News Flash:

Italienii de la Roma au expulzat Clujul din Europa

27 Noiembrie 2008
627 Vizualizari | 0 Comentarii
Italienii de la Roma au expulzat Clujul din Europa
• CFR Cluj - AS Roma 1-3 (1-2) si clujenii parasesc Europa • Chiar daca au fost invinsi, jucatorii lui Trombetta au facut un meci bun cu italienii de la Roma, mai ales in primele 60 de minute, cand au ratat si cateva ocazii uriase • In ultimul meci din acest sezon al Ligii Campionilor, CFR Cluj va juca pe terenul lui Chelsea Londra


Liga Campionilor devine o competitie interzisa pentru fotbalul romanesc. Dupa ce Steaua a incasat marti seara 3 goluri la Munchen, ieri seara a venit randul lui CFR Cluj sa fie invinsa de o echipa totusi mai modesta decat nemtii. AS Roma a invins la Cluj cu scorul de 3-1 si a eliminat echipa lui Maurizio Trombetta din Europa.

Clujenii au ratat chiar si sansa de a ajunge macar in Cupa UEFA. Italienii au condus in prima repriza cu 2-0, dupa golurile marcate de Matteo Brighi (`11) si Francesco Totti (`22). Sperantele campionilor Romaniei au fost tinute aprinse de reusita lui Y. Kone din minutul 30, dar elevii lui Luciano Spalletti au inchis meciul in minutul 65. Taddei a patruns pe partea dreapta in careul clujean, i-a pasat in centru lui Brighi, iar acesta a indeplinit o simpla formalitate pentru 3-1. Totti si colegii sai de la Roma au venit cu temele facute la Cluj, dupa ce in turul de pe Olimpico au fost surprinsi de necunoscuta si imprevizibila CFR Cluj. Practicand un fotbal pragmatic si cu o eficienta aproape maxima, Roma a profitat de toate erorile majore ale apararii clujene pentru a puncta in trei randuri. Inceputul energic al CFR-ului a fost rapid temperat de golul lui Brighi, venit in urma unei erori a portarului Stancioiu. Acesta a iesit hazardat in fata lui Perrotta pe stanga, balonul centrat de italian a ajuns la Brighi, care si-a trecut in cont cel dintai gol in Liga Campionilor. Oamenii lui Trombetta au trecut peste momentul primirii golului si au trecut pe langa egalare in minutul 22, cand Trica nu a nimerit spatiul portii din 7-8 metri. Dubarbier a patruns pe stanga, a centrat paralel cu linia portii si decarul clujean a reluat foarte aproape de stalpul din stanga al portii aparate de Doni. Pe fondul revenirii clujenilor in meci, Francesco Totti a majorat avantajul echipei sale in minutul 22, cand a transformat magistral in gol o lovitura libera de la 20 de metri, usor acordata de arbitrul lusitan.



Presedintele Basescu a fost pe stadion

CFR Cluj a revenit in meci sapte minute mai tarziu, cand Kone a marcat cu capul in urma unui balon respins in fata de Doni, acelasi atacant trecand pe langa egalare in minutul 38. In partea secunda, CFR Cluj a preferat sa aplice o tactica defensiva, italienii fiind lasati la conducerea jocului. Acestia nu s-au lasat prea mult asteptati, punand stapanire treptat pe centrul terenului. Pe acest fond de dominare tot mai accentuata a venit golul trei al Romei, acelasi Matteo Brighi aflandu-se la finalizare, pasator fiind de aceasta data Rodrigo Taddei. Era minutul 65 si sperantele CFR-ului la primavara europeana ramaneau inghetate la cele sapte grade sub zero inregistrate pe stadionul Dr. Constantin Radulescu. Pana la final, ambele formatii si-au mai trecut in cont cate o faza de poarta, Doni respingand in corner sutul lui Muresan (`80), pentru ca Stancioiu sa intervina decisiv in fata lui Vucinic in ultimele secunde ale meciului. Antrenorul Trombetta a inceput jocul cu AS Roma cu urmatorul unsprezece: Stancioiu - Panin, Cadu, De Sousa, Pereira - Gabi Muresan, Dani (Peralta `73) - Dubarbier (E. Kone `70), Trica (Deac `84) , Culio - Y. Kone. De partea cealalta, Luciano Spalletti, antrenorul celor de la AS Roma a mizat pe urmatoarea formula de joc: Doni - Cassetti, Juan, Mexes, Tonetto (Riise `86) - Taddei, De Rossi, Brighi - Perrotta (Pizarro `90) - Totti (Vucinici `81), Baptista. La partida disputata pe stadionul Dr. Constantin Radulescu au asistat 19922 de spectatori, dintre care aproximativ 200 de fani italieni. Printre fanii romani s-a aflat si presedintele Traian Basescu, aflat la prima prezenta in tribunele stadionului din Cluj. Anul trecut, Traian Basescu era un obisnuit al lojelor stadionului Ghencea, de unde a urmarit pe viu mai multe partide ale ros-albastrilor in cupele europene.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020425 (s)

loading...