News Flash:

Istoria il va alege patriarh pe IPS Daniel?

6 August 2007
4083 Vizualizari | 1 Comentarii
IPS Daniel
• Ultimii patru dintre cei cinci Patriarhi de pana acum ai Romaniei, inclusiv Teoctist, trecut la cele vesnice la inceputul saptamanii trecute, provin de pe scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei (in trecut al Moldovei si Sucevei) • "«Biserica lui Dumnezeu», cea din Moldova", asa isi intitula exarhul cultural arh. Timotei Aioanei un capitol din cartea "Cu timp si fara timp", volum care prezinta arhiepiscopia Iasilor • Deja, chiar si in presa internationala, se anunta aprige discutii cu privire la cine va fi noul Patriarh, lideri fiind Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Daniel Ciobotea, si Mitropolitul de Cluj, IPS Bartolomeu Anania • Coincidenta sau nu, pana in prezent succesorul la Patriarhie a respectat cutuma, fiind din scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, desi statutul BOR prevede alegerea sa • "S-a creat o cutuma ca Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane sa provina din Moldova. Trebuie precizat ca, prin statutul BOR, sunt prevazute alegeri, iar cutuma nu este decat la un nivel din care se pot face speculatii", a precizat Petronel Zahariuc, seful Catedrei de Istorie Medievala de la Facultatea de Istorie a Universitatii Al. I. Cuza


Ultimii patru dintre cei cinci Patriarhi de pana acum ai Romaniei, inclusiv Teoctist, trecut la cele vesnice la inceputul saptamanii trecute, provin de pe scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei (in trecut al Moldovei si Sucevei). Acest aspect are cateva resorturi, desi necuprinse in dogmele bisericesti, cel putin prezente in cutumile (legi nescrise) ale oranduirii bisericii. Istoric prezentand, functia cea mai inalta din sanul bisericii, cea de Patriarh, s-a impus ca masura de unificare a bisericilor ortodoxe din tara, framantate de influentele externe, dar si de convingerile locale, diferite de la regiune la regiune. Astfel, anul 1925 este anul in care ia fiinta Patriarhia Ortodoxa Romana, ca forma suprema a unirii ortodoxiei romanesti, totodata specificandu-se clar statutul de autocefalie. Primul Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, a fost investit ca Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 1925, la 1 noiembrie. Miron Cristea, cu numele de botez Ilie, s-a nascut la Toplita, judetul Harghita, si este singurul Patriarh al Romaniei, pana in prezent, care a fost instituit in aceasta functie fara a proveni de pe scaunul Moldovei, acesta venind ca mitropolit primat dupa ce a fost episcop al Caransebesului. "In acele timpuri, sa nu uitam ca unitatea statala a avut loc la 1 decembrie 1918 si era nevoie, si din punct de vedere bisericesc, de unirea cu Transilvania. Iar aceasta dorinta s-a implinit, prin instituirea lui Miron Cristea ca Patriarh. El era episcopul Caransebesului, iar alegerea sa ca mitropolit primat in anul 1919 era inceputul recunoasterii unitatii statale care a culminat cu alegerea sa, in 1925, ca Patriarh al Romaniei", a precizat Petronel Zahariuc, seful Catedrei de Istorie Medievala a Facultatii de Istorie din Iasi. Dupa moartea lui Miron Cristea, in 1939, noul Patriarh va fi Nicodim Munteanu, nascut la Pipirig, judetul Neamt. Dupa Nicodim, urmeaza la scaunul Patriarhiei Iustinian Marina, pana in 1977, apoi Iustin Moisescu, pana in 1986, dupa care Teoctist Arapasu, trecut la cele vesnice pe 31 iulie in acest an.

Cutuma

Un prim aspect care ar putea fi luat in considerare atunci cand este vorba de ocuparea scaunului de Patriarh este cel al unei indelungi autocefalii a Mitropoliei Moldovei. Astfel, este gasit inceputul cutumei cu privire la alegerea Patriarhului. "Moldova venea cu o traditie a autocefaliei. Astfel, Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol era cea care numea mitropolitii, dar acest aspect s-a pus in practica doar in cazul Mitropoliei Ungrovlahiei, in Moldova lucrurile petrecandu-se altfel. Dupa ce, in 1386, Mitropolia Moldovei este recunoscuta de catre Patriarhia Constantinopolului, in vremea lui Petru I Musat, clericii moldoveni nu au mai dorit a avea mitropoliti impusi de la Constantinopol. In schimb, in cazul Mitropoliei Ungrovlahiei, se continua aceasta practica. In acest context, in Moldova s-a ajuns la un conflict cu Constantinopolul. Tocmai prin 1401, Iosif, despre care se precizeaza ca ar fi primul Mitropolit al Moldovei, cand Moldova era carmuita de Alexandru cel Bun, este cel care va fi ales de clericul si poporul moldovean. Constantinopolul, pentru a incheia disensiunile, a recunoscut aceasta instituire. Cu toate acestea, nu se poate afirma stiintific faptul ca prin aceasta intaietate, automat Mitropolitul Moldovei poate fi ales Patriarh", a precizat Petronel Zahariuc.



Revendicarea

O alta ipoteza care se vehiculeaza cu privire la scaunul de Patriarh este cea legata de mutarea capitalei de la Iasi, la Bucuresti. Ca un raspuns, dupa Unirea din 1859, s-a instituit o lege nescrisa conform careia Mitropolitul Moldovei si Sucevei (Bucovinei) sa fie al doilea, ca putere, dupa Patriarh, si succesor direct. "S-a creat o cutuma ca Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane sa provina din Moldova. Trebuie precizat ca prin statutul BOR, sunt prevazute alegeri, iar cutuma nu este decat la un nivel din care se pot face speculatii", a adaugat Petronel Zahariuc. Dar acest aspect ridica o noua problema. Biserica, dupa cate se stie, urmeaza modelul bizantin, cel de simbioza cu statul. In atare situatie, functioneaza si amestecul politicului. In acelasi timp, biserica este ea insasi un fel de stat, al carui parinte (cuvantul patriarh provine din greaca prin comprimarea a doua cuvinte ce inseamna tata si conducator) va trebui sa isi reprezinte toti fiii. Intrebarea fireasca este cat se va pastra din autonomia Bisericii si cum se va solutiona problema dintre cutuma si lege, adica intre traditionalisti si moderni. Altfel spus, se vor face alegeri sau se va continua ca pana acum? Mai mult, din aceasta simbioza nu se stie cum vor fi scoase resorturile politice care pateaza imaginea Bisericii.



cutuma revendicarea
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

alex  | #16728
E foarte bun mitropolitul Daniel: e un ierarh luminat ,iubeste unitatea bisericii,iubeste cultele crestine,nu numai pe cel ortodox.Un patriarh pu trebuie sa fie fundamentalist ortodox,ci sa ia exemplu de la Papa Ioan Paul al II-lea.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1921 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020360 (s)

loading...