News Flash:

Jale la medicamente

21 Mai 2010
723 Vizualizari | 0 Comentarii
• CNAS nu a alocat nemtenilor deocamdată nici un leu pentru medicamente gratuite sau compensate • zvonurile sustin că înainte de 1 iulie nu se va da nici un leu •
Problema medicamentelor gratuite si compensate începe să devină acută mai ales în conditiile în care statul nu a mai alocat nici un ban pentru acestea de la sfîrsitul lunii trecute.

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Neamt a fost plecată marti, 18 mai, la Casa Natională unde a încercat încă o dată să înmoaie inimile sefilor de acolo si să obtină bani pentru bolnavii din judet. Din păcate, toate eforturile s-au soldat cu un esec dureros, Ministerul de Finante legînd strîns gura pungii bugetare si refuzînd categoric alocarea vreunui leu pentru durerile oamenilor. „Deocamdată nu am obtinut nici un termen clar si nici o promisiune fermă dar am înteles că se pregăteste o ordonantă de urgentă prin care se vor putea debloca fonduri special pentru medicamentele cu sau fără contributie personală. Cînd va fi gata aceasta si ce bani vor fi alocati nu stim deocamdată dar sperăm să vină cît mai repede“, a declarat Valerică Frătilă, presedintele CJAS Neamt. Există zvonuri prin lumea medicală însă care arată că bani ar putea fi alocati abia cu începere de la 1 iulie, iar fondurile respective ar fi din executia bugetară pentru anul 2011. Dacă aceste scenarii pesimiste se vor adeveri, va însemna că peste 140.000 de bolnavi cronici nemteni vor rămîne fără medicamente si luna viitoare. Pentru anul 2010, Casa de Asigurări Neamt a primit putin peste 250 de miliarde de lei vechi. Farmaciile din judet eliberează lunar retete în valoare totală de aproximativ 70 de miliarde de lei, iar în aceste conditii banii s-au terminat după primele 4 luni.
(Monitorul Neamt)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1276 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018898 (s)

loading...