Istoria secreta a Uniunii Europene (X)

La 15 decembrie 2001, in cadrul Consiliului European de la Laeken, este initiata o ampla dezbatere publica despre revizuirea tratatelor comunitare, sub forma Conventiei Europene privind Viitorul Europei, al carei rol era de a pregati reformarea institutionala a UE. Rezultatul a fost un proiect de Constitutie Europeana - prezentat in Consiliul European de la Salonic (din iunie 2003), modificat si, apoi, semnat la Roma (la 29 octombrie 2004), ca "Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa" (sau, pe scurt: "Tratatul Constitutional"). Prima parte a acestui document includea precizari cu privire la definirea Uniunii (care dobandea personalitate juridica, transformandu-se in subiect de drept international), obiectivele si prerogativele sale si ale institutiilor componente, dar si la procedurile decizionale. In partea a doua era reluat textul "Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene" (act fara putere legala, proclamat solemn in decembrie 2000 de catre Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul Uniunii Europene). Partea a treia includea prezentarea politicilor si a activitatii UE (majoritatea regasindu-se in tratatele anterioare), iar cea de-a patra continea clauzele finale, cum ar fi procedurile referitoare la adoptarea si revizuirea Tratatului Constitutional. Pentru a intra in vigoare, era nevoie ca el sa fie ratificat de toate cele 25 de state membre ale Uniunii Europene (inclusiv cele 10 care aderasera la inceputul anului 2004: Cehia, Polonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru, Malta, Slovacia si Slovenia).
Votul negativ exprimat la referendumurile din Franta (29 mai 2005) si Olanda (1 iunie 2005) duce la esecul proiectului constitutional si la cautarea unei formule mai putin radicale. Dupa 2 ani si jumatate de negocieri, se ajunge la solutia Tratatului de Reforma, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007, si intrat in vigoare abia la 1 decembrie 2009. Acesta contine numeroase prevederi ale Tratatului Constitutional, dar si idei originale, dintre care se detaseaza: acordarea unui statut juridic obligatoriu pentru Carta Drepturilor Fundamentale; intarirea puterii pe care o au cetatenii Uniunii; instituirea unui presedinte stabil al Consiliului European; cresterea rolului detinut in arhitectonica institutionala atat de Parlamentul European, cat si de cele nationale; extinderea domeniilor in care deciziile se iau, in Consiliul Uniunii Europene, prin vot cu majoritate calificata; consacrarea "de iure" a principiului suprematiei dreptului comunitar etc.