News Flash:

Japca liberala pe inmatriculare

29 Ianuarie 2008
1077 Vizualizari | 1 Comentarii
Daniel Sandru
Rezultatele pomenilor electorale guvernamentale din toamna trecuta au inceput deja sa se vada - dincolo de deprecierea dramatica a leului in raport cu moneda euro, un nou scandal a luat amploare de cateva zile incoace. E vorba de taxa de prima inmatriculare si nu trebuie sa apelezi neaparat la teoria sociologica a efectelor perverse pentru a sesiza ca masurile luate de liberalii aflati nu doar in deriva discursiva, ci si in imposibilitatea de a gestiona problemele administrative de la nivel macroeconomic, se intorc acum impotriva lor, cu varf si indesat. Politicile eronate costa, la fel ca si incompetenta crasa. Ambele se regasesc din plin in contextul unui guvern condus de paparuda Tariceanu si patronat, la doua capete, de Patriciu si Fenechiu, unul mai destept ca altul. Impovararea la care sunt supusi cei pe care-i pune naiba sa-si cumpere masina e expresia incapacitatii guvernamentale de a struni un buget care a fost scos la inaintare pentru ca partidul-balama la care viseaza Patriciu si cei care-i tin trena sa se mentina in terenul politic.

Astfel ca, pentru pacaleala trasa pensionarilor de toate felurile prin preajma alegerilor europarlamentare din noiembrie trecut trebuie sa plateasca acum cei despre care, din moment ce-si permit o masina, fie aceasta si second-hand, se presupune ca se inscriu in inca fantomatica middle-class. Ei sunt buni de plata si pentru sustinerea unui stat-bandit. E drept, cand clamezi liberalismul si aplici in practica masuri social-democrate, rezultatele nu pot fi decat cele intre care se inscrie si problema taxei de prima inmatriculare sau, dupa cum este poreclita acum, a taxei de mediu - tot oamenii care, din punctul de vedere al statutului social, impartasesc valorile dreptei, sunt cei care trebuie sa plateasca. In realitate, avem de-a face, in acest caz, cu o situatie care n-are nici o legatura, dar absolut nici una, cu liberalismul. Si, asa cum a devenit deja vizibil, valul impotriva acestei masuri tinde sa devina din ce in ce mai mare, context in care rimele rasuflate ale poetului Vosganian nu mai au nici o sansa sa-l opreasca. Astfel ca, la orizont, devine foarte posibil ca putinii pensionari pe care liberalii i-au castigat pe trei surcele sa fie net devansati de cei care se inscriu statistic in randurile electoratului tanar, instruit si dinamic, adica taman electoratul clasic al PNL. Iar asta pentru ca, mizand pe japca pe inmatriculare, liberalii au mers cu mult mai departe de indepartarea ideologica pe care au promovat-o, prin politicile guvernamentale adoptate, prin raportare la propriii votanti.

moneda euro tariceanu patriciu fenechiu vosganian pnl
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

VIOREL  | #28702
UN GUVERN CU APUCATURI MAFIOTE,CARE NE INPUNE TAXE SI IMPOZITE MAI MARI DECAT PE VREMEA STAPANIRILOR OTOMANE SAU FANARIOTE.ESTE MODUL DE A CONDUCE "DEMOCRATIC" INTELES LA BUCURESTI DE PESTE 150 DE ANI,ASA AU INVATAT DE LA PREDECESORII LOR. ACEASTA TAXA DE MEDIU ESTE O SFIDARE A BUNULUI SIMT, IN SPECIAL PRIN MARIMEA EI IN RAPORT CU VENITURILE ROMANILOR .
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1434 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015367 (s)

loading...