadrul sedintei Consiliului Local care va avea loc pe 28 decembrie va fi supus aprobarii consilierilor un proiect de hotarare care prevede transformarea completa a unei bune parti din centrul orasului. Astfel, Primaria ieseana si Iullius Grup se vor asocia in cadrul unui proiect care prevede realizarea pe o suprafata de teren de 11 hectare a unui complex de magazine si spatii de agrement. Terenul este situat intre strazile Palat, Sf. Lazar si Sfintii Constantin si Elena. Adica este vorba despre terenul pe care se afla strandul municipal, Teatrul de Vara si parcurile situate langa aceste obiective. Daca in cazul strandului municipal s-a discutat ca acesta sa poata fi reconstruit pe un alt teren situat langa Complexul de agrement Ciric, trebuie precizat ca Teatrul de Vara va fi complet modernizat. S-a estimat ca investitia totala se ridica la 50 de milioane Euro si va fi finantata integral de Iullius Grup cu ajutorul unui imprumut bancar. "Ca asociat al acestui proiect, municipalitatea ieseana va contribui numai cu terenul care este proprietatea Consiliului Local. In schimb, primaria va primi 750 de mii Euro pe an si o cota parte din profit. Primaria sustine acest proiect deoarece vor fi create noi locuri de munca si aceasta zona din oras va arata mult mai bine", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita. Nu a fost realizata inca macheta care sa cuprinda toate obiectivele cuprinse in acest proiect de anvergura. Primarul nu a putut povesti decat in linii generale ceea ce se va construi in baza discutiilor avute cu reprezentantii Iullius Grup. In perioada imediat urmatoare vor fi angajati arhitecti specializati in refacerea zonelor istorice cum este cazul de fata si va fi realizat un proiect complet. Seful municipalitatii a spus insa ca proiectul va combina realizarea unor complexe comerciale cu spatiile de agrement. In plus, proiectul va prevedea si realizarea unui numar mare de parcari. Versantul situat langa Teatrul de Vara va fi consolidat, astfel incat proiectul sa nu fie afectat de eventuale alunecari de teren. Realizarea acestei investitii ar putea demara la inceputul anului viitor si va dura cel mult doi ani si jumatate, daca si Consiliul Local isi va da acordul in acest sens.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1686 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018825 (s)

loading...