News Flash:

Izvorul Tamaduirii - praznic al Maicii Domnului si ziua in care se sapa fantanile

16 Aprilie 2004
741 Vizualizari | 0 Comentarii
•Apa vindecatoare, "aghiazma mica" si legende legate de Izvorul Tamaduirii

In vinerea din Saptamana Luminata, crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii, un praznic inchinat Maicii Domnului si menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii. In bisericile ortodoxe, dupa Sfanta Liturghie urmeaza o slujba mult indragita de credinciosi: este slujba de "aghiazma mica" (cea de "aghiazma mare", cand se sfinteste apa rituala pentru tot restul anului, savarsindu-se in ajunul Bobotezei). Ca si de Boboteaza, credinciosii vin sa ia aghiazma, credinta si speranta in forta binefacatoare si curativa a apei sfintite creand cozi la fantanile bisericilor. Tot in aceasta zi se sapa fantanile si se cauta izvoarele, existand credinta ca acestea vor avea apa abundenta si nu vor seca in verile secetoase. Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii este legata de o minune si aminteste de sfintirea bisericii Maicii Domnului, de langa Constantinopol, care a fost ridicata pe locul unui "izvor purtator de viata", in secolul al V-lea, de catre imparatul Leon cel Mare. Penticostarul relateaza ca, inainte de a ajunge imparat, in timp ce se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolelui, Leon a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere dupa apa, dar nu a gasit. Insa, pe cand se intorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i ca izvorul se afla in apropiere si sfatuindu-l sa unga ochii orbului cu apa. Indata orbul si-a recapatat vederea. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a facut langa acel izvor o biserica, unde s-au savarsit apoi multe minuni. Legendele mai spun ca imparatul Iustinian, suferind de boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor, despre un mort inviat, de demoni exorcizati, de imparatul Leon Inteleptul, vindecat de piatra la rinichi, de Stefan Patriarhul, scapat de oftica, de imparatul Roman Lecapenul, vindecat de o boala de stomac s.a.m.d. Un caz asemanator s-a petrecut mai aproape de zilele noastre, la Lourdes (Franta), unde, in 1858, Maica Domnului s-a aratat tinerei Bernadette. Sfatuita de Maica Domnului, copila a scormonit cu mainile pamantul si de acolo a tasnit un izvor bogat, cu apa caruia, mai bine de un secol, s-au facut nenumarate minuni si vindecari ale celor care au crezut in puterea Fecioarei.
(D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1675 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025618 (s)

loading...