News Flash:

Ionut Popa a devenit eroul Politehnicii

20 Mai 2005
1306 Vizualizari | 0 Comentarii
•Antrenorul Ionut Popa a reusit sa adune la Iasi 30 de puncte in cele 20 de meciuri in care a stat pe banca Politehnicii •Cand a venit in dealul Copoului, Poli avea doar 2 puncte, dupa sapte meciuri, iar cu Popa pe banca echipa ieseana s-a salvat de la retrogradare cu trei runde inainte de finalul sezonului •Bilantul lui Ionut Popa la Iasi: 8 victorii, 6 egaluri si 6 infrangeri •Presedintele Consiliului de Administratie al Politehnicii, Gheorghe Nichita, se poate felicita ca a insistat pentru revenirea la Iasi a presedintelui Marius Stan, care nu a venit cu mana goala, aducandu-l pe Popa tocmai de la Petrosani •"Trebuie sa tinem si cu dintii de Marius Stan si Ionut Popa", a declarat ieri primarul Nichita •"Nu stiu inca ce voi face, dar in prima saptamana de vacanta voi lua o decizie in acest sens", a spus Ionut Popa

"Cred ca am ceva de tampit in mine daca am plecat de la o echipa pe primul loc, chiar si in Divizia B, pentru una pe ultimul loc in prima liga. Daca salvez Politehnica de la retrogradare atunci sunt scula de antrenor, iar daca nu, inseamna ca sunt un simplu tehnician". Aceasta era prima declaratie pe care o dadea Ionut Popa in calitate de antrenor al echipei de fotbal Politehnica Iasi. De la aceasta declaratie nu au trecut nici opt luni de zile, si tehnicianul gruparii din dealul Copoului si-a dovedit maiestria. Cu o echipa care la inceputul sezonului era deja condamnata in multe medii de la Bucuresti la retrogradare, Ionut Popa s-a inhamat la treaba si a reusit sa adune in cele douazeci de meciuri in care a stat pe banca Politehnicii nu mai putin de 30 de puncte, cu un bilant de exceptie: 8 victorii, 6 egaluri si 6 infrangeri. Cu acest palmares, Poli a reusit sa se salveze de la retrogradare chiar cu trei etape inainte de finalul sezonului. Dupa primele sapte meciuri din Divizia A, echipa ieseana nu avea decat doua puncte si parea ca nu poate face fata primului esalon. Marius Stan plecase de la Iasi, nu inainte de a-l demite pe antrenorul Vasile Simionas, si Politehnica se indrepta cu pasi repezi spre Divizia B, la intalniri cu Petrolul Moinesti sau Laminorul Roman. Primarul Gheorghe Nichita a insistat insa pentru ca Stan sa revina la Iasi, acesta cedand insistentelor in cele din urma, si nu s-a intors cu mana goala, ci cu antrenorul Jiului Petrosani, echipa care domina Seria a III-a a Diviziei B, Ionut Popa.

Un nou inceput

Acesta a fost momentul unui nou inceput pentru echipa ieseana. In cele douazeci de meciuri conduse de Ionut Popa, Poli a reusit sa castige 30 de puncte si sa se salveze de la retrogradare. Asta fara ca oficialii din dealul Copoului sa-i transfere vreun jucator exponential. Ba dimpotriva, Politehnica a fost nevoita chiar sa-l vanda pe Adrian Cristea, cel mai bun fotbalist de la Iasi, la Dinamo. In schimb au fost adusi Daniel Rednic, care nu a confirmat insa in Copou, si veteranul Ionut Pirvu, cu o evolutie constanta, dar care a gafat nepermis in jocul pierdut in urma cu doua runde la Iasi, in fata lui FC National, scor 1-2, pe anonimii Gavatorta si Chiesa sau pe mijlocasul Tudorel Stanciu de la divizionara B Unirea Focsani. In aceste conditii, parcursul de exceptie al Politehnicii in cele douazeci de runde cu Ionut Popa pe banca este cu atat mai important. In viziunea tehnicianului iesean cheia succesului sta in seriozitatea jucatorilor si a conducerii administrative. "Am muncit foarte, foarte, foarte mult. Pe langa munca, toata lumea, de la jucatori si pana la conducerea administrativa, a dat dovada de seriozitate si asta s-a vazut in rezultatele pe care le-a obtinut. Eu nu mi-am facut decat datoria de antrenor si nimic mai mult. Meritele sunt ale jucatorilor si prea putin ale mele", a spus Ionut Popa. In ceea ce priveste ramanerea la Iasi, Popa nu a luat inca o decizie finala din cauza distantei foarte mari de casa si familie. "E foarte greu pentru mine. Sotia este la Arad, fiica studiaza la Timisoara, iar eu antrenez la Iasi. Va dati seama ce situatie dificila este pentru mine. Nu stiu inca ce voi face, dar in prima saptamana de vacanta voi lua o decizie in acest sens", a spus Ionut Popa. In schimb, presedintele Consiliului de Administratie al Politehnicii, Gheorghe Nichita, a declarat ca va face totul pentru a-i tine la Iasi pe presedintele Marius Stan si pe antrenorul Ionut Popa. "Trebuie sa tinem si cu dintii de Marius Stan si Ionut Popa. Ei sunt principalii artizani ai acestei performante, asteptata de un deceniu de iubitorii fotbalului din Iasi", a spus ieri primarul Nichita.

Ghinioanele lui Popa

De cand a venit la Iasi, antrenorul Ionut Popa a avut in general noroc pe terenul de fotbal, echipa sa profitand si de jocul rezultatelor pentru a se salva atat de devreme de la retrogradare. In afara terenului insa, lucrurile nu au stat la fel de bine pentru tehnicianul Politehnicii. Astfel, dupa remiza inregistrata la Iasi, cu Steaua, Popa si-a gasit masina sparta, iar la finalul jocului cu FC National, pierdut, tot in dealul Copoului, scor 1-2, a receptionat in piept o piatra aruncata de peste gard de un suporter iresponsabil si care viza, din cate se pare, autocarul echipei bancare. Totul a culminat insa ieri, cand tehnicianul iesean era sa ramana fara masina, angajatii municipalitatii fiind foarte aproape sa-i ridice autoturismul parcat pe bulevardul Copou. Interesant este ca Popa trebuia sa se intalneasca la cateva minute dupa acest incident tocmai cu seful municipalitatii, primarul Gheorghe Nichita.

Brigada feminina in Copou

Meciul dintre Poli si FC Brasov, programat sambata, de la ora 17.00, in dealul Copoului, va fi arbitrat de o brigada integral feminina. Astfel, la centru Comisia Centrala a Arbitrilor (CCA) a delegat-o pe Cristina Ionescu, din Vulcan, ajutata la cele doua tuse de asistentele Irina Mirt, din Botosani si Carmen Neagu, din Oradea, arbitru de rezerva fiind desemnata Cristina Dociorman, din Cotesti. Prestatia celor patru arbitre va fi supervizata de observatorul Gheorghe Farcas, din Targu Mures, in timp ce pentru joc a fost delegat observatorul Sorin Satmari. Desi a surprins pe toata lumea, decizia CCA este una normala din moment ce partida de maine, din Copou, nu mai are nici o importanta pentru cele doua echipe, Poli fiind salvata de la retrogradare, iar brasovenii condamnati la un exil in liga secunda.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1622 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018807 (s)

loading...